Fată cu zâmbet frumos,
Ai o vârstă remarcabilă. Ai trecut prin ani până acum cu zâmbete, râs din adâncul sufletului şi lacrimi de durere doar de la loviturile din genunchi. Ai văzut partea frumoasă a vieţii, partea pură, partea inocentă. Cea pe care n-ai să o mai primeşti înapoi.
Nu vreau să te sperii, vreau să te previn. Urmează şi alte momente frumoase.
Dar .. totodată.. o să fie anumite momente care te vor clădi.
Ai să ai fluturaşii ăia în stomac.. toată grădina zoo de fapt, iar când aceştia vor pieri, vei simţi că ţi-ai pierdut toată strălucirea din ochi. Nu crede asta. Licărul e acolo, chiar dacă uneori e înceţoşat.
Ai să îţi încredinţezi inima în mâinile unui om care nu va ştii pe moment cum să o manevreze. Şi o va scăpa. Vei aduna bucăţelele şi o vei clădi la loc, într-o zi. O zi care ţi se va părea îndepărtată sau inexistentă, dar va veni. Ai încredere!
Îţi vei întâlni sufletul pereche... doar că el n-o să rămână. Şi ai să-l cauţi neîncetat în fiecare persoană ce îl va preceda. Dar ştii cum se spune despre sufletul pereche.. la un moment dat îşi găseşte drumul înapoi.
Vei mai încredinţa bucăţele de suflet rămase, doar că nu vor fi acceptate aşa cum ai vrea tu. Şi pe moment o să doară, pe termen lung... o să te ajute.
O să ai o mulţime de prieteni, şi o mulţime de despărţiri. O să ai agenda plină uneori şi sufletul gol. Alteori, ai să ai sufletul mult prea îmbibat de căldură. Las-o să te încălzească.
Ai să înveţi pe pielea ta că oamenii sunt trecători. Şi că fiecare are câte o lecţie să te înveţe. Lasă-i să plece. Atât e parcursul lor. Ai să te uiţi în urmă şi ai să înţelegi de ce.
Ai să fii naivă, ai să vrei să îţi controlezi tremurul din genunchi şi ai să te urăşti că nu o poţi face. Permite-ţi să simţi. Ai nevoie de toate pietricelele din drum pentru a-ţi clădi poteca aurie.
Ai să crezi că lumea e a ta, că Făt Frumos există şi că oamenii îţi vor binele. Şi, Doamne, ce ai să te mai urăşti când ai să afli că nu e aşa. Nu te îngreuna, nu îţi pierde speranţa. Ai să muţi munţi cu privirea aia, chiar dacă uneori ţi se va părea că nu te mişti din loc.
Ai să te loveşti de refuzuri, ai să înveţi că în viaţă, uneori trebuie să taci şi să accepţi anumite chestii chiar dacă nu sunt ceea ce trebuie şi ai să înţelegi că oamenii nu sunt atât de buni precum par. Fii tu bună, dormi tu bine noaptea.
Ai să fii frumoasă, ai să fii etichetată doar prin asta şi ai să demonstrezi lumii cine eşti.
Ai să te laşi uneori condusă de emoţii şi ai să fii om. Şi asta e cel mai greu.
Ai să dobori bariere şi ai să simţi cum îţi sunt zidurile spulberate fără niciun scop. Lasă-le să cadă, o să clădeşti altele mai puternice în loc.
Ai să înveţi ce e iubirea, ce e durerea şi toate astea fără un manual de instrucţiuni.
Şi absolut toate te vor conduce la mine.
Iar eu, uitându-mă la tine acum, te privesc cu drag. Pentru că ştiu ce te aşteaptă, şi, oricât de dureros e, nu vreau să ridic un deget să te ajut.
Pentru că trebuie să simţi, trebuie să fii.
Ca să ajungi şi tu acum, aici, cu o ceaşcă de cafea în faţă, privind la cât de bune au fost toate acele experienţe.
Şi mulţumindu-i vieţii că nu te-a menajat.
Abia aştept să îmi povesteşti cum a fost.
Va fi o călătorie plină. Şi.. de neuitat.
-S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu