- Hey, stranger. Mi-a fost dor de tine.
- Depinde în ce sens.
- În sensul bun. Pentru că te-am observat. Acum chiar eşti bine.
- Da.. ştii, chiar sunt bine.
- Sunt mândră de tine. Dar... spune-mi: care e secretul?
- Hah. Ce secret?
- Iubito... ai fost un... trainwreck, ca să zic aşa pentru o perioadă de timp ce deja părea eternitate. Ţi se gravase pe suflet faptul că eşti menită să porţi o cruce pentru tot restul vieţii. Unde ai lăsat-o?
- Crucea? Unde îi era locul.
- Şi deci eşti bine, fără nicio explicaţie?
- ... Sunt bine. Atât ar trebui să ştie lumea despre mine. S. e bine. După mult timp, e chiar bine. Copila din 2010 şi-a luat rămas bun şi a înţeles că locul ei rămâne acolo. Depresiva din 2011 a făcut pace cu sufletul ei şi au pornit împreună spre o altă lume. Petrecăreaţa din 2012 s-a maturizat şi a realizat ce este de fapt important în viaţă. Iar omul complicat din 2013 a crescut. Nu pot să spun că există un secret sau un elixir sau o vrajă magică prin care te transformi în alt om. Nu sunt un alt om. Toate aceste fetiţe şi femei încă fac parte din mine, şi probabil o vor face mereu. Dar de S. din 2014 îmi place de mor!
- Sincer, şi mie. A făcut pace cu trecutul, să înţeleg?
- Femeia din 2014 a înţeles că există lucruri în viaţă pe care nu le poţi schimba, şi, oricât ai încerca, se vor desfăşura în propriul lor mers. A învăţat că există oameni care ţin la tine în modul lor şi tu trebuie să accepţi acest lucru. Că oamenii vin şi pleacă, dar cei care contează cu adevărat vor rămâne mereu. S. din 2014... Nu, Sandra din 2014 a văzut lumea cu bune şi cu rele şi a învăţat să o iubească aşa cum e.
- Iubeşte? Sandra din 2014 iubeşte? Wow, asta da îmbunătăţire.
- Ştii care e chestia? Iubeşte oamenii în felul în care merită să fie iubiţi. Nu poţi condamna zeci de suflete din cauza unuia. Şi, de fapt, poate dacă nu exista acel suflet "alpha", poate tipa cu care vorbeai acum nu exista. O parte din mine oricum va rămâne în posesia primului deţinător. Restul este împărţit alegoric printre oameni frumoşi.
- Tu chiar eşti bine.
- Eu chiar mă trezesc dimineaţa şi iubesc motivul pentru care mă trezesc aşa devreme. Eu chiar am învăţat să ascult şi să accept critici, să las de la mine şi să iubesc. Oameni, obiecte, sentimente efemere. În fiecare zi râd, şi este un balsam pentru suflet nemaipomenit. Încă există oameni care au o parte din mine şi au preferat să se descotorosească de ea, asta nu înseamnă că îi detest. Într-o zi, îşi vor da seama.
Ştii ce? Adorm noaptea cu zâmbetul pe buze. Crede-mă, sunt cea mai bună variantă a mea.
- Dar... nu că vreau să îţi tai entuziasmul... sufletul tău, a ajuns în sfârşit acasă, înapoi la tine?
- Sufletul meu e exact acolo unde trebuie să fie.
