Let me be free.

In momentul asta imi vine sa sparg telefonul mamei. Nu pentru ca nu imi place, pentru ca de pe el am sunat. Pentru ca nu trebuia sa sun. Imi impun sa fiu la fel de puternica, ca si Blair, la suprafata, si totusi sunt la fel de slaba ca si ea pe dinauntru.

Doamne, de cate ori am jurat ca nu mai sun. De cate ori am dat "delete". De cate ori am injurat si de cate ori am plans! Am ajuns sa cred ca imi fac singura rau. Ca ma agit singura pentru nimic. Am ajuns sa urasc vocea aia, care dupa raspuns spune: "da". Urasc "da"-ul ala si acel "nu stiu" si acel "mhm".

Sunt plina de nervi si nu stiu de ce am impresia ca ma pot descarca aici. Oscilez intre anumite sentimente si anumite persoane. Momentan, le multumesc alor mei ca m-au incurajat sa aleg Bucurestiul. M-au incurajat ca, in fiecare saptamana, sa plec pentru cateva zile sa imi pun viata in ordine. Chiar daca, atunci cand ma intorc, o dau iar peste cap. Ai efectul asta asupra oamenilor, crede-ma. Asupra mea de fapt.

Pentru prima data, saptamana trecuta te-am vazut outsider. Mi-a fost mila de tine. Dar lucrurile care le-ai auzit, trebuia sa le auzi. Si nu au fost toate. Asteapta-te ca, atunci cand imi voi face curajul sa te elimin complet din sufletul meu, sa le auzi pe cele mai dureroase. Meriti sa suferi. Meriti sa te fac sa suferi.

Erai cat pe ce sa iti pierzi cei mai buni prieteni. Erai cat pe ce sa fii pentru noi, asa cum ti-am zis, "mort".

"Pentru mine, A. a murit". Asta am auzit-o, am spus-o si eu si ti-am spus-o noi si tie. Nu vreau sa ma gandesc cum ti-a picat, pentru ca pe mine una m-ar fi dezaxat total. Rau ai ajuns. Rau vei ajunge.

Peste zece ani, daca aceasta prietenie nu va mai dura, desi noi toti speram, crede-ma ca am impresia ca voi trece pe langa tine pe strada si voi lacrima. Pentru ca baiatul pe care l-am iubit din tot sufletul si pentru care am facut orice, nu a dat doi bani. Peste zece ani, iti vei aduce aminte de mine si vei ofta. Pentru ca noi doi am fi fost invincibili. Pentru ca stiu ca tii la mine si te doare si pe tine uneori distantarea. Daca ma insel, te rog, spune-mi. Suntem un fel de Chuck si Blair, nu? Sunt curioasa cum li se va termina povestea, ca sa suspin sau sa sper ca si a noastra se va termina la fel.

Sunt curioasa, daca peste ceva timp, vom fi iar invincibili sau vom fi fiecare pentru el. Pentru ca amandoi suntem, separat, de milioane. Gandeste-te cum era cand eram impreuna. Pentru ca au judecat multi acea despartire si multi inca spun ca va fi un "to be continued".

Momentan, sunt plina de nervi si probabil aberez. Momentan sper la "to be continued".