Intr-o oarecare masura vine un moment in care te simti confuz. Dar confuz la modul ca nu stii daca sa mai raspunzi la ultimul mesaj primit sau daca sa expediezi un altul.
Poate ca pur si simplu devenise defecta. Poate o stricasera mult prea multele maini care au imbratisat-o. Se blocase intre un mesaj nocturn, dat cu un anumit motiv si o privire cu subinteles... care ascundea mult prea multa durere. Se blocase intre un mister aparte si un altul mult mai dens. O enerva faptul ca intotdeauna se autostimula, gasindu-si oameni de "descifrat". Care pana la urma isi pun lacatul la loc si isi vad de treaba lor, nearatand vreun fel de sentiment. Uneori isi dorea sa nu ii fi cunoscut, sa nu fi cercetat mai mult decat trebuia. Uneori spera sa nu mai vada ochii aia albastri sau surasul ala fermecator.
Alteori isi dorea pur si simplu sa ii lumineze ziua, asa cum facusera de-a lungul timpului... fiecare in felul lui. Nici nu stia ce regreta mai mult... "Te iubesc"-ul spus cu lacrimi in ochi sau cel spus cu o privire plina de regret.
Se gandea sa se apuce serios de baut. Ca sa isi distruga toti neuronii ramasi. Ai fi baut si tu, daca ai fi cunoscut lumea macar pe jumatate pe cat o stia ea. Si ... oricum... Pentru a iesi din iad, trebuie sa dansezi cu diavolul, nu?
Poate ca isi pierduse ambele sanse la fericire sau poate ca pur si simplu o astepta ceva mai bun.
Poate ca va mai intalni vreodata ochii aceia sau poate ca nu va uita niciodata acel suras.
Facuse greseli pe care nu vroia si nu o sa le mai repete. Fusese la masa, pierduse totul inainte. Si totusi intotdeauna se intorcea pentru mai mult.
Deziluzii, amintiri, regrete. Poate ca maine va fi mai bine. Poate ca ieri a fost o greseala. Nu-ma-uita.
Contin multitudini.
Drive by. Sau poate doar broken-hearted-girl. Wannabe, poftim.
Sunt lucruri care nu mor.
