#atatdesimplu

Stii...

                               ... imi pare rau.

Pentru noptile alea in care eram de neinteles. Cand ochii mei spuneau "vino langa mine", iar din buze imi iesea un "te urasc". Noptile alea ne-au definit. Pe mine ca om, pe tine ca suflet. Alea au ramas din noi.

Pentru miile de seri in care se puteau spune mai multe. Acaparati de orgolii si aroganta, am preferat sa ne lovim de sute de ori. Pana am picat. Fiecare intr-o repriza. Si s-a terminat egalitate. Niciunul nu a castigat nimic. Desi ne consideram campioni atunci.
Imi pare rau ca n-am fost acolo cand trebuia sa fiu si imi pare rau ca nu esti aici, cand ar trebui sa fii. Nici macar nu ne despart mii de km, ci milioane de cuvinte. Uneori stam unul langa altul si parem niste straini.
Imi pare rau ca m-am schimbat, imi pare rau ca m-ai schimbat. Ca nu am vazut alta cale spre noi. Am ramas invalida dupa jocul tau ciudat si tu ai devenit orb fara sanse de a mai vedea sufletul meu vreodata. Imi pare rau ca ne-au disparut culorile.
Stii, ne-a disparut aura.
Mi-o aduci inapoi?

Imi pare rau ca au trecut anii peste noi. Ca au ramas povesti, spuse la o cafea tarzie si un ultim fum de tigara. O sa scap de viciile astea, ai sa vezi. De tine si de naivitatea mea, in caz ca nu stii la ce ma refer. Celelalte ma intregesc.
Imi pare rau ca imi joc viata ca pe un joc de noroc. Alba/neagra, sau rosie/neagra, cum preferi. Mi-am transformat trecutul intr-o umbra proasta a ce puteam sa fiu.
Imi pare rau ca ... ok, o spun. Imi pare rau ca nu te mai iubesc. Ca nu mai esti cine speram ca vei fi peste 50 de ani si ca nu-mi mai doresc sa stiu cine vei fi atunci.
Mi-am inghitit suflarea odata cu ultimul pahar de Aperol, si, ghici ce, am aratat bine facand-o.
Am gustul diminetilor pe limba si urme de machiaj pe fata. Mi-am intins rujul in prea multe incercari de a face buzele pe care ti le doreai.

Buna. Sunt Sandra. Trebuia sa am 30 de ani, dar fostul mi-a mancat 5 ani din viata.
Nu. E prea mainstream.
Buna. Sunt o Sandra. O versiune de Sandra. 20.16. Ar trebui sa am 18 ani. Sa mai incerc odata.
Nu. Melodramatic.
Buna. Sunt Sandra.
Ba, nu.
Stii ce?
Nu e buna. Si nici Sandra nu mai e.
25? Taci.
Suna bine.
Imi pare rau ca suna asa bine. Si nu esti aici sa auzi.

Buh

Imi cer scuze in prealabil pentru vocabularul folosit in aceasta postare. Rog persoanele slabe de inger sa isi continue drumul.

Draga inima,

Am venit sa imi cer scuze. Pentru tot.
Stiu ca ai probleme, dar, stii ce? Uita-te-n jur. Toti avem. Exista un singur drum spre final. Durata in care il parcurgem difera.
Imi pare rau ca de fiecare data cand eu am simtit fiori, tu ai simtit cutite. Stii ce? Prefer sa mi-o traga altii decat sa mi-o tragi tu. M-am saturat de vaicarelile tale.
Te-a durut 2011? A, si 2015? Parca inteapa putin si septembrie 2016. Ce sa-i faci.. nu iti poti alege proprietarul.
Multumeste-mi, scarba ce esti. Eu te-am facut ce esti. Eu ti-am dat puterea sa simti doar cand vrei, si sa fii stana de piatra in fata unor oameni pentru care ai fi dat tot. Eu te-am incoronat de gheata. EU TE-AM FACUT, zdreanta ce esti. Nu ma judeca tu pe mine. N-ai niciun drept. O sa ma judece Dumnezeu sau Mickey Mouse, cine o fi la capatul tunelului. Ca esti la fel de falsa ca ei. 
Pentru ce te apuca toanele cand piere lumina de afara? Ce vrei sa-mi demonstrezi? Uiti cu cine ai de-a face? Ai sa le mai dai mesaje cand o sa-mi creasca mie un corn in varfu' fruntii. Si ai sa stai sa suferi pana o sa realizezi cat esti de proasta uneori. 
Pentru cine bati? Pentru persoane care au penetrat mai multe femei decat are asfaltul din Bucuresti gropi. Esti fidela? Fidela cui? Gatu' matii... cate am pierdut din cauza ta. 
Hai sa-ti mai zic ceva.. nu se vede interiorul. Poti sa te faci albastra, n-o sa observe nimeni. Nu atata timp cat ochii aia prin care incerci tu sa arati lumii cine esti, arunca priviri de ia-ma-azi-uita-ma-maine. 
Ai ajuns un nimic. O reducere de peste 70%. Iti vinzi iubirea la kilogram oricui e dispus sa plateasca 50 de bani la drumul mare. Te indragostesti la secunda si esti disperata dupa atentie. Stai linistita, n-o sa o primesti. Mi-a fost scarba de lucruri ieftine toata viata. N-as da pe tine nici 10 bani, d-apoi 50. Dar, uite, sunt fata buna. Iti dau 1 leu daca pompezi sange in continuare si iti vezi de treaba ta. Ca de altceva oricum nu mai esti buna.
Tu n-ai inteles o chestie. Te-am ingropat atat de adanc incat nici nu te mai aud cand bati. Esti o amintire deja. Urla cat vrei, pe dinafara se vede .. a, da. Nimic. De cate ori ai auzit ca nu existi? Stiu ca erai disperata sa arati ca esti acolo, dar... ghici ce. Eu radeam. De tine si de vorbele lor.

Draga inima... ai sa pocnesti inainte ca eu sa iti dau voie sa ma mai manevrezi cum vrei tu. 

Perf.

E ziua aia.

Ziua pe care o asteptai demult. Ziua pe care o numeai candva vis neatins. Si tu nici nu iti dai seama.
E o zi in care soarele, cand a rasarit, a decis sa iti mangaie fata, fara ca tu sa ii multumesti ca a aparut si azi. Vantul s-a gandit sa nu ramana uitat si a decis sa iti zboare cateva suvite de par, intr-o boare usoara.
Cafeaua e perfecta azi, nu? Putin dulce, dar suficient de tare. Exact asa cum o preferi. Si are un miros fenomenal. A reusit sa inunde toata casa.
Iar tu... tu esti langa mine. Ce obisnuit. Cotidian. Si totusi, te fastacesti in pat, hotarand sa ignori alarma. Si imi place atat de mult sa te vad dormind. Pari lipsit de aparare in patul asta imens. Cu un centimetru de cearceaf acoperindu-ti pieptul perfect. Si te hotarasti sa imi zambesti totusi, printre schimonosiri si sa-mi oferi un "Buna dimineata" adormit. E zambetul meu preferat, stii?
Printre trei guri de cafea, decizi sa imi dai un sarut fugitiv. Aproape ca a zambit si soarele cand te-a vazut astazi. Stii cat de bine iti vin blugii astia? Aproape la fel de bine cum pica cearceaful azi-dimineata pe bataile inimii tale.
E ziua aia in care nu ne grabeste nimeni. Si, in fond, de ce ar face-o? Oamenii sunt lenesi azi. Tu esti duminica mea preferata.
Stii ca am visat candva ca liniile mainilor mele vor fi completate de cineva? Iar zambesti. Sunt atat de norocoasa azi. Numai azi, pentru ca acum numai azi conteaza. Ieri a trecut si maine nu stim ce va fi, asa ca... tu completeaza-ma azi.
Mai stii cum am fost ieri? E buna ziua asta. Azi. Si suna bine. Am potential azi. Pot sa treaca mii de veri, eu am sa traiesc azi.
Stii... simt ca am descoperit de fiecare data o noua galaxie atunci cand te sarut. Unde ai fost toata viata mea? A, da. Chiar sub bataia inimii mele.
Avem potential azi. Farmec am avut mereu.

Perfectiunea e departe de a descrie o zi ca asta.

If there is a God, he will have to beg for my forgiveness.

Secolul 21.

Atentate. Crime. Violenta. Incalzire globala. Dezastre naturale.

Unde e Dumnezeul vostru?

Nu ma intelegeti gresit, nu apartin ateilor. Dar nici nu pot spune ca, cred cu tarie intr-unul Dumnezeu.
M-am autoeducat, ca sa zic asa, de mica, sa cred numai in ce vad. In ce pot simti, palpa sau mirosi. In lucruri care exista cu adevarat. Si sa le vad eu. Nici pe mama nu o ascult daca imi spune sa cred in ceva pe care eu nu l-am vazut. Iar eu, intre atatea nenorociri care se intampla din ce in ce mai des in ziua de azi, nu mai cred.
Unde e Dumnezeul vostru cand teroristii omoara sute de oameni zilnic? Da, zilnic. Incetati sa mai credeti doar in ce vedeti in media. Cautati mai adanc. E tragic ce s-a intamplat in Turcia, Nisa sau alte tari "populare". Dar stiti ca sunt niste lucruri cotidiene in alte tari? In Siria e razboi de ani de zile. Nu imi iese din cap ce mi-a spus o matusa: "Noi daca nu auzim bombe sau impuscaturi intr-o zi, se intampla ceva ciudat. Nu e normal." - si e socanta afirmatia. Asa cum noi suntem obisnuiti sa vedem masini pe autostrazi, si ni s-ar parea ciudat sa fie soselele goale, asa sunt pentru ei nenorocirile. Sunt animale - ca altfel nu ii pot numi - care nu se multumesc doar sa omoare - ii si tortureaza inainte. Unde e Dumnezeu cand mii de copiii sunt batjocoriti si omorati zilnic de niste cretini care au crescut cu niste idei impuse de oameni bolnavi, indoctrinati in ideea ca daca omoara, vor ajunge intr-o alta viata ca niste regi?
Unde e Dumnezeul vostru cand in Africa mii de oameni mor zilnic de foame si sufera de rahitism? Oameni care mananca cu ratia, consuma apa - poate 10 oameni sa consume pe zi atat cat consumi tu la un dus - si mananca poate cat mananca un sugar la noi. Care traiesc de pe o zi pe alta si nu au cunoscut niciodata insemnatatea cuvantului "saturat" - nu mai zic de all inclusive. Unde e Dumnezeu cand copiii lui mor de foame si nu le da nimeni o mana de ajutor?
Unde e Dumnezeul vostru cand ghetarii devin din zi in zi pe cale de disparitie, fauna este aproape distrusa si calamitatile naturale devasteaza pamantul? Schimbari radicale de temperatura, disparitia chiar a unor anotimpuri si a multor specii de animale, si asa mai departe. Unde e Dumnezeu cand propria sa creatie ajunge la autodistrugere?

Nu spun ca nu e vina omenirii. In general, cam toate ni le-am facut cu mana noastra. Probabil ne meritam soarta. Dar vreau sa intreb si eu, mai ales pe cei care sunt atat de credinciosi: unde e Dumnezeul vostru astazi? El are grija de voi? El va pune mancare pe masa si va asigura ziua de maine? Unde e cand omenirea are nevoia cea mai mare de el? O sa ne trimita vreo arca, atunci cand dezastrele vor ajunge sa ne distruga complet?
Voi ajunge in "iad", cu siguranta, dar vreau sa Te intreb si eu: unde esti? Si pentru toate cate se intampla, de ce permiti? Ne dai o lectie? Iti mor copiii. Iti moare creatia. Anunta-ma cand ai de gand sa apari. Vreau sa-mi fac o programare, am niste intrebari scurte.
De fapt, stii ce? Daca existi - sper sa ai o scuza buna.