Azi DA!

Astazi... Astazi vreau doar sa iti spun ca...

Sunt mandra de tine.

Si astazi...

Te iubesc.

Astazi...

Iti multumesc.

Si... Chiar astazi...

Sunt mandra de noi.

Da, de mine. De tine. De noi.

De eu si tu. ♥

":)" acnilic love.

N-am mai scris demult. Truth is, n-am mai avut timp, inspiratie sau.. determinare. Am o gramada de idei, pe baza carora as putea comenta continuu. Dar.. prefer sa ma abtin. Pentru ca am "a lot going on" in momentul asta. Si nu mai plec de la premiza ca nu voi putea face fata decat cu ajutor, pot si singura. Intotdeauna am reusit. Doar ca trebuie sa dau pe "slow motion". Trebuie analizat orice. Pentru ca fiecare gest sau actiune negandita, costa mult. Si asta cred ca stie oricine.
Sa spunem ca momentan sunt fata pe care nu o poti sau nu o MAI poti avea. O rebela, ca intotdeauna. Sa spunem ca am inceput sa traiesc pentru persoanele care chiar conteaza. Si sa spunem ca am inceput sa iubesc pe cine conteaza.
Am inceput sa ma valorific mai mult si am cazut de comun acord cu "corason"-ul, sa fiu mai gentila si mai precauta pe viitor. Lucram in echipa acum. Dar ne sfatuim cu "al" de sus, c.r.b.l. ii mai zice. Nu, nu ala de la Simplu 8-|.
Vine un moment in viata cand realizezi cine conteaza, cine nu mai conteaza, cine nu a contat si cine va conta intotdeauna. Dar apoi mai vine un moment in viata cand regreti pe cine ai pierdut. Din proprie initiativa, din impulsivitate sau pur si simplu fara voia ta. Si regretul ala te bantuie. Noaptea cand dormi, in vise, ziua cand te plimbi prin oras, si mai ales cand ramai singura. Si se spune ca atunci este momentul tau de glorie. Daca rezisti atunci, esti un om puternic.
Sunt o femeie puternica. O pustoaica, fie. 19 ani, bruneta, cu multa initiativa si cu credinta ca intr-o zi aceasta lume se va schimba datorita mie. Pentru ca tipa asta are multe in cap, multe de facut. Multe de schimbat. M-ai intalnit la facultate, sau pe strada, sau la magazin, sau chiar ma stii din cercul tau de prieteni.

Nu sunt genul care e de acord, si nu, nu sunt genul care se "amesteca" in multime. S-ar putea sa ma vezi atunci cand se rade dupa o poveste spusa de o fata, intr-o cafenea, sau atunci cand auzi un "yo nu cred", intr-un grup de oameni care se uita crucis, intrebandu-se "cu ce tupeu?". Asa ai sa ma recunosti, si te astept. Vreau sa vad ce iti poate pielea.
Daca maine ma recunosti sau vrei sa ma cauti, uita-te atent. Sunt peste tot. Eu sunt cea care iti va schimba mentalitatea si modul de viata. Eu sunt cea de care iti vei aduce aminte, intr-o seara tarzie, la un gand de cafea si un fum de tigara...

2011, hurry your ass up!

2010, dispari din viata mea!

Mi-ai facut numai rau. Te invinuiesc pentru:

- faptul ca m-ai lasat sa gandesc cu inima si nu cu capul.

- faptul ca mi-ai adus cea mai mare dezamagire din viata mea, si m-ai lasat sa imi traiesc cel mai mare cosmar. Prin faptul ca mi-ai aratat ce inseamna sa te doara sufletul.

- faptul ca m-ai lasat sa imi pierd prieteni si sa renunt usor la anumite persoane

- faptul ca nu imi mai pot numi casa un refugiu, un loc de bunastare

- faptul ca mi-ai permis sa las garda jos

- faptul ca nu m-ai maturizat cand a trebuit

- faptul ca m-ai fortat sa o iau de la inceput singura.

- faptul ca m-ai facut sa imi fie un dor execrabil de imens.

- faptul ca m-ai facut mai rea

- faptul ca nu am stiut sa ma exprim cum trebuia, cand trebuia

- faptul ca am ajuns ce am ajuns.

Lista e lunga. Rezumatul e scurt: 2010, te urasc! Dispari te rog din viata mea.

Ganduri la miezul noptii

Am multipla personalitate.

Una sunt cand te sun pe tine, una cand ies cu voi la cafea, una cand ajung la Bucuresti, una cand sunt la facultate, una cand ajung acasa. Iar ultima varianta a mea in ultima vreme nu imi place deloc. Am ajuns sa ma feresc sa ajung acasa. E ok? Nu, nu e. "Acasa" pentru toti ar trebui sa fie un refugiu, locul unde te regasesti si te simti cel mai bine. Ei, pentru mine nu mai e asa. Ma doare sufletul in ultima perioada. Si mi-e frica sa raman singura. Pentru ca incep sa ma gandesc la tot ce nu functioneaza momentan in viata mea. Si sunt destule.

As incepe cu W. si as spune ca regret ca nu ii dau mai multa atentie, si ca regret ca uneori ii raspund aiurea sau ma port cum nu ar trebui. Stiu ca ma iubeste enorm, eu mi-as da viata pentru el. Dar sunt genul de persoana care nu lasa garda jos. In ultima vreme nu. In ultima vreme sunt doar cea care este indiferenta, ironizeaza si nu mai lasa de la ea nimic. Am suferit mult prea mult ultima data cand am facut aceasta greseala.

As continua cu C. si N. din cauza carora sufar enorm. Nu-mi face bine ce se intampla si, credeti-ma, ma doare mult mai rau decat arat si mult mai mult decat pe oricine. Vreau sa sper ca se va termina bine.

Nu mi-a convenit ca m-am certat cu P. azi, desi am aratat altceva. Si nici cu D. Trebuie sa intelegeti, si voi, si toti, ca eu sunt persoana care chiar va vrea binele si niciodata nu v-as face rau. Ma simt neglijata in ultima vreme. Ma simt abandonata. De-aia tot insist cu faptul ca nu ma mai cautati. Ma simt singura uneori si simt ca sunt singura careia ii pasa. Nu vreau sa cred ca asa e. Nu ma faceti sa cred ca asa e.

As continua prin a-ti multumi ca te-ai schimbat. Ca a inceput sa iti pese. Nu arat, dar ma bucura. Nu vreau sa spun mai mult, nu acum.

Nu mi-a placut ce ai facut azi, L. Nu a fost ok. Dar nu am vrut decat sa iti dai seama singur, ceea ce sper ca vei face intr-un final.

Vreau sa stiti toti ca nu imi e bine momentan. Si ca nu sunt eu cea care o vedeti zambind, facand glume sau razand. In ultima vreme ma doare rau. Si nu as face decat sa plang continuu, dar asa nu as rezolva nimic. Trebuie sa fiu puternica, dar trebuie sa va stiu langa mine. Stiu ca asta cer mereu, dar pentru mine e foarte important.

Priviti-ma maine dincolo de aparente, dincolo de ochii aia negri care forteaza un zambet, si o sa va dati seama ca eu de fapt nu sunt bine deloc. O sa vedeti cat ma doare. Si atunci sper doar sa ma vedeti cum sunt eu cand sunt singura.

Pentru ca nu mai sunt bine deloc...

Shhhh... Hear it.

♥ vIsez
♥ Uit
♥ zBor
♥ gandEsc
♥ Simt
♥ asCult

Viseaza ziua de maine, chiar daca e aproape. Nu o lasa sa ti se arate. E mai trista in realitate. Nu lasa acea realitate sa te domine. Sa te uzeze. E decembrie. E frig si e trist. E trista vremea. Nu, soarele nu iti va mai mangaia fata maine dimineata, cand iti vei scoate nasul pe geam. Si da, tigarea o vei fuma cu geaca pe tine, chiar daca esti pe balcon, si nu afara. Eu visez eterna vara. Visez soarele atotputernic si astept luna iunie cu pasiune. Viseaza-ti idealurile. Da, pentru mine e doar unul din ele. Visez viata uneori si mi-o modelez prin ce traiesc. Imagineaza-ti ca am viata perfecta. Realizeaza ca, datorita modului de a gandi, chiar o am.

Uita. Uita persoanele care nu te fac sa zambesti, persoanele cu care nu razi, persoanele care te enerveaza. Uita-l daca nu te merita, uita-ti "prietenii" daca ti-au infipt si o singura data cutitul in spate. Prima data au riscat, a doua oara merg la sigur, crede-ma. Si o vor face si a doua oara. Uita dojenelile mamei si mustrarile tatei. Viata e scurta, vei regreta rebeliunea ta infima. Uita de fapt tot ceea ce nu te face sa zambesti.

Zboara figurativ spre o lume mai buna. Gandurile tale vor puterea de a zbura permanent, permite-le. Nu incerca sa zbori la propriu, te vei trezi cu dureri. Proprii. Dar lasa-ti subconstientul sa zboare. Sa zburde liber spre paradis. Cauta-ti paradisul zburand. Ma anunti cum e. Senzatiile iti apartin. Imi vei multumi.

Gandeste-te ca maine nu vei mai putea da timpul inapoi. Gandeste-te ca faci parte dintre oamenii fericiti ai acestei planete, carora nu le lipsesc decat mofturile. In timp ce citesti asta, ai un acoperis deasupra capului, nu ingheti de frig si nici nu ai nevoi fiziologice de nestapanit. Ai langa tine oamenii care te iubesc, uita-te in jurul tau. Gandeste-te cat esti de norocos. Gandeste-te ca maine ai sa regreti o zi pierduta, chiar daca este ziua de azi. Gandeste inainte si nu lasa nicio clipa sa nu fie traita la maxim.

Simte-te bine cu cei din jurul tau. Simte-le caldura si dragostea. Simte clipa si vantul cand iti rascoleste parul. Simte frigul si caldura caminului tau. Simte caldura bratelor unei imbratisari. Simte viata. De fapt, stii ce? Simte-te bine. Oriunde. Oricand. Cu oricine. Permite-ti acest lux.

Asculta susurul apei. Asculta ciripitul pasarelelor si suieratul vantului. Asculta sfaturile prietenilor si mustrarile parintilor. Asculta bancurile prietenilor si declaratiile baietilor. Asculta complimentele cu subinteles si plangerile celor mai apropiati tie. Asculta viata. Insist asupra vietii, stiu, dar e cea mai importanta. Asculta-ma pe mine, macar acum.

Si in sfarsit... descopera-mi "subintelesul" de aici, si vei invata lectia cea mai importanta. Si astfel foloseste acel lucru pentru familie, prieteni, pasiuni si tot ce te inconjoara. Si pentru viata, ca daca nu folosesti acest lucru intai, nu le folosesti indeajuns de bine pe celelalte.

Visez, uit, zbor, gandesc, simt, ascult. Si in final... ♥

Awwww...

Dragii mei, va asteapta o perioada grea.
Pe cei care ati uitat de unde ati plecat. Care ati uitat cine a fost acolo.
Oficial, dar chiar O-F-I-C-I-A-L, Sandra a revenit. Nu "the old me", cliseul asta nu exista la mine.
Ma vroiati inapoi? Come and get me... twice as bad.
Da, am renuntat la inima de tot. De acum incolo e de plastic. ♥
Nu mai sunt Sandra dinainte, de care va era dor, aia e un nimic pe langa ce am ajuns.
Nu mai sunt rea, sunt fara suflet acum, deci sunt bad-to-the-bone.
Nu mai sufar, nu am pentru cine, sunteti toti niste caini.
Nu mai plang, imi sta prea bine cu machiajul si tenul perfect.
Nu mai fac glume pe seama voastra, va ironizez.
Nu ma mai agit, nu mai e problema mea.
Nu ma mai sperii de pierderi, cine ma iubeste, va fi langa mine mereu.
Nu va mai iubesc pe toti, nu meritati.
Nu ma face sa incep ce am sa-ti spun tie. Nu te mai iubesc, scumpule, nu am cum sa iubesc ceva care pentru mine nu mai exista :o3.
Nu radeti, nu ma laud aiurea... M-am schimbat extraordinar de mult. Veti vedea pe pielea voastra. Dar de acum incolo: nu ma veti calca pe coada, nu veti mai avea tupeu; nimeni nu ma va face sa plang, persoana care va incerca, va ajunge sa planga de buna voie; nu-mi cereti scuze, asigurati-va ca nu gresiti.
NU MAI AM SUFLET, nu incercati sa ma indulciti. Saptamana asta mi s-a confirmat ca daca eu nu sun, nu sunt sunata. Daca asa sta treaba, let's have some fun, shall we? ♥

Dragoste? Fa-ma sa rad.

Kiss me goodbye.

In momentul asta simt ca asta este ultima oara cand voi scrie aici. De fapt, simt ca este ultima mea "relatie" cu internetul. Cu viata.
Sunt bolnava, dragii mei. Ma simt extraordinar de rau. Si mi-e frica. Mi-e frica sa nu termin "calatoria" asta la doar 19 ani. Suna pesimist si absurd, stiu. Dar mi-e frica.
Vreau doar sa aveti curajul sa fiti alaturi de mine indiferent de situatie. Si vreau ca, atunci cand veti primi "apelul", sa va stapaniti.
In momentul asta mi-e extraordinar de frica. Si de rau. Scriu printre frici, senzatii si dureri. In momentul asta nu vreau decat ori sa se termine bine ori rau. Dar deja nu mai suport.
Asigurati-va din cand in cand ca sunt ok.
Pentru ca simt ca zilele imi sunt numarate...

My life be like

Am o neliniste. Si apare doar uneori. Ca presimtirile alea cu care va stresez mereu. Golul ala in stomac, senzatia aia de... rau. De cateva zile am observat ca a inceput iar sa imi faca inima figuri. Si nu la figurat, la propriu. Vechea mea problema s-a intors, si, mai nervoasa decat de obicei. Era inevitabil sa nu se intample asa ceva, a trecut prin multe. Dar parca acum e mult mai furioasa decat de obicei si, presimt... vrea sa imi dea o lectie. Mi-e frica de momentul ala. Pentru ca stiu ca va veni, si am inceput sa ma pregatesc pentru el. Dar asta nu conteaza acum.
Conteaza ca am nelinistile alea. Si cred ca stiu de ce. Pentru ca de data asta am inceput sa ma oblig sa te dau afara, si incepe sa functioneze. Si probabil am sentimentul etern ca te voi pierde definitiv. Dar, D. aseara a avut dreptate... in tot ce a zis, dar a avut dreptate cu afirmatia la care nu am mai avut raspuns: "De ce nu termini odata?" - "Pentru ca daca renunt de tot, am senzatia ca o sa il pierd de tot." - "Sandra, l-ai pierdut demult. De fapt, nici nu cred ca a fost vreodata al tau."
Are dreptate... Toti aveti dreptate. Sa nu credeti ca nu tin cont de ce ziceti, sau ca va raciti gura de pomana. Tin cont, dar inca sper. Sau speram. Si eram oarba. Orbita de dragostea mea pentru el ca sa vad cat de tare si bate joc.
Am o intrebare pentru tine, scumpul meu: Cum poti ? Cum poti sa iti bati joc in asa hal de o fata? De o prietenie? De una din persoanele care ti-au fost alaturi mereu? De un suflet? Cum ai putut sa ma aduci in situatia in care nici eu sa nu ma mai respect ca om? Cu ce ti-am gresit? Ca ti-am fost alaturi mereu? Cum poti sa iti bati joc de cineva care te iubeste din tot sufletul?...
Sper ca citesti blog-ul asta, pentru ca e pentru tine. Si daca nu acum, candva. Vreau macar sa vezi, putin cat poti de-aici, cat rau mi-ai facut. Si nu vreau decat sa te gandesti ca poate nu meritam.
Nu am facut decat sa te iubesc. Nu ai facut decat sa calci in picioare tot.
Iti multumesc. Si de data asta, te invinuiesc. Iar daca inima mea va ceda la un moment dat, vreau sa ma ai pe constiinta. Vreau sa stii ca cineva te-a iubit enorm si tu ti-ai batut joc. Si vreau ca, chestia asta, sa te bantuie toata viata ... !

Giving up on faith...less.

Azi am avut un sentiment sublim. S-a intamplat in gara de sud, in Ploiesti. Momentul in care l-am vazut pe B. venind spre mine si vantul mi-a rascolit cateva suvite de par, cu o racoare care m-a facut sa tremur, si in surdina fiind melodia de la No Doubt - "Don't Speak". Ma gandeam la tine in acel moment, evident. Si apoi mi-am spus, privindu-l cum se apropie: Tu ma ajuti. Voi ma ajutati. De asta va iubesc. De asta va numesc adevarati. Prieteni adevarati.
Dar in seara asta nu vreau sa vorbesc despre tine. Am vrut doar sa descriu momentul din gara. Tipa aia ciufulita de vant, cu tenesii de "houser-itza", care vorba aia, frate... n-au sireturi... Esarfa care a rezistat destul de curajos si bagajele voluminoase. Tipa aia avea pe chip o lumina diafana, care te indemna sa te gandesti unde se duce si de ce se grabeste sa ajunga acolo, pentru ca asta i se citea in ochi. Dar, daca te uitai mai atent la ea, observai ca tot fixa cu privirea usile care duceau inapoi in oras. "Nu ai unde sa fugi in orasul asta infect." - am auzit o data. Adevarat. In el, nu ai unde. Pentru ca in fiecare colt, exista o amintire uitata. In afara lui, te asteapta o lume intreaga.
Si stand acum, aici, realizez ca scriu aceste randuri cu puterea unui om care, desi tanjeste la o portie sanatoasa de somn - ca de, abia am venit de acasa - are puterea sa scrie. Iar si iar, randuri si fraze. Nu mai promit nimic, mi-am tradat si sistemul de detox. Nu mai spun nimic, dar, in acelasi timp, nu ma mai intrebati si nu-mi mai povestiti nimic.
Pentru ca tipa aia care azi era in gara de sud, Ploiesti, e obosita, si momentan nu vrea decat cateva ore bune de somn. Si, sincer, in acest caz, considerati-ma etern obosita.
Cand va veni vorba de tine, imi va fi somn, iar perna iti va lua locul mereu.

Going ... worse.

Nu e bine deloc. Am ajuns in Bucuresti, si chestia asta de obicei ma ajuta. De data asta nu.
Intru la detox. Promit ca, de maine voi incepe sa ma abtin. Sau macar sper sa pot. Ma doare rau, deja nu mai pot continua asa. Da, mi se inmoaie picioarele de fiecare data cand te vad. Si da, ma balbai cand esti langa mine. Vanez locul de langa tine mereu si esti subiectul meu preferat de discutie. Nu mai e normal, dupa 3 luni. Mi-e frica sa nu ajung pe scaunul ala lung, intinsa si sa fiu intrebata: cum te simti? Mi-e frica de omul ala care crede si vrea sa poata sa ma "vindece". Psiholog, da. Refuz sa cred ca trebuie sa ajung in stadiul ala.
Rau nu cred ca arat. Capul ma duce si consider ca sunt o prietena buna. Financiar nu ma plang si am o familie si niste prieteni pe care si i-ar dori oricine. Si totusi, imi lipsesti tu, iar asta face ca toate cele enumerate mai sus sa fie nimicuri si sa nu conteze. Pentru ca am ajuns sa imi fie frica sa plec la facultate, de teama ca, joi seara cand ajung, sa nu aflu ca altcineva, pentru ceva timp, mi-a luat locul. Sau sa vad ca iar nu iti pasa. Ma doare extraordinar de tare faptul ca nu imi iei apararea cand am nevoie. Ca nu primesc niciun mesaj sau apel doar ca sa ma intrebi ce fac. Ca nu imi spui uneori: arati bine azi. Sau ca nu folosesti expresii mai dragute cand vrei sa imi spui ceva. Mi s-au inmuiat picioarele cand am auzit din gura ta alaltaieri: nu crezi ca ar trebui sa vorbim despre noi doi? Eram fericita, si apoi... nimic. Apoi ai preferat sa nu mai spui nimic. Am realizat ca mintea mea cere ajutor dar inima face tot cum vrea ea.
MA DOARE ! Ajuta-ma... Ori spune-mi ca insemn ceva, spune in sfarsit pana la capat lucrurile pe care mereu le lasi neterminate... ori, te rog, elimina-te din viata mea.
Pentru ca adresandu-mi-se intrebarea "fara cine nu ai putea momentan sa traiesti?", raspunsul meu esti tu. De fapt, raspunsul meu esti, vei fi si ai fost probabil mereu tu.
Si da, aseara am plans. Dupa ceva timp, aseara am plans iar. Aseara mi-am dezamagit sufletul iar. Mi l-ai dezamagit de fapt. Si i-am promis ca nu va mai suferi. Dar azi, privindu-ti ochii aia ametitor de albastrii si de frumosi, mi-am dat seama de ce sunt indragostita de tine.
Nu mai am scapare momentan, asta e cert. Nu mai spun ca am inceput sa trec peste sau ca sper sa trec momentan, stiu ca nu pot. Vreau doar sa stiu ca am pe cineva langa mine care va fi acolo cand voi reusi. Sau, vreau doar sa stiu ca exista persoane langa mine care ma sustin. Pentru ca singura nu pot. Singura impotriva ta, niciodata nu pot.
Poate de vina sunt ochii aia albastrii...

Let me be free.

In momentul asta imi vine sa sparg telefonul mamei. Nu pentru ca nu imi place, pentru ca de pe el am sunat. Pentru ca nu trebuia sa sun. Imi impun sa fiu la fel de puternica, ca si Blair, la suprafata, si totusi sunt la fel de slaba ca si ea pe dinauntru.

Doamne, de cate ori am jurat ca nu mai sun. De cate ori am dat "delete". De cate ori am injurat si de cate ori am plans! Am ajuns sa cred ca imi fac singura rau. Ca ma agit singura pentru nimic. Am ajuns sa urasc vocea aia, care dupa raspuns spune: "da". Urasc "da"-ul ala si acel "nu stiu" si acel "mhm".

Sunt plina de nervi si nu stiu de ce am impresia ca ma pot descarca aici. Oscilez intre anumite sentimente si anumite persoane. Momentan, le multumesc alor mei ca m-au incurajat sa aleg Bucurestiul. M-au incurajat ca, in fiecare saptamana, sa plec pentru cateva zile sa imi pun viata in ordine. Chiar daca, atunci cand ma intorc, o dau iar peste cap. Ai efectul asta asupra oamenilor, crede-ma. Asupra mea de fapt.

Pentru prima data, saptamana trecuta te-am vazut outsider. Mi-a fost mila de tine. Dar lucrurile care le-ai auzit, trebuia sa le auzi. Si nu au fost toate. Asteapta-te ca, atunci cand imi voi face curajul sa te elimin complet din sufletul meu, sa le auzi pe cele mai dureroase. Meriti sa suferi. Meriti sa te fac sa suferi.

Erai cat pe ce sa iti pierzi cei mai buni prieteni. Erai cat pe ce sa fii pentru noi, asa cum ti-am zis, "mort".

"Pentru mine, A. a murit". Asta am auzit-o, am spus-o si eu si ti-am spus-o noi si tie. Nu vreau sa ma gandesc cum ti-a picat, pentru ca pe mine una m-ar fi dezaxat total. Rau ai ajuns. Rau vei ajunge.

Peste zece ani, daca aceasta prietenie nu va mai dura, desi noi toti speram, crede-ma ca am impresia ca voi trece pe langa tine pe strada si voi lacrima. Pentru ca baiatul pe care l-am iubit din tot sufletul si pentru care am facut orice, nu a dat doi bani. Peste zece ani, iti vei aduce aminte de mine si vei ofta. Pentru ca noi doi am fi fost invincibili. Pentru ca stiu ca tii la mine si te doare si pe tine uneori distantarea. Daca ma insel, te rog, spune-mi. Suntem un fel de Chuck si Blair, nu? Sunt curioasa cum li se va termina povestea, ca sa suspin sau sa sper ca si a noastra se va termina la fel.

Sunt curioasa, daca peste ceva timp, vom fi iar invincibili sau vom fi fiecare pentru el. Pentru ca amandoi suntem, separat, de milioane. Gandeste-te cum era cand eram impreuna. Pentru ca au judecat multi acea despartire si multi inca spun ca va fi un "to be continued".

Momentan, sunt plina de nervi si probabil aberez. Momentan sper la "to be continued".

Miss Independent.

Sunt o femeie independenta. Nu cred asta, stiu asta. Sunt independenta pentru ca ma leg singura la sireturi, imi incalzesc singura mancarea si imi aprind singura tigarea. Sunt independenta pentru ca imi gestionez banii, imi fac prieteni noi si ii mentin pe cei vechi. Independenta pentru ca am iubit cu tot sufletul, desi stiam riscurile. Sunt independenta pentru ca incep sa-mi dau singura sfaturi si nu ii mai cer voie mamei intotdeauna sa fac ceva. Sunt independenta pentru ca experimentez si pentru ca... ghici ce?! Traiesc singura frate intr-un oras strain. Ma rog, relativ strain. Cert e ca nu stau cu ai mei, deci e ceva.
Imi place sa cred ca sunt o femeie independenta, si chiar am impresia ca sunt. Voi deveni cea mai influenta femeie pe care o stiu. Am 19 ani si am realizat destule lucruri de care sunt mandra, am o duzina de greseli pe care nu le regret si am sufletul plin de iubire pentru voi, cei care meritati. Am 19 ani si am gustat iubirea, cu toate suisurile si coborasurile ei, am simtit tradarea si dezamagirea si am plans atat de mult incat, Marea Marmara ar fi invidioasa. Am 19 ani si am ras cu lacrimi de prea multe ori, am mult prea multi prieteni adevarati si imi place sa iubesc.

Sunt fata care mi-am dorit sa fiu. Si inca mai am foarte multe de facut. Crede-ma, sunt pustoaica de 19 ani care are atat de multe visuri de indeplinit incat mi s-ar spune probabil ca e imposibil. Dar, asta din cate ati observat toti, cand imi pun ceva in cap, imi iese. Si mi-am pus in cap ca, desi am trait din plin acesti 19 ani, e doar inceputul.

Sunt Sandra, am 19 ani, sunt o femeie independenta si voi schimba lumea intr-o buna zi.

?!

Ador calmul noptii. Ii ador intunericul, racoarea si acel... sentiment. Sentimentul de libertate. Pentru ca, eu asta simt noaptea. Ca sunt libera. Ca pot face orice. Ma gandeam mai devreme la jocul acela infam si ludic "Care sunt cele 3 lucruri pe care le-ai lua pe o insula pustie?"... Si daca as raspunde: "Noaptea, fericirea si ... " si as incheia asa? In primul rand as fi "condamnata" ca nu am ales "lucruri", ci senzatii... Sau altceva, oricum. Si cu punctele de suspensie cum ramane? Pai, prefer sa raman misterioasa si sa afirm ca ultimul lucru pe care l-as lua ar fi ... Si atat. Impune-ti sa te gandesti de ce am ales noaptea, ce semnificatii ascunse are, si ai sa realizezi lucrul pe care il iau din ea. Apoi, analizeaza fericirea. Daca ai reusit sa imi scoti acele 2 lucruri ascunse bine sub catalogari metaforice, am sa iti dezvalui si ce se ascunde sub acele trei puncte de suspensie. Ce se ascunde sub "the big number 3".

Pentru ca, daca ai observat, eu scriu doar noaptea. Asta ar trebui sa dea de gandit. Si fericirea imi lipseste de cele mai multe ori. Fericirea aia deplina. Nu cea de suprafata, ca de aia, slava Domnului, sunt satula.

Nu regret zilele sau momentele, regret noptile "pierdute" cu somnul. Imi place sa dorm, nu zic nu, si de fapt sunt una din persoanele care afirma cu nonsalanta ca "m-am nascut obosita". Dar as irosi noaptea altfel. De fapt, nu as irosi-o. Nu te gandi la prostii, nu sunt genul. Dar noaptea e ceva suprem.

"Noaptea este perioada de timp care se scurge între răsăritul și apusul soarelui. "

Suna atat de bine, pana si prin definitie. Incearca sa profiti de o noapte anume. Compara apoi cu o zi petrecuta la fel. Anunta-ma care e diferenta.

Poti sa imi multumesti mai tarziu.

Cu astea fiind spuse, ma retrag, pentru a profita inca putin de noaptea care mi-a ramas. Pe tine te las sa dormi... Pana maine, cand eu am sa dorm, iar tu ai sa regreti ca nu ai fost in locul meu.

What have you done?...

Nu mai stiu cine sunt. Pot sa jur ca am cel putin doua sau trei firi, personalitati, idei sau chiar sentimente care vor sa domine. Si eu nu stiu cum sau pe care sa o aleg. Am un gol in stomac de fiecare data cand ma gandesc ca plec iar, si s-ar putea iar sa pierd "situatia" din mana. Pentru ca am ajuns rau. Si nu stiu de ce, ma ingrijorez si ma zbat aiurea. Nu am niciun motiv. Problema este ca aseara, "Oz" mi-a adus o alta perspectiva in vorbele lui Peter Marie: "Ryan, love, true love, is reciprocal. Both people have to care for each other equally, and when half that equation is missing -- Listen to me, when half that equation is missing, it's no longer love. It's obsession." ... Ma gandesc sa ii dau dreptate, intr-un fel. Da, doar intr-un fel. Cum poti spune ca nu iubesti pe cineva daca el nu te iubeste? Esti conditionat de iubirea lui? Dragostea nu ar trebui sa fie asa. Nu trebuie sa iubesti pe cineva doar daca te iubeste si el la randul lui. Nu e normal. Fericirea, da. Fericirea ta, sau a lui, sau a voastra e conditionata de acest aspect. Dar dragostea nu. Asta pe partea in care nu sunt de acord.

Sunt de acord, pe de alta parte cu ceea ce a spus Peter Marie pentru ca am ajuns sa realizez ca poate asta ai devenit. O obsesie. De care nu mai pot sa scap. Dar dragostea mea a existat. Probabil inca mai exista, dar nu la aceeasi intensitate si oricum nu mai are glas. Si, sa iti reformulez: nu mai crezi in dragoste in momentul in care nu este reciproc. In momentul in care devii o marioneta si esti batjocorit, nu mai crezi in asa ceva. In momentul asta, eu nu mai cred. Refuz sa cred. Refuz sa mai astept o alta iubire. Refuz sa mai fiu bataie de joc.

M-am saturat! Dar nu pot face nimic acum. Decat sa astept. Probabil am sa il astept pe cel care ma va iubi, desi... Au fost destui si nu am stiut sa apreciez. De asta poate am patit asa. Pentru ca... roata se invarte. Si nenorocita niciodata nu se invarte in favoarea ta. Iar cand acel cineva va veni, am sa ii rad in fata, spunandu-i ca ce simte el nu exista sau ca... "o sa iti treaca".

Incurajez persoana care crede ca eu, dupa atatea, mai pot crede in dragoste. Incurajez omul care ma va face sa iubesc din nou. Si il astept. Pentru ca... se spune ca pentru fiecare fata cu inima facuta bucatele, exista un baiat cu lipiciul la el... Oare poti fi tu?

Scrisoarea unei prietene. Iti multumesc ca... esti acolo.

"De la o prietena veche ….pentru Sandra! Nimic nu mi-ar face placere mai mare decat sa publici cele ce urmeaza pe blog. Multumesc pentru tot! Sa rad sau sa plang ? Mi-e atat de greu sa raspund la intrebarea asta….si mi-o pun de fiecare data cand citesc pe blog’ul tau si te vad dincolo de randuri, de aceste vorbe care imi dau fiori cand le citesc si parca te simt undeva in spatele meu si imi dau seama ca asa esti tu. Cum? Oscilezi mereu de la bine la rau, zambesti si versi o lacrima in acelasi timp, radiezi cand suntem cu tine, dar te gandesti totusi la cel care nu e , ca nu a putut sa ajunga, ca nu are chef si te doare, da te doare enorm, te macina interior si inteleg . Daca nu inteleg eu, atunci cine poate mai bine? Am fost langa tine in diferite etape, ne-am tinut de mana de cand eram doua copile, ne-am zambit si am simtit ca o sa ne lege ceva si nu o sa ne mai dea drumul, cu toate ca noi doua fete bune si rele am reusit sa evadam sa ne indepartam spre lumi care ne asteapta sa le descoperim intrigile, sa ne incante cu misterele lor si sa ne maturizeze si apoi sa ne uneasca aceeasi prietenie demult pura si acum patata de unele vorbe care ni le-am adus, care ne-au durut pentru ca ne-am apreciat, pentru ca am renuntat toate la cate ceva ca sa ne fie bine, pentru ca ne-am certat in stanga si in dreapta cu cei care vroiau sa ne desparta si am cedat si am luat-o de la capat. Nimeni nu stie cat dor mi-a fost de tine, de voi, de prietenii mei inocenti, nu de cei care vad viata materiala,ci de cei care se simt bine cand au decat o sticla de suc langa ei, dar sunt impreuna si simt fericirea aia imensa pentru ca sunt oameni diferiti dar uniti printr-o amicitie puternica. Va multumesc ca existati voi cu defectele si problemele voastre, va multumesc ca imi spuneti cand nu arat bine, cand vorbesc in plus, cand sunt orgolioasa, rea si am o parerea prea buna despre mine. Daca m-ar critica altii m-as simti o ramasita a pamantului, dar cand vine de la voi si in felul in care o spuneti sunt mandra pentru ca am defecte, si ca voi, eternii mei prieteni, ma ajutati sa mi le corectez. Si tu? Tu esti un om complex, cu o multitudine de sentimente care nu iti dau pace. Incerci sa pari dura, sa pui capat la ceea ce simti, dar eu stiu ca iubesti cu mai multa pasiune acum decat atunci, stiu ca ai face orice doar ca sa schimbi acel comportament hilar al lui, al simpaticului. Poate daca el ar stii sa dea un telefon sa-i auzi glasul si ar avea un comportament de prieten caruia ii pasa, ai reusi sa treci peste aceasta deceptie. Si nu-mi sopti ca ai trecut pentru ca stiu ca nu e asa, am impresia ca te cunosc mai bine ca niciodata, M sau dupa cum ai descoperit C si asa zisa atractie pentru el, era doar un scut impotriva lumii, te autominteai. De ce? Pentru ca nu mai stii cum sa abordezi problema asta, pentru ca vrei sa distrugi toate ramasitele din sufletul tau. Si stii ce? Te iubesc si stiu ca o sa treci peste pentru ca ai langa tine oameni, suflete bune, dispuse sa-ti fie alaturi la bine si la rau. Si nu uita, cand o sa-ti fie greu, o sa fiu langa tine,sa te ridic …si o sa triumfi, pentru ca asta esti tu o triumfatoare."

by Nicolae Evelyn

Pentru tine... de la cea care se pierde usor. Pentru tine... de la mine.

Ti.am promis ca scriu, si eu nu sunt genul de persoana care nu isi respecta promisiunile. Ma ajuta si pe mine pentru ca sunt in declin.
Poate ma vedeti obosita, stresata uneori sau razand si facand glume. Dar amintiti-va ca, atunci cand ceasul bate o ora lipsita de soare si lumina, unde linistea si intunericul domina, in coltul meu de lume, eu nu sunt ok. Atunci cand vantul bate si voi nu sunteti cu gandul la ceva anume, eu sunt cu gandul la cineva, si sufar. Sufar in ultima vreme din mai multe motive.
Sufar in general de dor. Ma pierd. Simt ca va pierd.
Simt ca a avut dreptate persoana care in vara mi-a zis "te va schimba Bucurestiul". Pentru ca o simt in fiecare firicel de par, vad asta cand deschid ochii dimineata sau in jurul meu. Ma simt singura. Si habar nu aveti cat e de rau. Zilele astea fara telefon mi-au demonstrat ca, in noptile sau zilele cand simti nevoia sa vorbesti cu cineva sau sa raspunzi cuiva si nu poti, te simti cel mai neajutorat.

Revenind la tine, stiu la ce te referi de fiecare data cand abordezi subiectul. Doar ca vreau sa aud de la tine. E hilar, dar nu mai esti nici tu un simplu prieten pentru mine. Si, de fapt, toti mi-ati devenit o parte din suflet. Iar duminica, dupa ora 7, eu plec pentru cateva zile fara sufletul meu. O persoana fara suflet care bantuie strazile cautand alinare in ochi straini, ochii celor care isi confrunta privirea cu a mea.
Nu va zic de fiecare data ca nu ati dat semne de viata inutil. Ma doare chestia asta. Pentru ca am ajuns la vorba cuiva: daca tu nu ii cauti, ei nu te cauta. Nu va reprosez nimic, toti suntem ocupati, toti dam tonuri de ocupat, toti avem grijile noastre. Dar simt nevoia sa va aud. Pentru ca atunci cand eu simt ca va pierd, nu ma linisteste nimic ca nu e asa. Telefonul meu nu mai suna, mesajele nu se inghesuie sa apara. Mi-e dor de voi de imi vine sa urlu chiar si acum, riscand sa fiu data afara de-aici pe caz de boala. Si, scuze, am inceput iar sa generalizez sau sa aberez. Dar, ti-am zis, stiu. Si nu stiu ce sa zic. Nu stiu nimic acum. Crezi ca stii tu?
Revenind la marea mea dilema, mi-e dor de tine. Si nu mi-a facut bine ca nu am ascultat sfaturile primite. Si, de fapt, iar m-ai ranit. Dar eu, riscand sa pic in ridicol, am realizat ceva. Ceva care uneori ma linisteste. Cred ca am gasit singura raspunsul la intrebarea care ma macina. Acum inteleg de ce. Sau sper sa fi inteles.
Am sufletul pierdut acum si nu cred ca il voi mai gasi. Pentru ca e facut bucatele, si sa regasesti toate acele fragmente e greu. Nu ma lasa sa cred totusi ca nu am insemnat sau nu insemn nimic. Nu as mai putea continua. Nu lucid, oricum.
In final, ganditi-va ca in acest moment, eu nu dorm. Si de fapt, ganditi-va ca, atunci cand se sting luminile si e liniste, eu sunt undeva, intr-un colt de lume si nu mi-e bine deloc.
Ti-am promis ca scriu, am scris. Promite-mi tu acum ca nu te-am speriat. Vreau sa imi promiteti ca maine, cand decorul acela de care v-am spus apare, o sa va ganditi la ce fac eu. Si vreau sa stiu ca a doua zi, telefonul meu va suna. Pentru ca am nevoie de voi acum. Mai mult ca orice.

Un strain printre straini

Gandeste-te la mine ca fata care a trecut pe langa tine azi pe strada. Cea cu fularul pus nonsalant si cu castile in urechi. Da, cea care ai vazut-o oprindu-se la magazin, sau asteptand metroul. Sunt exact persoana careia i-ai remarcat ochii aia negri, uitandu-se cu stupoare la tine sau analizand generalul. Sunt cea care te-a privit poate azi din cafenea, tragand intrigant din tigara.

Nu mai tii minte, nu am fost atat de importanta probabil. Dar eu te-am vazut. Pentru ca am talentul asta de a observa. Si analizez, crede-ma. Am momente cand ma uit la cate un necunoscut pe strada si ma intreb care e povestea lui. As fi fascinata si sunt mereu sa aud povesti noi. Povesti de viata. Asa cum, atunci cand vad un avion pe cer, ma intreb ce fel de persoane sunt in el si unde se duc. Poate maine va trece pe langa tine pe strada o persoana care nu mai are multe apusuri de prins. Sau poate pe langa tine maine va trece jumatatea ta. Cata atentie dai celor din jur? Cate persoane am neglijat sau am "pierdut" prin simplul fapt ca suntem prea ocupati si prea grabiti sa ajungem la destinatie? Suntem un popor de oameni stresati.

Dar... Sa revenim. Sunt fata aia care rade cu prietenii ei la cafea, se uita serioasa la cate un serial, zambeste intotdeauna la telefon, fumeaza cam prea mult si seara scrie in blog.

Cat de curios ai fi sa ma cunosti? Uita-te in jurul tau.

Poate, cine stie, maine trec pe langa tine pe strada...

A Sandrella Story

M-am decis, urmarind 5 sezoane din vestitul sau serial, sa incerc sa il "copiez" pe domnul matematician Charlie Eppes. Nu la modul ca voi incepe sa rezolv crime, ajutandu-l pe fratele meu din FBI, cu ajutorul matematicii. Si daca as vrea, fratele meu e bobocel de liceu, in niciun caz "FBI agent" si eu am detestat matematica. De-aia am si terminat filologia si am aerul asta nocturn de artista. Ca, dupa cum ati observat, cu daca, desigur, scriu numai noaptea.

Deci... Imaginati-va, sau, mai bine zis, imaginati-ma ca pe omul care trece pe langa voi zilnic. Cea care sta la rand la cafea sau pentru un "Kent 8, va rog". Cea cu fularul intotdeauna pus diferit si nonsalant in jurul gatului. Cea care umbla mereu la telefon sau asculta muzica, atunci cand e singura. Cea care, involuntar, se uita urat. Ma uit urat la viata pentru ca nu vreau sa am surprize, vreau sa o intampin urat, ca sa imi demonstreze ca merita sa ma faca sa zambesc, nu invers. Sunt persoana care are intotdeauna ceva de zis si pe cineva de contrazis. Sunt fata care rade mult, are umor si cea care nu mai regreta.

Ar fi aiurea daca m-as apuca acum sa zic ca nu mai am sentimente. Am o gramada. Si pentru multi oameni. Sentimente deosebit de mari. Nu am zis ca nu mai am sentimente, am zis ca nu o sa mai pun sentiment pentru cine nu merita.

M-am "lecuit" de iubire.

Revenim. Am descoperit ca eu aici trebuie sa imi recuperez orele pierdute de somn si relaxare acasa. Ca, frate, nu sunt o persoana "pasiva", dar parca in viata mea n-am umblat cat umblu cand ajung in weekend-uri acasa. Dar asa e viata. Trebuie traita la maxim, pentru ca am auzit ca nu are "repeat". Hai sa o traim. Paharele sus, sarbatorim ceva foarte important azi! Sarbatorim ca ne cunoastem, ca suntem cine suntem si ca vom deveni ceva mai mult. Sarbatorim viata!

Baby I'm a million ;;)

Sunt extrem de obosita. La modul ca abia mai tin ochii deschisi. Weekend-ul asta a fost de pomina. Acasa nu ma mai relaxez, umblu si ma distrez. De fapt, cam asta e scopul vietii. Sa te distrezi. Sa iesi din viata razand.
Am ajuns in deosebita noastra capitala cu chef de odihnit, nu de cursuri. Super! Sper sa vina totusi chefu' ala pana maine la 8 cand o sa sune ceasu', sa ma trimita sa-mi fac cafeaua pentru a putea "purcede" catre UB. Si imi trebuie energie. Pentru ca orasu' asta ma oboseste. Metrou, statii, oameni grabiti, curent, anunturi, harti, galagie, miscare, culori. Asta definind doar metroul. Gandeste-te ca e un intreg oras plin de astfel de achizitii si nu numai.
Nu, nu e prima data cand calc in capitala, nu sunt vreo marginalizata a pamantului. Dar zi de zi, e ceva. Nu sunt genul de persoana care sa nu aiba nevoie de liniste. Sunt agitata si imi place sa fiu in centrul atentiei si in mijlocul actiunii sau al petrecerilor. Dar, totusi, a girl needs her own time.
Ma va schimba acest oras. Simt.

=D

Ma linisteste intunericul si calmul camerei mele. Ma simt in siguranta aici. Dar sunt obosita, si, desi perna imi face cu ochiul, nu ma indur. As prefera sa continui. La nesfarsit. Umblu. De cateva zile umblu incontinuu, cu diferite persoane. Telefonul ma mir ca inca mai functioneaza la cate mesaje si apeluri primeste. Dar imi place. Imi place ca ajut si ca sunt acolo. Imi place cand sunt folositoare. Imi place cand sunt persoana la care se apeleaza. Imi place mult.

M-a linistit si de fapt, m-am simtit foarte bine azi, cand, dupa mult timp, L. mi s-a destainuit si am reusit sa il ajut. M-am simtit eu bine. Extraordinar de bine. Mi-a placut cand am iesit doar cu D. si cand m-a sunat M. doar ca sa "vada ce fac".

Imi place sa ii vad zambind. Pe toti. Ma linisteste, ma ajuta. De aici imi vine energia. Nu de la sutele de cafele pe care le beau zilnic, sau de la sutele de metri pe care le parcurg. Nu, de la ei. De la zambetele si rasul lor. De la stralucirea ochilor.

Pentru ca ma fac sa ma simt in siguranta. Pentru ca se vede in ochii lor ca ma iubesc. Pentru ca sunt constienti ca si eu pe ei. M-a linistit si ultimul "apel" pe care l-am primit azi. Si cu ocazia asta vreau sa ii spun tatalui meu ca IL IUBESC! Si ca vreau sa ii urez toata fericirea din lume si sanatate deplina. Si sa imi traiasca multi ani! Macar atat daca nu pot sa il iau in brate. Pentru ca mi-e extraordinar de dor.

Dar am descoperit ca sunt o persoana puternica. O persoana care ascunde multe. Pentru ca sub zambetul meu, exista multe intrebari si se dau multe lupte.

Dar am energie. Datorita voua, celor care ma inconjurati cu dragostea voastra zilnica.

Si pentru asta va multumesc. Tot ce scriu aici se leaga de voi. De unul dintre voi, de cativa, de toti pe rand si la un moment dat. Daca veti reusi sa va dati seama si de cine, de fiecare data, va multumesc iar.

Si nimic in plus decat... VA IUBESC! Pe toti. De la mic la mare. De la tanar la batran... De la prieten la parinte.

Hey you... Me? Not you.. the new me!

Sunt extraordinar de fericita. Dar extraordinar la modul ca radiez! Si zambesc, si rad din orice, si-mi place. Merg pe strada si-mi place tot ce vad, dansez pe tot ce aud si vorbesc cu straini de parca mi-ar fi prieteni. Fericita ca in reclamele de la Orange sau ca in filmele de dragoste cu happy-end. Fericita ca atunci cand vezi rasaritul la mare, ca atunci cand parintii tai sunt mandrii de tine, ca atunci cand te lauda prietenii.

Am puterea sa zambesc iar, nu pentru ca trebuie, ci pentru ca vreau. Gust glumele din plin, imi iubesc prietenii si mai mult decat pana acum, ca si pe parinti, si imi place viata, frate!

Acum singura chestie la care ma gandesc e cum am putut sa fiu atat de... idioata, ca sa zic asa, sa stau suparata si sa sufar... Pentru ce? :)) Sa fim seriosi, sunt mai buna de atat. Pot mai mult. MERIT mai mult. Mult mai mult.

Acum am zambetul ala radiant, rad cu lacrimi si dansez pana obosesc. Acum ma gandesc la tot ce nu puteam atunci. Ti-am ridicat bariera. Sunt LIBERA.

Ai avut dreptate ("O sa-ti treaca"). Mi-a trecut. Doar ca mi-ai lasat un gust amar.

Inchei aici, si te pup. Sunt fericita! Si chiar vreau sa iti multumesc pentru tot. Nu ironic. Iti multumesc ca m-ai lasat sa te iubesc, ca te-am cunoscut cum nu te cunoaste nimeni, iti multumesc ca ai fost langa mine si ca am fost o perioada o parte din tine. Iti multumesc ca existi.

Dar acum sunt fericita. Radiez... Ma vezi, nu?! :)

Transmitting live from... the new me.

Raaaaaaappin' oooon :D Ba, ba, ba! I'm baaaaaaaack! Da, m-am intors. Aceeasi plina de viata si cu chef nebun de distractii, cu chef nebun de a gusta viata din plin! A durat ceva, cateva randuri scrise trist, cateva lacrimi pe obraz, doua-trei oftari si inca vreo patru priviri aruncate pe furis. Dar uite-ma, ti-am promis si mi-am promis ca nu ma va distruge nimeni si nimic. Si ti-am dovedit-o. Sunt tot eu, sunt de fapt mult mai puternica decat eram.

Cine m-a vindecat? Bucurestiul, oameni noi, prieteni noi, prietene care ma fac sa ma simt frumoasa, vechi prieteni care sunt mereu alaturi, detasarea si exact felul tau de a fi. Iti multumesc acum pentru cum esti. Datorita tie am ajuns sa fiu la fel de indiferenta. Si stii ceva? Imi pare rau ca te acuzam inainte! E chiar bine de tot sa fii asa!

Si hai sa-ti mai zic: nu vreau sa ma mai privesti cu subinteles, nu mai vreau sa ne vedem "la o tigare", nu mai vreau sa ma enervezi, nu mai poti si daca vrei oricum, nu, nu si iar nu.

Eu decid acum. Si eu am decis sa te elimin din viata mea. Din inima mea, de fapt. In viata mea te voi pastra ca prieten, asa cum trebuia de fapt sa te pastrez de la inceput.

Dar iti multumesc. M-ai facut mult mai puternica.

Iar tu, dragul meu... Ramai cu bine. Mi-am luat inima inapoi.

Yours truly. Madly. Deeply.

"S-ar putea sa te mire dar dragostea nu-i o lupta..." - asta e acum in capul meu. S-ar putea sa te mire, dar nu mai cred in dragoste. Nu in dragoste reciproca, evident. Cred in sfintenia prostului care iubeste fara sa ii fie impartasite sentimentele. In divinitatea sentimentelor pe care le investeste pentru un individ care nici macar nu isi da osteneala sa aprecieze, nu sa faca mai mult. Sa aprecieze.

Mi s-a spus ca majoritatea chestiilor pe care le postez aici sunt triste si ca "nu e genul tau". Sincer, acum, care e genul meu? Dupa parerea ta, asa. Chiar crezi sau ti-ai imaginat vreodata ca ma cunosti? Total? Da, tu. Niciodata sa nu faci aceasta greseala. Sunt a doua cea mai complicata persoana pe care o cunosc. A doua da, n-am reusit sa ii bat recordul scumpului si eternului meu "iubit". Ex. Fost. Iubit, da. Pentru ca l-am iubit. Poate pentru ca il mai iubesc si poate pentru ca asta nu se va schimba niciodata. Poate.

Urasc ca ma gandesc la tine mereu si vreau sa stiu in permanenta ce faci. Urasc cand iti suna telefonul si nu stiu cine e. Urasc cand zambesti si nu-mi mai gasesc cuvintele. Urasc ca nu pot sta suparata pe tine. Urasc ca m-ai facut de atatea ori sa plang. Urasc ca esti atat de indiferent. Urasc ca am ajuns sa te iubesc. Urasc ca nu esti langa mine dimineata, cand ma trezesc. Urasc ca nu gasesc niciun mesaj de la tine cand imi verific telefonul. Urasc ca vrei sa ma indepartezi. Urasc ca dupa mine va urma alta. Si din cate urasc, un simplu TE IUBESC, sterge tot.

Urasc, iubesc, plang, rad, ma gandesc, analizez, zambesc, ma incrunt, tip, vorbesc calm, injur, ironizez, etc etc etc. Crezi ca ma cunosti? Hai, incearca. Cat de bine?

Departe de tot...

Ai simtit vreodata nevoia sa iti inchizi telefonul, sa te urci in primul tren/avion/microbuz si sa pleci in lume? Ai simtit vreodata nevoia sa te detasezi de tot? Absolut tot? Sa pleci departe? Nu, nu pe Marte, Smiley, sa fim realisti, avem nevoie de oxigen. Dar departe.

Eh, gandeste-te ca asta simt eu. Vreau sa plec. De ce imi gasesc alinare in faptul ca plec la facultate peste 2 saptamani in alt oras, nu stiu. E o evadare, dar e o evadare monotona si prea... apropiata, ca sa zic asa. 60 de km nu sunt multi. Ma gandesc deja la peste 1000.

Cu cine vreau sa plec? Singura!!

Probabil dragi prieteni, va ganditi ca ati gresit cu ceva. Nu, nu ati gresit cu nimic, sunteti niste prieteni extraordinari si sunt norocoasa sa va am, credeti-ma. Nu fug de voi. Fug pentru a ma intoarce asa cum ma stiti. Pentru a ma regasi.

Probabil dragi parinti, va ganditi ca voi ati gresit cu ceva. Credeti-ma cand spun ca sunteti cea mai frumoasa familie pe care ar putea sa o aiba cineva si sunt mandra ca va am eu. Si asa am sa fiu mereu.

Probabil, scumpule, te gandesti ca din vina ta. Da, nu pot sa neg, o mare parte din vina o ai si tu.

Dar fug de tot. De stres, de gandurile mele. Le las acasa, imprastiate pe tastatura si in pat. Le las scrijelite pe pereti si in oglinda. Le las pe balcon, langa scrumiera si eventual in dulap, cu hainele care ma vor astepta la intoarcere. Dar pe unele dintre voi, dragele mele ganduri, va iau cu mine, si va las acolo unde ma duc.

Si eventual la urmatoarea evadare, am sa vin si am sa va vizitez, razand probabil de ce gandeam si comparand cu noile achizitii.

Sunt un copil, stiu. Un copil matur, cum imi place sa gandesc. Dar copilul asta va fugi intr-o zi. Departe. Si nu, Smiley, nu pe Marte...

Crede-ma ca eu... nu mai sunt eu.

Crede-ma ca nu mint cand iti spun ca nu am mai avut curajul sa-mi deschid mintea. Sa-mi deschid mintea pentru a mai scrie aici. Pentru ca era construit pentru tine. Totul era pentru tine. Ai stricat... tot. Mi-e frica inca sa imi las degetele sa tasteze la intamplare tot ce imi trece prin cap. Sentimente, idei, ganduri, pasiuni, dezamagiri.

Da, scumpule, sunt mult prea dezamagita ca sa mai exist. Prea dezamagita ca sa ma mai simt bine cand nu esti langa mine, prea dezamagita ca sa imi dau seama ca de fapt sunt bine. Sunt bine in general. Personal?! Nu mai traiesc.

Personal nu mai am sentimente. Mi-ai luat-o. Inima, da. Ai luat-o si ai plecat cu ea. Fara sa intrebi. Fara sa iti pese, fara sa te uiti inapoi. Crede-ma ca nu sunt bine deloc.

Nu-mi spune ca zambesc, nu e zambetul meu. Zambetul ala al meu frumos tot la tine a ramas. Felul meu de a fi, rasul si chiar si glumele mele sunt la tine. Privirile, bataile inimii si chiar si pulsul ei, tot la tine au ramas. In buzunarul drept, langa telefonul care nu ma mai suna.

Gandeste-te ca plec. Nu pentru mult timp, nu pentru putin, oricum. Dar plec... si plec departe. Departe de tine... psihic.

Nu sunt ranita, sunt calcata in picioare. Nu mai sunt eu. Sunt inca in stare de soc. Sunt... goala pe dinauntru. Nu mai simt. Stii ce? Eu cred ca nu mai am suflet. Nu mai pot sa plang, nu mai pot sa ma descarc, nu mai vreau nimic.

Am slabit... psihic. Am slabit si fizic daca te intereseaza, dar nu dau vina pe tine. Vina e a mea. Ca te-am asteptat, ca te-am cicalit, ca am existat langa tine. Ca am sperat si pentru ca am iubit.

Gandeste-te ca esti singura persoana langa care vreau sa ma trezesc dimineata si singura persoana pe care vreau sa o aud in telefon. Singurul pe care il vreau langa mine acum.

Am revenit de unde am plecat. Suntem prieteni. Suntem un fel de... frati?! Hai sa fim seriosi.

Eu te iubesc, tu ma iubesti... ca pe o sora. Doare, dar "sora" ta, nu va mai fi niciodata la fel.

Dar, scumpule, suntem prieteni. Si daca pentru tine asta conteaza, asta conteaza si pentru mine. Tu contezi pentru mine... Si de fapt, voi trece peste. In cateva zile, saptamani, luni sau ani... Dar voi trece peste. Uitare? Nu, nu te voi uita. Niciodata, crede-ma.

Tu esti totul acum. Dar inteleg, scumpule. Suntem prieteni. Dar crede-ma ca eu... eu nu mai sunt eu.

Mintea mea bolnava-mi cere.. ce?!

Ia gandeste-te cum ar fi daca te-ar anunta cineva ca mai ai doar o ora de trait. Ce ai face mai intai? Catre cine ai da primul telefon? Dar ultimul? Cui ai scrie ultimul mesaj? Cui ai zice ultimul "Te iubesc!"? Dar primul? Cui te-ai destainui pentru ultima data? Unde ai merge? Cate imbratisari ai da?

Gandeste-te ca asta nu e o poveste de adormit copiii. Si motivul pentru care am scris asta e ca sa te fac sa realizezi ca asa e viata. Nu te anunta nimeni cu o ora inainte. Asta ar fi bine. Viata noastra nu are "repeat". Si secundele pe care le pierzi, nu le mai primesti inapoi. Persoanele de care te desparti, poate nu le vei mai vedea maine. Gandeste-te bine cui spui ultimul "pa" si in ce mod. Gandeste-te inca o data cand nu vrei sa imbratisezi o persoana pentru ca ai timp "data viitoare". Viata e scurta. Habar nu ai cat de scurta.

Si vei regreta chestiile pe care nu le-ai facut. Chiar daca nu realizezi acum. Asa ca.. da telefoane, imbratiseaza-ti prietenii, familia, persoanele importante din viata ta, si arata-le ce simti.

Pentru ca maine e o zi mult prea nesigura pentru a face planuri.

Momente

Ma doare capul. De fapt, ma doare fiecare particica a lui. Simt cum fiecare neuron se zbate sa iasa afara, se zbate sa reuseasca incet incet sa crape craniul si sa se elibereze.

Neuronii ramasi. Neuronii veterani.

Am senzatia ca sunt prinsa in propria mea minte si ca nu pot face nimic sa ma eliberez. Ochii nu ma ajuta azi deloc. Parca au pus ramasag cu creierul sa vada puterea mea.

Ma doare mintea. E senzatia aia de aglomerare, cand tot ce vrei e sa inchizi ochii si sa te relaxezi, sa te trezesti apoi cu mintea limpede si cu razboiul terminat.

Da, as putea. As putea sa dorm. Dar acum am pentru ce trai.

Si totusi... ma doare capul.

Punct si de la capat.

M-am saturat... Sa vorbesc cu mine insami sau sa scriu aici tot ce nu pot sa iti spun tie direct.

M-am saturat sa-mi fie dor zi de zi si sa regret asta. M-am saturat de cate ori m-am imbarbatat singura, doar ca sa ajung apoi la acelasi rezultat.

Si stii ceva? Am obosit. M-am saturat sa tot sper ca esti altfel, ca vei fi altfel, ca am de ce sa lupt.

M-am saturat sa lupt singura, crede-ma. Am nevoie de tine. Am nevoie sa-mi fii alaturi.

Dar nu esti. Si nici nu ai sa fii vreodata.

You made me do this.

Sa nu ma intrebi de ce. Sa realizezi ca e vina ta.

Nu am sa regret. Nu am de ce. Regreta tu, ca ai permis. Gandeste-te ca a existat sansa sa se intample si nu ai incercat sa opresti. Sunt cine sunt, nu am promis ca ma voi schimba. Am promis ca voi incerca. Dar nu ma ajuti deloc.

Accepta sau pleaca. Daca afli. Daca intelegi. Nu sunt responsabila pentru nimic, de data asta dau vina pe tine.

Ma doare ca am ajuns sa gandesc asa.

Ipocrizia si raceala mea abia acum le vei vedea. Si te avertizasem...

Summer time.

A venit varaaaaaaaaaa \:D/ Da, stiu, am realizat cam tarziu :))

Dati vina pe BAC, va rog, mi-a mancat oricum sanatatea. Si daca stau sa ma gandesc bine oricum nu ma pot bucura inca de vara, ca mai e stresu' cu facultatea.

Da' cum suna: STUDENTA? :x

Cert e ca pana acum, vacanta mea nu prea a fost vacanta. Si m-a cam ajutat si vremea, sincer :">

Momentan simt vara asta din plin! Pentru ca e foarte cald, mi-am umplut sifonierul de rochite si haine de vara si pentru ca imi sta capu' numa' la distractii.

Cum cantau fetele de la Candy: in vara asta fac tot ce-mi trece prin caaaaaap \:d/ Sa speram ca apuc sa ma bucur de mare, ca la bulgari nu prea am apucat.

De fapt, nu sper, sunt sigura ca am sa fac si chestia asta.

Singurul meu sfat momentan: bucurati-va de vara asta! E perioada pe care o asteptam inca de vara trecuta :)) 8-> Si va fi de vis!

Imi pare rau dragoste, asta e.

Imi pare rau. Daca te-am ranit sau daca nu sunt asa cum ai vrea sa fiu.

Imi pare rau pentru aseara, pentru ca stiu ca nu ti-a picat bine. Imi pare rau ca sunt o dezamagire.

Imi pare rau ca uneori simt ca nu te mai vreau. Imi pare rau ca vreau ceva nou.

Imi pare rau ca incep sa te uit. Imi pare rau ca ti-ai batut joc, si ti-am permis. Imi pare rau ca nu sunt langa tine, acum.

Imi pare rau ca nu pot sa te sun cand am nevoie sa iti aud vocea. Imi pare rau ca nu ma pretuiesti asa mult.

Imi pare rau ca nu esti asa cum ma asteptam. Imi pare rau ca nu iti arati sentimentele. Imi pare rau ca am insistat si ca sunt posesiva. Imi pare rau ca nu stii ca in mine poti avea increderea cea mai mare.

Imi pare rau ca dupa tine va urma un "altul". Imi pare rau ca esti tot ce-mi doresc acum.

Imi pare rau ca mi-e in fiecare zi din ce in ce mai dor. Imi pare rau ca te voi astepta, probabil.

Imi pare rau ca nu esti aici. Imi pare rau ca ma vei pierde, incet incet...

Mi-e dor...

Mi-e atat de dor de tine, incat in fiecare dimineata trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca nici azi nu te voi vedea.

Mi-e atat de dor de tine, incat as lua primul avion sa vin sa te vad macar 1 ora...

Mi-e atat de dor de tine, incat i-am zapacit pe prietenii nostri cu subiectul "El".

Mi-e atat de dor de tine, incat ma linisteste sa te vad macar online.

Mi-e atat de dor de tine, incat m-am gandit sa ma duc la Surprize Surprize :))

Mi-e atat de dor... Si nu mai am cuvinte sa descriu cat de mult...

Numar decat zilele si ma gandesc ca totusi "Mai e putin", cand in mintea mea aud "Oho, mai ai de asteptat".

Mi-e atat de dor de tine, incat abia astept sa te strang in brate. Cat pentru tot timpul in care mi-ai lipsit.

Look Me In The Eyes

Before I die, I should...

1. Sa ajung in Franta si in Egipt.
2. Sa imi vad idealurile atinse.
3. Sa nu mai fiu asa posesiva.
4. Sa reusesc sa raman in istorie.
5. Sa petrec o zi cu P!nk.
6. Sa beau o cafea cu Justin Timberlake.
7. Sa ii trimit pe ai mei sa viziteze locurile pe care au visat dintotdeauna sa le vada si in care nu au crezut ca vor putea ajunge vreodata. Vreau sa am certitudinea ca le vor vedea pe toate.
8. Sa imi fac mai mult timp pentru prietenii mei, fara a mai folosi vesnica scuza “nu pot azi, sunt ocupata”.
9. Sa imi petrec mai mult timp zambind, realizand ca altfel este timp pierdut.
10. Sa conduc un Ferrari.
11. Sa fiu in culise in timpul filmarii unui film de Oscar.
12. Sa fac cunostinta cu baietii de la Parazitii.
13. Sa scriu o carte.
14. Sa am o casa pe plaja.
15. Sa invat, in sfarsit, araba.
16. Sa vad o ploaie de stele.
17. Sa castig un premiu important.
18. Sa fac o descoperire.
19. Sa fac un graffiti.
20. Sa particip la o cursa de masini.
21. Sa imi cunosc sufletul pereche.
22. Sa fac bungee-jumping.
23. Sa vad aurora boreala.
24. Sa imi fac propriul cocktail.
25. Sa imi scriu numele pe o stea.
26. Sa ii salvez viata cuiva.
27. Sa fiu cea de care isi vor aduce toti aminte, cu un zambet pe buze.
28. Sa inventez un cuvant care sa ajunga in dictionar.
29. Sa imi fac un tatuaj.
30. Sa reusesc sa merg pe tocuri de 10.
31. Sa am propria firma de rochii de mireasa.
32. Sa ajung designer.

33. Sa vad stadionul echipei FC Barcelona.
34. Sa vizitez America.

To be continued ...