The soul...mate!

- Buna, draga mea. De ceva timp tot vroiam sa te prind sa discutam acest subiect. Ia spune-mi... cum e cu sufletul pereche?
-Mitul sufletului pereche a fost descris pentru prima data de filozoful grec Platon. Cu ajutorul unuia dintre personajele sale, Platon scrie ca, in vremurile antice, oamenii erau fiinte androgine, cu trasaturi atat feminine, cat si masculine, traind in cuplu, uniti la propriu, spate in spate, avand o singura inima. Androginii nu erau printre favoritii zeilor care, invidiosi pe fericirea lor, au decis sa ii separe, fiecare pastrand insa din caracteristicile perechii sale. De atunci, fiecare om rataceste pe Pamant in cautarea jumatatii sale, sperand ca, la un moment dat, va ajunge sa formeze din nou un tot unitar alaturi de iubirea sa.
-Suna superb. Dar chestiile astea cred ca le pot gasi si cu o scurta cautare pe Google. Altceva vroiam sa stiu.
-Ce inseamna pentru mine suflet pereche?
-Exact.
-Ok. Tine-te bine. Am sa te duc intr-o alta lume pentru cateva secunde.


Sufletul meu pereche avea un ras ciudat. Stii, era genul de om pe care nu-l treceai cu vederea usor, chit ca mai stateai cu inca 20 de persoane la masa. Avea ceva-ul ala. Un fel de nu-ma-uita. Stii ce? Te-ai fi scufundat si-n albastrul ochilor lui. Pe cat de misteriosi, pe atat de simpli. Ii puteam vedea sufletul acolo. Si el stia treaba asta. Poate de-aia uneori evita sa ma priveasca in ochi. Sufletul meu pereche avea un mod ciudat de a iubi. Si un mod si mai ciudat de a arata acest lucru. Era un mister captusit cu tente de bad-boy. Sufletul meu pereche spunea aceleasi lucruri pe care le spuneam eu, de multe ori fiind surprinsi ca o faceam si in acelasi timp. Pusi unul langa altul, toti se intrebau unde ne sunt verighetele. Hahaha. Ne vedeai intalnindu-ne intamplator pe strada sau facand aceleasi lucruri. 

Stii... cand eram mai mica, eram indragostita de balconul din camera mea. Si obisnuiam sa pierd ore intregi acolo, ascultand muzica sau pur si simplu savurand momentul. Si, fiind o filosoafa innascuta, gandeam absolut toate traznaile. Si m-am gandit la un moment dat ca ar fi un lucru chiar haios ca sufletul meu pereche sa locuiasca in blocul din fata balconului meu. Intr-o noapte, mi-am ales o stea. Si am zis ca steaua aceea va fi steaua mea. Pur intamplator. A continuat sa straluceasca mult timp, ani de zile, acolo la locul ei. Au trecut ani si intr-o buna seara, steaua mea a incetat sa mai fie acolo unde ii era locul. Am asteptat-o in zadar zile dupa zile, saptamani, luni. N-a mai aparut de-atunci. S-a stins in seara in care doua suflete pereche si-au despartit drumurile. Mi-au trebuit ani sa fac legatura. La fel cum, dupa ani de zile am realizat ca ce gandeam cand eram o copila, poate fusese destinul. Sufletul meu pereche chiar acolo locuia. In blocul din fata balconului meu. 

-Si acum, dupa atatia ani... mai crezi in suflete pereche?
-Bineinteles. Dar partea trista este ca un om, asa cum spunea si Platon, are un singur suflet pereche toata viata. Am 45 de ani si, crede-ma, mai am momente cand hoinaresc prin vechiul meu cartier in cautarea stelei mele. Nici acum nu a reaparut. Mai am momente, cand, intr-o zi obisnuita, dupa serviciu, ma surprinde sotul meu in bucatarie, privind pierduta pe geam. Sunt fericita alaturi de el, nu ma intelege gresit, am si o fetita in care ma vad pe mine, doar ca...
-Doar ca ... ar fi fost frumos ca fetita ta sa aiba ochii albastri, nu?
-Sau poate stralucirea unei stele in ei.

[Fragmente din cartea pe care n-o voi termina niciodata]

Perturbarea realitatii

Sunt tacuta. De cateva ore comunic intens in lumea virtualului si pot sa jur ca nu am scos o silaba pe gura. Si ma uit in jur si vad doar cutii. Cutii scrise. Exact cum vedeam in filme. Si mi se parea atat de interesant cand vedeam oamenii cum misuna dintr-o locuinta in alta, impachetand si despachetand. Acum nu mi se mai pare atat de interesant.
M-am indragostit de peretii astia, ma crezi? De pragurile astea vechi si de geamurile care au vazut multe.De parchetul obosit si de gaurile din pereti. Vechea si iubita mea prietena. Nu fii suparata, vei fi mereu acasa pentru mine. Pentru noi toti.
Vezi tu... in coltul ala din sufragerie am facut primii pasi. Si langa geamul din bucatarie poate ai auzit prima cearta.
Confidentele unei prime iubiri au fost facute intre peretii acelui dormitor si primele lacrimi le-a vazut usa de la baie. Peretii? Doamne, peretii sunt plini de amintiri. Scrijeluite cu marker-ul sau pur si simplu prin amprenta timpului.
Si daca ies pe geam sa vad vechiul cartier, candva plin de viata si zambete calde, am sa-ti jur ca voi ramane vesnic indragostita de tine. Cele mai mari petreceri, cele mai dureroase despartiri si poate si cele mai frumoase zambete le-ai vazut tu. 25 de ani e ceva timp. Ne-ai vazut crescand cu ochii, transformandu-ne in cele mai frumoase versiuni de oameni care putem fi.
Nu vreau sa-mi iau ramas bun pentru ca asta n-o voi face niciodata. Te am in suflet, si te voi purta la fel ca pe toate celelalte lucruri sau persoane pe care le-am pierdut. Deci, nu te voi pierde niciodata! Ironic, nu?
Ar fi sute de randuri de scris, mii de pagini de umplut. Amintiri, povesti, vieti intregi de oameni. 

Draga mea prietena, iti doresc doar sa poti vedea o alta poveste frumoasa in anii ce vor veni. Poate alti copii crescand si alte persoane minunate, trecandu-ti pragul. Iti doresc zambete intense, iubire de nestavilit si povesti de viata magnifice. 
Cam cate povesti de viata ar putea spune un apartament? Probabil mii.
Cate o pot spune pe a mea? Doar tu. 

Myforever.

E 15 Martie.

Şi poate sunt clişeică.

Ştii care mi se pare că e cea mai grea "meserie"? Aia de soră.

Ştii de ce? Pentru că probabil trebuie să fii şi mamă, şi cea mai bună prietenă, şi cel mai mare critic, şi şi şi şi ... cam tot ce e posibil şi imposibil.

Şi eu... n-am fost vreo soră model. Dar mă chinui. Zilnic.

Îţi scriu aici pentru că, nici tu,dar nici eu,nu ne pricepem la discuţii. La dracu', unul dintre noi (cel mai probabil eu) la un moment dat va tinde să o ia personal şi să înceapă vreo ceartă.

Pe această cale îmi pot cere şi scuze că sunt rea uneori, şi poate nu meriţi, că nu sunt suficient de "acolo" şi că judec prea rapid.

Chiar daca nu iti spun mereu, chiar daca nu iti arat mereu, tu stii ca esti una dintre cele mai importante persoane din viata mea. Te iubesc! Suficient de mult incat sa vreau sa te vad intotdeauna bine. Suficient de mult incat sa iti permit sa faci anumite chestii [stii tu !], suficient de mult incat sa mut munti pentru tine oricand vei vrea sa vezi ce e dincolo de ei.

Niciodata sa nu renunti la visele pe care le ai.

Niciodata sa nu permiti cuiva sa te convinga ca nu poti face ceva.

Niciodata sa nu lasi cuvintele nespuse sau gesturile mici nefacute.

Intotdeauna sa fii tu, pentru ca esti una dintre cele mai bune persoane pe care le stiu.

Pentru ca meriti tot. Meriti ce e mai bun, si sunt mandra sa te am langa mine.

LA MULŢI ANI, dragostea mea! Nu îţi pot ura decât tot binele din lume, toată înţelepciunea să te poată ajuta să iei mereu deciziile corecte şi extrem de multă răbdare şi voinţă să poţi răzbi toate dificultăţile care îţi vor apărea în viaţă. 

20 de ani.. Jur că nu ştiu când au trecut anii. Şi acum îi înţeleg pe mama şi tata când ne spun că întotdeauna vom fi copilaşii lor. Pentru că eu probabil întotdeauna am să te văd drept frăţiorul meu mic şi drag.

Tu eşti probabil persoana care mă cunoaşte cel mai bine şi de care sunt cea mai mândră. Chiar dacă uneori nu par. Şi sunt pusă aici să te susţin şi să te iubesc necondiţionat, iar asta... nu uita niciodată. 

Cuvintele sunt de prisos. Indiferent de timp, spaţiu sau drumurile vieţii, ştii că întotdeauna mă ai aici. La bine şi la greu.

Ca să închei, îţi spun încă o dată: LA MULŢI ANI iubirea mea, te iubesc enorm.

P.S.: "Sisters? They're scary. Hell, they're the most terrifying things on Earth. They can raise hell as well as they can touch heaven. They'll be your worst judges and your best friends. You have me. I'm the world's most dangerous predator, as some of you may call me. I'm also the best friend anyone can have. I don't know if you're cursed or blessed. But I know what you can be sure of. Despite John Lennon, either if the coffee gets cold or the knots in the throat are the hardest to swallow or cease to exist, I'll be here. That's my point. That's my journey. I'll love you always. Either if you piss the fuck out of me or we laugh until our mouths hurt of all the laughter. People run from me or wish they had me. You have a blessing. Or a curse. You have me forever. Through bad or good. No matter what. No matter where life may take us. I'm here. Always and forever."

Colt de suflet.

Am avut o discutie foarte interesanta in zorii zilei.
Am fost intrebata susceptibil de ce prefer sa fiu asa. De ce am ales acest mod de viata.
Cel mai interesant lucru este ca am fost intrebata intocmai de persoane care ma cunosc intr-un procentaj mult mai mare decat oricare alti oameni.
Cum se poate renunta la sentimente? Si, de ce sa alegem sa devenim oameni incapabili de a darui sentimente, provocand astfel, nefericire continua si asupra altor oameni dar si asupra noastra?


Exista oameni fara limite. Fara capat. Oameni care atunci cand se implica, o fac intr-un mod atat de total incat nu ai cum sa le gasesti capatul. Viata intotdeauna te invata ca dupa orice rau vine un bine. Si esti atat de multumit de binele ala, incat uiti ca si reciproca e valabila, si dezamagirea devine astfel totala.
Recunosc, dragostea este cel mai frumos sentiment. E ce ne face oameni. Dragostea inseamna umanitate. Lipsa ei duce la... goliciune? La crearea unui om puternic sau a unui om fad?
Genul de oameni care se implica total au parte de cea mai frumoasa poveste. Sunt oamenii ideali. Dar despre dezamagiri de ce nu s-au scris la fel de multe carti? Pentru ca se contureaza si se scot in evidenta intotdeauna lucrurile bune, uitand ca, de fapt, cele rele te fac sa devii un anumit om. Pentru ca, masura caracterului unui om nu se ia dupa modul in care a iubit, sau pe cine, ci se afla atunci cand dragostea s-a consumat si in lipsa ei raman doua sentimente. Ori un anumit respect, ori un dispret infinit. Cum judecam doi oameni, fiecare facand una din aceste alegeri? De ce este numit om bun si om in adevaratul sens al cuvantului cel care ramane cu respect? Ii cunoastem motivele celui care a ales cea de-a doua varianta?
Te nasti, cresti si traiesti cu ideea ca intr-o zi vrei sa devii cineva. Ca numele tau sa rasune in orele de istorie, trebuie sa fii un om bun? Despre oamenii buni, facand o paralela cu scoala, invatam la ora de religie. Despre oamenii puternici, oamenii care au lasat un nume sonor in spate, invatam la ora de istorie. Religia este optionala. Istoria este obligatorie.


Eu sunt genul de om fara limite. Genul total. Probabil folosesc gandirea gresita ca intotdeauna dupa o iubire vine o dezamagire. Eu gandesc mai "realist" si prefer sa merg pe ideea: dupa un bine vine un rau, si nu invers. Dezamagirea care vine de obicei dupa o implicare totala, este minim de doua ori mai mare decat sentimentul de iubire. Asta e un risc pe care eu nu mi-l pot asuma. Sansele sunt egale, dar exista totusi riscul. Si vine intrebarea: pentru 4 ani de fericire, accepti sa traiesti inca 40 de suferinta? Totala va fi poate la inceput, dar gustul amarui cu care vei ramane nu va disparea niciodata. Te condamni pe viata pentru o placere de moment? Desigur, placerea poate exista si fara suferinta, dar esti dispus sa iti asumi riscul?

Am o gandire morbida la aceasta ora si am sa dau un exemplu pentru care probabil as fi suprem condamnata: Iisus a fost definitia bunatatii, a binelui suprem. Cu ce s-a ales pentru acest lucru? Hai sa iti explic si antiteza.

Pe diavol... l-ai vazut vreodata plangand?

Don't be a maybe.

2015 e despre schimbare.
2015 e despre oameni puternici. Despre evolutie si dorinta de mai bine.
In 2015 nu te plafona.

Sa-ti explic. Anul asta am decis sa fie despre mine. In anii trecuti poate spuneam acelasi lucru dar ramanea la stadiul de "planificam azi, amanam pe maine". Eu am vorbit de ieri si am facut azi.
Incearca sa iti atingi idealul in viata. Chiar esti facut sa muncesti o viata intreaga pentru un trai decent? Lumea asta chiar e facuta ca tu sa nu iti parasesti suta de metri din jurul blocului? Nu ai taria aia sa fii tu culoarea rosie intr-un univers albastru?
Scoate hainele alea din dulap pe care le pastrezi pentru o ocazie speciala si poarta-le chiar astazi. Nu mai amana pe maine, stii ca maine nu ai sa faci oricum. In primul rand, nu te minti pe tine. Singura persoana pe care trebuie sa te zbati sa o depasesti constant esti tu. Uita-te in oglinda. Spune-mi ca nu vezi un invingator.

Stii ce bine ma simt in pielea mea? Fetele rele nu au vacanta. Nu ma intelege gresit, expresia "fata rea" nu inseamna o pipita care se da rotunda ca e de neatins si joaca oameni pe deget. Nu, fata rea e fata care lupta pentru ce vrea, indiferent de ce ii sta in cale. Oamenii cu adevarat mari nu se ascund dupa un birou sau o ploaie de vara. Ies in fata. Si chiar daca nu au intotdeauna asul in maneca, il improvizeaza.
"Fata rea" am fost toata viata. Doar ca de multe ori am preferat sa ma plafonez. Si nu pentru ca nu ieseam in evidenta, cred ca oricine a stat cu mine la o masa macar o ora, a realizat ca eu nu sunt genul de om care sa se amestece in multime. Pana si Scumpul a marturisit unei persoane, fiind intrebat cum sunt eu ca om: Sandra e "liderul". Ori ca ea ori deloc. Cum suna? Bine? Sa ne lamurim. Fii lider, nu sef. Faceam, in schimb, greseala sa imi aman idealurile. Motive gaseam intotdeauna.
Renuntati sa mai vreti sa deveniti intr-un anumit fel pentru cineva, incercati sa o faceti pentru voi. Fiti naturali. Punem pariu ca persoanele care trebuie va vor remarca? Ba chiar veti cuceri si cateva inimi, pe ici colo.
2015 e despre oameni puternici, oameni care vor ajunge sus. In 2011 am inceput sa ma desprind de copilarie si am inceput sa ma maturizez, trecand prin anumite etape. In 2012 am invatat ce inseamna prietenie adevarata si oameni valorosi. 2013 a fost timpul deciziilor, lamuririlor si a ultimatumurilor. 2014 - perioada testelor si incalzirea. In 2015 incepe meciul!

N-avem rezerve, arbitrul nu face blat si stadionul urla. Iei balonul de aur sau joci pentru a umple o pozitie?