Tremurul care ii acapara fiinta nu parea sa se mai opreasca vreodata. Ma poti imbratisa, stii... Dar vorbea cu peretii, inca o data.
Ii privi ochii senini si se intreba cate raspunsuri se aflau acolo. Cate intrebari pierdute in noapte si cate ganduri adunate intr-un fum de tigara. Privindu-l, realiza ca poate descoperi misterele lumii, daca isi propunea subit acest lucru. Minti bolnave acoperite de zambete false si picaturi de vin demisec. Ma gandeam sa te am, intr-o noapte pierduta de toamna. Ma gandeam sa te fac sa imi apartii... din nou. M-a uimit ca stiai ca am aceasta putere dar m-am oprit infam. Ma gandeam sa te las sa te joci cu inima mea, dar cand termini, sa o pui bine, nu sa o arunci. Ma gandeam sa fac din tine idealul meu. Realizez ca ti-ar sta bine in vitrina de pahare, langa amintirile nefaste. Trofeul meu dintr-o seara teribila. Trofeul absolut al femeii care a luptat pentru ce a vrut si a reusit sa dobandeasca.
- La ce te gandesti?
Ma gandeam la absolut. La mine si la tine, la doi copii care au invatat ce e iubirea, dar nu au fost suficient de capabili sa o pastreze. La sentimentul care ne-a speriat si ne-a indepartat. Ma gandeam la noi doi, inconjurati de copii cu zambetul tau. Ma gandesc sa te sarut acum si sa ai convingerea ca noi doi vom invinge in acest univers plicticos.
- Ma gandeam ca a fost super petrecerea pana la urma, nu?
- Da... Haha, chiar a fost.
Mda... La asta ma gandeam si eu.
Se intoarse pe o parte si il privi in ochi. Ii dadea o energie de nestapanit. Simtea ca ochii aceia ii invadau trupul si simturile. Simtea ca o putea citi ca o carte deschisa. Se simtea goala si fara niciun scut. Il saruta si simti exact cum trupul ei izbucni intr-o avalansa de sentimente si trairi, ca si cum ar fi fost prima data.
Ma gandesc sa te pastrez. Ma gandesc sa ma lasi sa o fac. Am sa-ti daram barierele si am sa te fac sa te lasi invaluit de ceea ce simti si cu asta sa-ti delimitezi trairile.
- O sa plec curand...
Stiu asta. De fapt, asta este singurul gand cu care adorm si ma trezesc. Nici de Revelion nu am numarat zilele atat de nelinistita. Si atunci era o oarecare bucurie acum... E o frica teribila. O sa pleci si o sa fie in zadar. Nu pleca...
- Stiu. 7 luni. Stai ceva acolo.
Timp in care ai sa ma uiti iar. Daca nu ma uitasei suficient de mult pana acum.
- Da... Si sa vedem cum e cu plecatu' asta... S-ar putea sa nu pot sa ma mai intorc.
Nu spune asta. Nu pot. Am renuntat la tine de mii de ori dar ma intorceam intotdeauna. Cat de mare era abisul dintre noi, imi cream un pod si ajungeam intr-un fel inapoi in bratele tale... Nu poti sa ma lasi definitiv. Nu pleca...
- Eh, pana la urma asta e. Eu zic ca o sa te intorci dar ramane de vazut, nu?
- Da...
Unde e biletul ala de avion sa-l rup in mii de bucatele? Unde este biletul meu spre tine? Fa ceva, S. Acum e momentul. Impiedica-l sa plece. FA CEVA !
- Pana in August nu e asa de mult. O sa treaca repede.
Bravo. Poti sa te duci sa te arunci in cap cu aplauzele de rigoare.
- Stii, Scumpule...
- ?
As vrea sa nu pleci. As vrea sa mai avem o sansa. As vrea sa stii ca sunt aici, ca te astept de atata amar de timp si ca sunt ca un copil mic atunci cand te vad. Vreau sa fim amandoi, vreau sa ... Nu pleca...
- O sa ne fie dor de tine, cred. Haha.
- Hmm... Mie nu! Haha.
Mie da...
