Eu

- Stii... M-am saturat de relatii. Nu-mi mai trebuie. Voi, femeile, sunteti toate la fel. Rele si parsive. Va bateti joc doar pentru ca puteti.
- Haha, si cine ne-a facut sa fim asa?
- Nu stiu... Propriul vostru caracter.
- Da... saracii barbati. Va compatimesc.
- Dar ti-am zis. Nu mai vreau. Nu-mi mai trebuie iubire.
- Iubire? Tu stii ce-i aia iubire?
- Normal ca stiu.
- Ok, dragule, hai sa avem o discutie serioasa. Hai sa ne prefacem ca nu avem un trecut, ca abia ne-am cunoscut si purtam o conversatie banala.
- Ok .. ?!
- Spune-mi... Consideri ca ai iubit vreodata in viata?
- Da!
- Si ce ai simtit?
- Am iubit... Nu stiu cum sa-ti explic. Cand o vedeam zambeam, sau mi se punea un gol in stomac. Simteam nevoia sa o vad mereu si ma facea sa ma simt bine. Nu stiu exact cum as putea sa descriu.
- Haha, asta nu e iubire, asta e sentimentul ala de "indragosteala".
- Mda, bine. Nu stiu de ce ma intrebi daca nu ma lasi sa iti raspund.
- Nu e vorba ca nu te las, doar..
- Nimic. Hai sa vorbim despre altceva, nu pot sa vorbesc cu tine chestiile astea.
- Ma rog. Mergem?
- Dupa ce beau berea asta.

[...]

- E frig. Ar trebui sa urc.
- Ok.
- Dar nu m-ai lasat sa termin.
- Ce anume?
- Punctul meu de vedere asupra "iubirii" tale.
- Noapte buna.
- ... Sa fie.

Cling. Mesaj nou.

Poate ca asa ma vei lasa. Dragule, iubirea nu semnifica fluturi in stomac sau necesitatea de a fi langa o persoana. Stii cum iti dai seama ca iubesti? Atunci cand renunti la oricine pentru o anumita persoana. Atunci cand incalci toate legile scrise sau nescrise. Atunci cand lupti, chiar daca lupti singur sau chiar daca stii ca lupti cu morile de vant. Iubirea... Iubirea inseamna ca dupa ani si ani inca sa mai ai tremurul genunchilor doar cand vezi persoana respectiva. Iubirea inseamna sa poti sa ii fii alaturi poate doar ca prieten sau ca sfatuitor la un pahar. Iubirea inseamna sa ai grija ca este mereu bine, chiar daca nu realizeaza ca tu esti acolo. Iubirea trebuie sa iti strapunga sufletul. Sa ajunga sa te doara de cat de mult iubesti. Iubirea te consuma, te sufoca. Iubirea iti invadeaza orice simt, orice gand sau miscare. Iubirea este atunci cand eu pot vorbi cu tine doar privindu-te.
Acum... noapte buna, dragul meu. 

*Mesajul dumneavoastra a fost receptionat.*
... Sa fie.

Whatsdepressionlike

-Hmmm.... Nu te-am mai vazut pe-aici demult. Credeam ca esti implinita, speram sa nu te mai vad - oricat de urat ar suna dar... tu vii la mine doar cand...
-Taci.
-Exact.
-Simteam nevoia sa vorbesc cu ... tine. Pentru ca oricine altcineva nu m-ar asculta.
-S. ... Ai atins punctul ala, nu?
-Mi-a venit nota de plata. Din nou.
-Doar...
-24 octombrie 2013. Cu mana pe inima pot sa iti spun ca in acelasi an, in luna... Mai... am atins punctul meu maxim de trufie. De fericire izvorata din orgoliu si hranire de potential. In luna Mai a anului 2013 puteam sa pun capul pe perna fara sa ma intorc de 4-5 ori. 
-Ce vorbeam noi acum ceva timp? Ce ti-am spus eu? Nu ai patit-o de atatea ori?
-Dar asa? Stai ... fii putin atenta.

Se facea ca era un inceput de primavara timid in momentul in care mi-a spus ca e satul. Si eu, stiindu-l departe si gandindu-ma ca asa va ramane [poate pana la o posibila intoarcere], am preferat sa-l las plecat. Sa-l stiu zvarcolit. Sa-mi traiesc viata ca si pana atunci, pentru ca ... S. stie intotdeauna ca poate, orice si-ar propune, nu? Deci o impacare ar fi fost floare la ureche... Lunile treceau si vara a hotarat sa-l elimine si pe el... Pornind ca o cearta si vrand sa-i resuscitez fiinta, si sa ma inec putin in propriul orgoliu l-am lasat. Crezand ca va veni singur inapoi. Si a venit... Dar nu la mine. Si luna de luna pierdeam, fara sa realizez... putini cate putini. Oameni si caractere. Prieteni si suflete pereche. Pana a ajuns sa fie toamna. Si octombrie. Si momentul in care visul meu s-a terminat. Visul meu, intr-o noapte tarzie imi vorbea de o alta si ma batea pe umar prieteneste. A urmat octombrie si... Si momentul in care m-am hotarat sa ma trezesc si sa fac ceva, dar ... ghici ce, draga mea prietena. In tot acest timp, ei au gandit mai repede. In tot acest timp, tot ce am facut eu a ramas in urma. Cu tot cu mine. Si acum stau... si ma intorc de 4-5 ori... Si aud doar sunetul alarmei dimineata si sunete de ocupat. Sau replici acide. 
-Si cine este vinovat?
-... Adu-ti aminte cand mi-am jurat ca ii aduc inapoi. De ce nu mi-ai adus aminte de legamantul meu? 
-De ce ai preferat sa nu faci nimic? S., oamenii pe care ii iubesti, intotdeauna au fost la un telefon distanta. Oamenii pe care tu ii iubesti se simt eclipsati de personalitatea ta. Draga mea, oamenii care nu pot sa se miste nici macar un centimetru in directia ta sunt oamenii care candva parcurgeau kilometri iar tu nici nu te intorceai sa ii privesti in ochi. Pentru ca, fiind convinsa ca mereu vor fi acolo, ai omis momentul cand te-au depasit si te-au lasat si pe tine, in urma lor. Si acum realizezi cum e. Dar, stii... Tu poate mai intorceai din cand in cand privirea inapoi, dar o faceai sa te asiguri ca ei inca sunt acolo. Ei nu se intorc pentru ca stiu ce e acolo. Ai fost un suflet pustiu de circa 2 ani... Si te minti singura ca nu e asa. Crezi intr-un mod hilar ca nu mai ai suflet sau o spui intr-un moment de grandoare, dar, draga mea... l-ai mai cautat in ultima vreme? Esti sigura ca e la tine? ...

Simplitate

Stii, dragul meu... Eu cred ca iti port o afectiune de nestavilit. Poate profana sau doar perpetua. Asemeni unei mame care isi iubeste primul prunc sau a celei mai bune prietene care isi indrageste confidenta. Imi poti cauta dragostea in cele mai simple locuri si ai sa ii gasesti profunzimea. Poate iti va vorbi parcul despre rumoarea diminetii sau poate un simplu copac iti va asterne cateva frunze in palma. 
Gandeste-te la mine ca la cea dintai si cea de pe urma. Adora-mi neintelesul pentru ca asta imi construieste multitudinea. Da, contin multitudini. Iubeste-ma azi, maine sau poate pe veci si am sa-ti dedic o carte in care imi voi asterne sentimentele pure si ludice. Adora-mi trupul si poate te voi face stapanul sau vesnic. 
Am sa iti ridic o statuie in centrul vechi al inimii mele si am sa ma inchin la ea pentru eternitate. Aducand zi dupa zi coroane imense de flori pentru a-mi surescita fiinta.
Ma poti numi romantica, misterioasa sau chiar ambigua. Am sa-ti palpez sufletul si am sa introduc acolo tot ce-mi place iar tu te vei lasa purtat de aripile dorintei. Si ai sa ma numesti in zilele de luni muza ta prolifica. 
Cauta sa ma intelegi, cauta sa inveti sa ma iubesti. Iti promit, vei culege laurii de indata. 
Azi, maine, etern.

Fost...a?

Stii ce? Am o idee. Hai sa ne intoarcem la fostii. Deruleaza putin si uita-te in trecut - chiar daca sustii ca nu ai ce vedea acolo. Sa-ti explic si cum facem.
Eu ma intorc la fostul. La serile lungi si monologul meu deja arhicunoscut. La prea mult alcool si vise zbuciumate. Iti promit, ma duc sa ii fac o vizita fostei iubiri. Suna ciudat, fosta iubire. Stiu, dar am sa-l vizitez. Promit ca ii cumpar flori. Intai ii dau mesaj, apoi ne vedem si bum... Fostul devine actualul dupa multe discutii sau poate revelatii de moment. E bine? M-am intors la fostul.
E randul tau. Lasa mesajele cu subinteles si scrie-i direct. Intoarce-te la lipsa de chef si nervii de moment. Hai, da-i o sansa, cat de rea poate sa fie? Poate s-a schimbat, minte-te asa. Stii ca asta vrei. De fapt, stii ca asta faci. Va intalniti, ii sugerezi ca ai gresit tu - chiar daca poate nu e asa, dar esti barbat, trebuie sa mai lasi de la tine, iti garantez... protestatul si aruncatul vinei asupra femeii nu functioneaza niciodata cand vrei ceva de la ea. Incearca un vin bun, o cutie maaare de ciocolata si poate flori. Sau doar scuze si vorbe dulci - si bum. Te-ai intors la fosta.
Foste, fosti, trecut, mult-prea-trecut, amintiri, sperante de schimbare in viitor.
Sunteti bine? Suntem bine si noi. Cat timp? O luna? Un an? Hai fie, 2. Maxim... Esti mandru de realizarea ta, dragul meu? Si eu, crede-ma. Acum, ia, spune-mi... I-ai spus "te iubesc", da? Ca doar... arunci vorbele astea ca si cum ar fi titlul de baza al ziarului zilei.

Si cum a reactionat? A, ti-a raspuns la fel. Ar trebui sa ma surprinda, dar deja este cliseic, nu te minti ca este ceva special.
Te iubesc-uri aruncate in gunoi intr-o lume prea cliseica. Amintiri reluate si reimpachetate. Funditele difera, atata tot. Urme de regret ale unor decizii de moment.

Dar, hey... Ma bucur. Te-ai intors la fosta. M-am intors la fostul. Te bucuri?

Ma bucur ca te bucuri.

Si eu te pup. Somn usor.

- O sa iti fie dor de mine?
- Da...
- Nu o sa iti fie. Spui ca iti e dor de cineva in momentul in care nu o sa-l mai vezi.
- O sa imi fie dor de tine.
- Nu...
- Te iubesc mult. Mult.
- Care e numarul meu?
- Hmm.. Nu stiu.
- Vorbim maine.
- Somn usor.

[...]

- 07.......
- Si eu te iubesc, sa stii.
- Arata-mi.

CiaoCiao

- ... pur si simplu nu mai functioneaza. Suntem doua jucarii stricate, lipite de sute de ori, in incercari in van de a mai contropi ceva util. Intelegi? Ma intelegi macar putin?
- Nu prea, dar... am de ales?
- Normal, ai si tu o parere... sau asa cred.
- As avea dar drumurile noastre se despart aici. Iau cu mine tot, cand am sa plec, promit.
- Acum, nu cand... Ramai pentru ce?
- Pentru iubire.
- Pentru nimic! Nu exista iubire, nu te-ai convins?
- Exista, doar ca... ai preferat sa o inlaturi.
- Am preferat sa traiesc realist. Fara basme, fara happy-end. Hai sa ne comportam matur.
- Matur, nu odios.
- Spui cuvinte prea mari. Iubire, odios... Stii macar ce reprezinta?
- As putea chiar sa ti le desenez pe bolta cerului si tot nu te-as convinge. Adevarul iti apartine, asa ti-a placut sa crezi mereu.
- Asa este. Acum zi-mi ...  ce ai de luat?
- Pai ... probabil tot ce a ramas.
- Am dat cu aspiratorul. Crezi ca a mai ramas ceva?
- Da, iubirea din seara aia de mai cand am preferat sa raman cu tine decat sa plec cu prietenii mei. Banca noastra plina de rasete si declaratii subtile... Poate chiar si melodiile pe care ti le-am dedicat fara sa o spun.. Le pot lua?
- Indubitabil, si sa nu uiti si trandafirii... Ti-am impachetat deja scrisorile si cadourile spontane.
- Mda... Vezi ca am luat si lacrimile, dorul si sticlele goale...
- N-ai decat, nu vreau sa raman cu nimic.
- Asta e ironia. Poate nu acum, dar peste ani si ani vei da de ele din nou... Sa nu regreti atunci.
- Cum sa mai dau de ele daca le iei acum? Fii realist, lasa visele.
- Asta e si realitatea, draga mea. Le iau din gand, le vei pastra in inima mereu.
- Ce inima?
- Asta nu ti-am precizat... Inima... ti-o las tie.
- Asa stricata? Am sa imi iau alta, poti sa o pastrezi.
- Am pastrat-o pe a ta.
- Stii ce? Doar pleaca. Ingreunezi situatia si chiar nu stiu de ce. Pa-pa.

[...]

- Pa...rca as fi vrut sa ramai.

Slickerbeauty

-Cafeaua e aproape gata, sa stii...
[...]
-Sunt convinsa. Ce e nou?
-Vechiul e nou. Indubitabil.
-Vechiul e vechi si nou de atata amar de timp...
-Asta este si frumusetea. Notorietatea vechiului impregnandu-se peste tot ce e nou.
-De fapt, vechiul trebuie lasat sa isi vada de cenusa lui.
-Si totusi, as gasi un bat suficient de aprig cu care sa rastalmacesc acea cenusa.
-Sau poate vechiul nu se vrea lasat in pace.
-De fapt, da... Are totusi o personalitate.
-Si inca ce personalitate...
-De neclintit. Magnifica. Ma uimeste cu superbitatea gesturilor.
-Da, un simplu click te poate duce atat de departe.
-Vai, desigur. Aprecierea a fost doar la un pas distanta.
-Crezi ca s-a regasit? Vechiul, ma refer.
-Cu vechiul? Sau si-a regasit noul?
-Noul n-a aparut niciodata. Sau a fost asa, vibrant. Putin prea devreme si poate inca prea tarziu...

-Cafeaua e aproape gata, sa stii...
[...]
-Sunt convinsa. Ce e nou?
-Hmm.. Nimic care sa iti asigure o pace de moment.
-Ceva vechi?
-Uitat si de demult. Iti place sa rascolesti...
-Ma intriga, atat.
-Si este si curiozitatea, care... Slava Domnului, te-a inzestrat cine te-a inzestrat, bine!
-Haha, sunt pur si simplu putin... indiscreta.
-Nu si vulgara!
-Decat cand este nevoie. Destul de rar si aproape suficient de des incat sa...

-Cafeaua e aproape gata, sa stii...
[...]
-Stiu, stiu... Vin acum.

Mirage

Ma trezesc brusc din cel mai neplacut vis din ultima perioada de timp. Dau perdeaua la o parte ca sa vad doar... soarele care ma calauzeste de cateva luni. Hmm... Va fi o zi superba.
Cafeaua abureste din ceasca si tigarea ma asteapta timid in scrumiera. Neatza! Si deschid vesnica pagina de socializare. In cutia postala nu e nimic nou. Un singur mail pare sa imi faca putin cu ochiul - Au aparut revistele lunii august - si il rasfoiesc grabit. 
Un comment, trei-patru like-uri si un mesaj. A, ba chiar si o cerere de prietenie. Dragut. Chat: Hey, iar m-ai uitat?! Si un mic zambet imi apare pe linia fetei. 
Suna telefonul - si ma cheama la cafea. Vesnicul nostru ritual. Da, ma imbrac si ies. Te sun. 
Pantalonii de trening, un tricou, ceasul la mana (pentru ca da bine, ora tot la telefon o verific), ochelarii de soare si adidasii si... Am plecat! Unde te duci? Ies la o cafea. Nu stau mult. Paaa.
Cobor grabita dupa inca un apel: Cobori azi? Da ma, sunt pe scari. Ia-mi si mie o cafea, acum ajung. Sunt atat de simpatici stand asa parca aliniati la vesnica scara de bloc - bomba aia - incat n-am cum sa nu imi incep ziua cum trebuie. Printre rasete si fumuri de tigara, decid sa ridic privirea si vad o masina care soseste. Un claxon si toti isi ridica privirea. A, e L. ma. Unde-a fost?
Si decid sa privesc in locul din dreapta. Iar privirea mi se blocheaza pentru cateva secunde. Reusesc sa mi-o desprind hotarand sa ma uit pe telefon. 19 august. Poate ca uitasem pentru o milisecunda. 
Oooo, bine ai venit acasa! Ce faci bai A.? 
Zambete, imbratisari, glume de moment. Si singura care ramasese blocata paream eu. Trecusera 6 luni... Era oarecum coplesitor. Buna... Si am decis sa nu raspund. In schimb am schitat un Hai ba, mergem? sperand sa primesc un raspuns afirmativ si m-am ridicat. G. m-a privit scurt, aruncandu-mi un zambet siret: Ia zii domnisoara, unde te grabesti? Nicaieri, doar ca vroiam sa plecam de-acolo.
Inserarea e atat de placuta in zilele de vara... Iesim? Ar fi o idee. Cobor grabita scarile si aud un clinchet. Mesaj. Numar nou... Ce faci? Si deja stiu cine e. Inchid telefonul si il bag grabita in geanta. Sigur n-am sa rezist si am sa raspund mai tarziu. Sau poate... cine stie, azi e ziua in care totul se va schimba. 
Doua-trei pahare de vin, zeci de glume si o masa plina de oameni. Clinc. Mesaj nou. Nu vorbesti cu mine? Si citesc mesajul printre randuri. Nuuuuu stiuuuu ! Si realizez ca am zis totusi cu voce prea apasata. Delete. Press a key to complete the shutdown. Bang. Inapoi in geanta. 
Ora 02:00 AM nu pare o ora prea usoara de ajuns acasa, mai ales dupa un vin rosu mult prea dulceag pentru o seara torida de vara. Caut cheile si cand imi ridic privirea... N-ai vrut sa raspunzi la mesaje... Mi-a fost dor de tine, sa stii. Si cheile imi aluneca subit din mana. Ocolesc persoana si intru rapid in scara. Urc pana la etajul 2 rapid si ajung in 10 milisecunde chiar in pat, cu ochii inchisi. 

Ma trezesc razele soarelui si privesc nedumerita pe geam. Suna telefonul: Ce faci ma, nu te-ai trezit? Iesi la cafea?! Ma uit la ceas si vad ca indica ora 14:00. De ce am dormit atat?! Acum ies. Te sun cand cobor. Ia-mi si mie o cafea. Trening, adidasi si ochelari de soare. Dau sa cobor scarile si am parca un deja-vu. Ma uit grabita la data in timp ce inaintez spre vesnica scara de bloc. 19

august. Claxon. Nu-mi spune ca...

Intiparit

Stiu ca nu te omori dupa "scrisorica" asta. Si mai stiu ca ti-am spus de zeci de ori ca mie imi place enorm. Pentru ca ai reusit sa conturezi, dupa un mic episod, o intreaga poveste. Ai reusit sa conturezi prin cateva cuvinte un om. Doi... oameni.

Regret ca nu am postat-o de atunci. Iti multumesc oricum... pentru tot. Cuvintele sunt de prisos.

Stii la fel de bine ca mine ca tu esti persoana mea.

~Intamplare relatata din 29.01.2012 - Sambata, ora 04:06~

“Dupa ce a primit mesaj, a oprit masina la jumatatea drumului, s-a dat jos si a fugit inapoi sa-l ia pe el de acolo, pentru ca era mort de beat si pentru ca ei chiar ii pasa. Da, da… chiar pe el, care toata seara a flirtat cu chelnerita aia mica, brunetica, bretonata, el care te-a sarutat pasional si care probabil ti-a spus ca orice ar face, tot la tine ii e gandul, tot pe tine te vrea. Iar dupa faza din baie, s-a dus la bar, a comandat un rand de tequila si a invitat-o pe chelnerita sa bea cu el. Il priveai dezgustata, vroiai sa pari indiferenta dar dincolo de fatada iti venea sa urli de durere.

Te-ai hotarat sa pleci, ai zis sa mai faci o incercare sa-l iei de acolo. In zadar. Am plecat cu totii, ai inceput sa canti, sa te exteriorizezi, am ajuns in masina si l-ai sunat. “Vino cu mine acasa” i-ai spus, ai coborat si te-ai intors in club, la cateva minute veneai spre masina… singura. Am pornit spre casa, erai cu telefonul in mana, era galagie, muzica proasta si un sofer baut. Eram la intersectie si ai tipat cat ai putut sa opreasca masina. Te-ai dat jos si ai luat-o la fuga inapoi.

Nu te judec, il iubesti, stiu, se vede , de fapt toata lumea stie, inclusiv el. Poate tocmai asta e motivul pentru care procedeaza asa, este foarte sigur de tine.

Asta sa fie? Aici gresim? Cand lasam sa se vada cat iubim? Ma intreb oare de ce suntem mereu alea care iubesc primele, cedeaza, sufera si iarta, intr-un final?

Cand te-am vazut alergand mi-am dat seama cat de multa putere ai, cata iubire fierbe in sufletul tau, cata bunatate poti arata cuiva care te-ar fi inselat cu o chelnerita oarecare. Girl, meriti un Oscar. Pentru ce? Pentru ca esti femeie, pentru ca iubesti cu toata fiinta, pentru ca el e singura ta slabiciune, pentru ca erau -18 grade iar tu nici nu le simteai.”  - Anamaria Carpen

Persoana care m-a ajutat sa devin cine sunt azi. Te iubesc.

Ultimul fum

A venit intr-o seara, pe neasteptate, cu un aer grabit, apasand insistent soneria. Ma facea sa cred ca are un tumult de nestavilit in interior, avand in vedere si ora tarzie la care sosise.
Venise sa imi povesteasca despre vechea lui iubire... avand un aer mult prea disperat pentru perioada de timp care trecuse - suficienta pentru a-i masca din rani. Ii placea sa o numeasca "Mina" - de la improbabila amfetamina - pentru ca ii cauza aceleasi senzatii - daca nu chiar mai puternice.
Ceasul batea ora 01:00, cafeaua deja devenise rece si pachetul de tigari era pe jumatate. Ma fascina aceasta poveste, acest personaj mistic - pentru ca uneori aveam impresia ca imi vorbeste despre o fantasma, o eroina negativa, cum nici in basme nu a fost conturata inca - asa ca mereu ii imbratisam subiectul cu pasiune. Treceau ore intregi in care el imi vorbea despre acea fiinta care ii strapunsese sufletul lui de "golan" - asa cum ii placea sa glumeasca uneori. Fata care ii daramase barierele si care ii demonstrase ca poate. Ca poate... orice isi punea in cap sa faca. Uneori, hilar privind acest subiect, pot sa spun ca imi doream sa fiu asa. Povestea de seara a cuiva care mai are multe de spus. Cea care si-a lasat amprenta acolo. Parafrazand - the one that got away.
Asezandu-ma confortabil in fotoliu, l-am indemnat sa isi verse "oful"... aveam de gand sa fiu umarul pe care ar fi plans, atata timp cat el devenea sursa mea de inspiratie - macar pentru o seara.
"Iti jur... De cate ori ma gandesc la ea, ma trec niste fiori de necontrolat. E ca si cum ea exista mereu in capul meu, in sufletul meu. Si e atat de departe... E genul de femeie care transforma orice barbat in nebun. Stii, genul ala de care baietii cuminti se feresc si baietii duri o considera o provocare. Mina mea ar putea lejer distruge orice status-quo. Mina mea ar putea ajunge in istorie intr-o zi. Si-mi amintesc ultima data cand ne-am vazut. Mi-a dat un telefon scurt si mi-a aparut in prag. Nu stiam daca sa o imbratisez sau sa ii fac loc sa treaca. Am ales a doua varianta, vrand sa imi folosesc putinul orgoliu masculin care imi ramasese. Si a lasat in urma ei o lunga si inevitabila dara de parfum. Cel care ma imbata zilnic. Statea in fotoliu de parca eu eram intrusul - aveam momente cand ma simteam in plus, si asta e ironia... in plus la mine acasa?! 
Am intrebat-o ce mai are de luat de aici... Ca plecase ultima data cu absolut tot. Si cand spun tot, ma refer chiar la ... tot. Mi-a zambit scurt, butonandu-si telefonul. M-a privit in ochi, citindu-mi disperarea si a pus telefonul in geanta aceea eleganta. Cu un glas hotarat dar fin mi-a soptit: Am venit doar sa te vad. Obisnuinta moare greu. In plus, tu esti o persoana speciala.
Si jur, in momentul ala m-am simtit ca un animal de companie."
Ma bufnise rasul dar m-am potolit rapid, vazand ca nu primesc acelasi raspuns. Continua...
"Nu mi-am mai putut mentine aerul frivol si am rabufnit: stii ce? M-am saturat de pozitia asta. M-am saturat de drogul din tine. Am devenit obsedat, am devenit o ustensila. Si, desi sunt barbat, uneori ma simt ca o jucarie. Ma simt controlat. Tu esti indragostita de iubire. De suferinta. Te hranesti cu victimele tale. Cu sentimentele lor. Te joci cu barbatii ca si cu niste jucarii, pe care, cand te plictisesti, le arunci, cautand variantele mai noi. Provocarile mai mari. Oricat as lupta eu sa iti arat calea cea ... dreapta, sa-i spun asa, tu mereu vei fi a altuia. Si ma macina probabil si mai tare faptul ca nici macar nu le apartii in toata puterea cuvantului. Esti a lor doar in imaginatie. A mea ai fost intr-un mod total. Ce sa cred? Ca inca imi apartii? De fapt... mi-ai apartinut vreodata? 
Si, iti jur ca mi-a raspuns in modul ei caracteristic. Cu un zambet. Dar zambetul ala al ei fatal. Am incheiat conversatia si am "escortat-o" afara. Simteam ca nu mai pot. Simteam ca fiecare celula din organismul meu sta sa plezneasca, sa isi caute drum spre alt purtator de simturi. Dar, crede-ma, asa era. Femeia asta era o stapana. O colectionara de suflete. Aveam impresia uneori ca le poarta pe toate in geanta aia eleganta. Stia intotdeauna ce sa spuna si exact momentul in care trebuia sa spuna ceva... sau momentul in care trebuia sa raspunda tacit. Poate cu un zambet ... sau doar o privire. Dorea persoanele exact atunci cand ele se hotarau sa isi vada de drum. Nu isi permitea sa isi piarda "soldateii". Si nu avea sentimente... imi spusese la inceput ca suferise o "pierdere" si ca nu imi garanteaza ca voi fi cel care o va invata iar sa investeasca iubire. Dar eu, ca prostul, am vrut sa ii demonstrez contrariul. Si ghici ce? Mi-a dovedit ea mie. Am incercat, dar ea clar nu mai este capabila de iubire. De umanitate. Imi spunea uneori ca si-a pierdut sufletul acum ceva timp ... si nu i-a fost inapoiat. Din egoism sau poate din iubire platonica si distanta. Ma gandeam deseori cum este acel barbat. Ce, din el, a facut-o pe ea sa se dedice total? Sa se piarda in simturi si sentimente? Sa investeasca tot - fara nicio garantie. Imi doream deseori sa il cunosc. Hilar, cred ca i-as fi cerut "reteta". Ceva ma facea mereu sa ma intorc. Impotriva tuturor simturilor mele. Impotriva ratiunii, impotriva orgoliilor. Ceva-ul ala era mai puternic decat as fi putut fi eu vreodata. Ma domina. Si uram uneori sentimentul asta. Ma simteam mic in fata ei. Nu ma simteam suficient de barbat. Si asta imi manca fiecare particica de mandrie pe care o aveam. 
Stii ce? Destul... Am sa incerc sa mai trec peste o noapte, poate cu o sticla de alcool, poate cu ceva care sa-mi distraga atentia. Stii, iti multumesc... macar tu imi aduci putina liniste."
Si pleca. Ramasesem in fotoliul meu mare, cu pachetul de tigari gol in mana si cu ceasca de cafea goala. Nici nu am putut sa ma ridic sa il conduc. Umbra ei era prea mare.
Ma fascina aceasta femeie. Am spus-o si o repet. Nu pot sa spun ca imi era un idol ... Dar era exact genul de om care mi-ar fi placut sa fiu si eu. Cea de care vorbesti la o cafea tarzie. Cea care lasa in urma amprente.

Femeia care intr-o zi... va ramane in istorie. Cu tot cu geanta ei eleganta.

Monobitrimultidial...og?!

Stii de cate ori am vrut sa te intreb chestia asta? Te ascunzi in spatele unei bariere de gheata si chiar pare impenetrabila uneori.
Nu stiu de ce tot incerci sa deschizi un subiect ... mort.
Pentru ca, tocmai... nu este mort.
Ai spus ca vrei sa fiu sincera... ma lasi sa fiu?
Chiar te rog. Dar fii sincera, nu-mi spune ce vrei tu sa crezi.
Stadiul asta l-am depasit demult. Ce vrei sa auzi? Ca mai cred in povesti cu printi si printese cu inelul pe deget? 
Vreau doar sa aud ca esti bine.
Bine am fost mereu.
La suprafata...
In interior n-am sa mai fiu bine, in adevaratul sens al cuvantului, probabil... niciodata.
Pentru ca nu iti permiti.
Pentru ca nu se mai poate. Am luat o decizie acum ceva timp... 
Stiu, stiu, treaba cu butonul...
Stiu, e hilar uneori, si poate de necrezut, dar ... a mers. Si chestia si mai hilara e ca, desi ma plang ca nu este un lucru bun, si sfatuiesc in stanga si-n dreapta sa nu apuce nimeni sa ajunga in acest stadiu... Pentru mine a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla.
Adica vrei sa spui ca iti place varianta asta a ta? Falsa, rea, rece...
Ma crezi ca, auzindu-le din partea tuturor, imi suna a complimente? Mi-e mai bine asa. Stii... sunt genul de om care investeste tot. Care se implica total. Greu... dar total. Si atunci cand sunt dezamagita - si chestia asta mi se intampla foarte des - dezamagirea este la fel de totala. Durerea, golul ala... naucitor.
Si totusi, asta e cea mai buna varianta? Oprim sentimentele si devenim umbre?
Pentru voi nu, pentru mine nu poate fi altfel. Oricat de ciudat ar suna, am si eu un suflet. Si are nevoie de o pauza.
Totala?
Poate ca da, poate ca nu. Cine stie... poate voi gasi persoana care imi va arata unde este butonul de pornire...
A, deci inca mai ai sperante...
Sperantele sunt pentru oamenii slabi. Sperantele nu te ajuta decat sa te distrugi. De-aia se numesc sperante si nu reusite. Pentru ca raman la stadiul de dorinta, nu de implinire. 
S. ... raspunde-mi sincer: daca vine inapoi, ce faci?
N-ai idee de cate ori am raspuns la intrebarea asta...
Stiu, dar mie vreau sa-mi raspunzi sincer.
Stii, am intotdeauna o sinceritate de moment. Pentru ca eu cred cu tarie ca orice spui, spui pentru ca undeva in adancul tau crezi in acel lucru. Cat de putin. Adu-ti aminte de clepsidra aia de timp care a trecut...
Ce-i cu ea?
De ce i-a fost permis sa treaca? Si mai ales, atat de mult timp.
Stii... exista oameni care se regasesc dupa vieti intregi...
Stii... eu nu mai cred demult in basme. Printul odata ce a parasit castelul, nu se mai intoarce. Dar am sa-ti fac pe plac, si am sa-ti raspund cel mai sincer... tie.
Raspunzandu-ti la fel de sincer si tie, in acelasi timp.
Ok, asculta-ma bine ca n-am sa o mai repet. Am sa las timpul sa isi spuna cuvantul. Daca se hotaraste sa vina inapoi, isi va gasi opera asa cum a creat-o.
Ok, deci ce vrei sa spui? ... Nu prea suna bine.
Nu suna in niciun fel. Incearca sa citesti printre randuri.
Tocmai de-aia am spus ca nu suna bine...
Stii cum se spune... nu stii niciodata pana nu incerci. Dar, acum e randul meu. Ia spune-mi, de ce intotdeauna vorbim despre sentimente, iubiri pierdute, drame si orgolii? De ce nu despre gastronomie, hobby-uri sau aventuri?
Mai e necesar raspunsul?
Chiar sunt curioasa de raspuns.
Pentru ca pe tine asta te defineste ca om. Modul in care te implici, sentimentele pe care le investesti. Tu esti o dovada a persoanelor care stiu sa puna suflet si sa investeasca in oameni. Mi-as pierde timpul daca as vorbi cu tine despre gastronomie, hobby-uri sau aventuri. Si nu pentru ca nu te pricepi, doar pentru ca ... tu esti buna la materia asta... de ce te-as amesteca in ceva in care nu poti da ce-i mai bun din tine?
Ai folosit verbele la prezent si chiar nu stiu daca mai sunt necesare...
Pentru ca, spre deosebire de tine, eu inca sper. De fapt, eu cred in tine.


Si, va jur, am lasat discutia neterminata si m-am ridicat sa plec. Simteam nevoia sa ii dau o clipa de reflectare, dar ... m-a surprins cu zambetul ei spontan. Nu i-am citit pe chip o privire intrebatoare, ci una sigura. Era de parca as fi vorbit cu o persoana care imi spunea despre o veche prietena, in niciun caz una care vorbea despre propria ei fiinta.

Nu mai incerca sa ma cauti, de fapt... sa o cauti, pe cea care a fost candva. Imbratiseaza-mi persoana care sunt acum. Poate nu este cea mai buna varianta dar este tot ce pot sa ofer. Poate maine am sa-mi gasesc drumul inapoi spre umanitate, poate n-am sa-l mai gasesc nicicand. Momentan, crede-ma, sunt cea mai buna versiune a mea. Crede-ma, daca ai putea simti lumea cu intensitatea cu care o fac eu, ti-ai petrece fiecare minut cautandu-ti propriul buton. Pentru ca este un sentiment coplesitor. Dragostea de care sunt capabila este incomensurabila. Cum pot iubi cu atata intensitate o lume care nu este dispusa sa ma iubeasca inapoi in acelasi mod?

... in acel moment am simtit ca o inteleg.
In acel moment... i-am zambit inapoi.

Subway to Hell

M-a luat mai devreme o melancolie adresata postarilor mele mai vechi, asa ca am hotarat sa le recitesc ... pe diagonala... atat cat sa mi le reamintesc.
Si m-au dus inapoi in toamna anului 2011... acolo unde a ramas S. Unde a ramas "umanitatea" si, probabil, odata cu ea, si sufletul meu. Toamna anului 2011... anotimpul care a transformat o fetita intr-o femeie. Toamna maturizarii... fortate?!
Si reciteam cuvintele scrise la nervi si durere in care imi juram ca am sa devin "bitchier". Si-mi aduc aminte ca, pe moment, chiar credeam in asta, dar in timp nu aparea nicio modificare.
Nu pot sa spun ca stiu exact momentul in care subconstientul meu a imbratisat aceasta schimbare. Dar stiu sigur ca s-a intamplat. Undeva intre toamna anului 2011 si iarna anului 2012. Intr-o clepsidra de un an si cateva luni, S. cea zambitoare, mult prea sufletista si plina de speranta... a ramas in urma.
Nu pot sa-mi aduc aminte exact cam cate persoane mi-au rostit vorbele "Ce n-as da sa pot sa fiu ca tine." - si de fiecare data le-am raspuns la fel "Nu. Asta sa fie ultima decizie pe care poti sa o iei vreodata."...
Te gandesti la un om nepasator, ignorant si fara sentimente ca la o persoana ideala, mai ales in momentele in care chiar simti ca nu mai poti face fata. Si crezi ca asta este persoana care vrei sa devii intr-o buna zi. Dar ramane la stadiul de dorinta, pentru ca ori de cate ori incerci sa faci asta, realizezi ca nu functioneaza. Cel putin pe moment.
Crede-ma... functioneaza. Hilar, ma regasesc uneori in serialul TVD, in care se tot vorbeste si, se si aplica, oprirea umanitatii. Nu traim in filme, nu merge doar printr-o decizie de moment. Dar, repet, functioneaza in timp.
Pare ideal sa nu pui suflet atunci cand te certi cu persoana iubita, sa nu iti pese daca pleaca si in urma lasa doar o usa inchisa. Cand pierzi un prieten si te gandesti ca e "plina balta". Cand jignesti fara sa ai mustrarile ce urmeaza.
Nu este ideal. De fapt, e departe de a fi.

Stii... uneori mi-e dor de ea. Uneori mi-e dor de mine. Pentru ca macar stiam ca doare, dar am investit. Continui sa investesc, nu spun nu, dar renuntarea deja e foarte usoara. Planul B e intotdeauna alaturi de mine si golul din stomac mi-a disparut demult.
Ma invinuiesc pe mine ca am pierdut-o. Ca m-am pierdut. Mi-am dorit atat de tare sa devin o persoana rece, incat, in timp, am reusit sa imi pierd de tot umanitatea. Am imbratisat nepasarea si rautatea. Si, e foarte greu sa le dobandesti inapoi. Credeti-ma pe cuvant, de fiecare data cand ma hotarasc sa investesc sentimente, parca apare o bariera care spune "pana aici ai platit" si ma impinge inapoi. Antivirus-ul meu, cum imi place sa il numesc.
Doar ca, am descarcat o varianta mult prea performanta pentru soft-ul meu. Hard, de fapt, soft-ul e la reparat de ... aproape un an si cateva luni.

Permite-mi sa-ti deschid ochii: indiferent de cate ori ai sa cazi, ai cu o sansa in plus sa te ridici. Indiferent de cate ori ai sa te simti singur, ai minim o persoana care iti poate fi alaturi, desi, tu poate ai uitat de ea. De cate ori crezi ca nimic nu mai are rost sau rezolvare, mai gandeste-te o data. Sigur ai uitat ceva. Am sa-l numesc buton, si am sa te sfatuiesc sa nu il apesi niciodata. E maaare si rosu si scrie pe el "Feelings off". Evita, orice s-ar intampla, sa il apesi. Persoana ideala care crezi ca vei deveni e numai in capul tau.
Lumea asta mare are nevoie de oameni in ea, nu de fantome. Nu iti permite sa nu devii cea mai buna versiune umana a ta.

Iar... daca simti ca nu poti, si butonul este singura ta scapare, fa-mi mie o favoare, facandu-ti in acelasi timp si tie una, si anunta-ma. Promit, indiferent de situatie am sa te impiedic sa ajungi in acel stadiu.
Se spune ca e nevoie de 10.000 de ore pentru ca un om sa devina expert in ceva anume. Eu, am mai mult de 10.000 de ore la activ...

Lasa-ma pe mine sa lupt pentru umanitatea ta... asa cum nu am putut sa o fac pentru a mea.

May the odds be ever in your favor.

Au trecut ani si ani, clipe grele si clipe frumoase ca sa ajung unde sunt acum.
Dar... drumul meu a fost intotdeauna calauzit - indeaproape sau putin distant.
Mana aceea care mi-a sters de multe ori lacrimile si care mi-a indreptat greselile.
Zambetul care ma aducea pe linia de plutire sau care ma inspira deseori.

Am 21 de ani... Si nu pot sa spun ca am fost un om exemplar - desi, mi-as dori sa ajung unul, intr-o zi.
Stii... se spune ca, daca esti suficient de norocos, primesti in viata un inger pazitor. Si drumul tau devine mult mai usor.
Nu vreau sa vorbesc la general in aceasta postare, vreau doar sa vorbesc despre mine - oarecum. Veti vedea si de ce.
Sa fii un pusti rebel e intotdeauna un lucru greu de "calauzit". Nu pot spune ca ma regasesc in explicatia care se ofera acum cuvantului "rebel", dar sunt destul de aproape.
Am ajuns unde sunt, facand anumite alegeri, dar intotdeauna fiind sustinuta sau putin impinsa de la spate.

Stiu sa zambesc frumos cand trebuie si sa inchei orice conversatie suparatoare cu un anumit je-ne-sais-quoi pertinent.
Stiu sa ma fac placuta cand vreau, si stiu sa delimitez persoanele care imi fac bine si imi largesc orizonturile.
Am invatat sa imi iau apararea uneori singura, atunci cand viata iti demonstreaza ca esti, totusi, pe cont propriu.
Stiu sa fiu o femeie puternica intotdeauna si sa nu mai am regrete - sau, cel putin, sa le numesc experiente.

Am avut un model exemplar in viata. O femeie puternica, femeia care intotdeauna va zambi, chiar daca pe strada ei nu este soare. Cea care va stii intotdeauna sa isi lase amprenta si va stii ce si cand sa spuna... la momentul potrivit. Femeia care investeste in oameni, iar bunatatea ei sufleteasca depaseste cu mult bunatatea optima a lumii in care traim. Genul de femeie care se situeaza in preajma oamenilor invingatori. Genul de model in viata, pe care ar trebui sa il aiba oricine.

Mie imi place sa o numesc mama.
De 21 de ani esti alaturi de mine. Pe parcursul intregii vieti m-ai inspirat, mi-ai dat incredere in mine si m-ai ajutat sa ajung ce sunt astazi. Esti exact femeia, sotia si mama care vreau sa ajung intr-o zi. Genul de femeie care as vrea sa fie si fiica mea intr-o buna zi.
Iti doresc un sincer "La multi ani, mama" si sper sa ne luminezi toata viata cu prezenta ta. Iti doresc rabdare pentru a depasi momentele grele, continuitatea zambetului tau superb care lumineaza o intreaga incapere, multa sanatate pentru a ne fi alaturi si de-acum inainte si absolut orice ar putea dori un om persoanei pe care o divinizeaza.

Te iubesc. Atat cat poate o fiica sa isi iubeasca mama. Atat cat poate o inima sa gazduiasca iubire.

La multi ani, mama. Iti multumesc pentru ca esti ceea ce esti. Iti multumesc pentru ca sunt. 

For better or for worse...

Nu, nu m-am maritat. Nu, nu am de gand sa o fac prea curand.

Doar ca ascultam aceasta melodie superba si probabil mi s-a intiparit acest vers in minte. For better or for worse... I got you. Really?
Promisiunile sunt facute sa fie incalcate. Mai devreme sau mai tarziu. Si nu, asta nu o spune un pesimist. Asta o spune un om realist. Trecut prin suficiente incercari si promisiuni incat stie mai bine decat sa se increada in alt basm.
Nu sunt deprimata, doar ca mi-e dor... Sau poate sunt in perioada aia in care incep sa regret.

Stiu, am zis ca nu mai fac acest lucru dar se pare ca e cam involuntar.
Si de ce pierdem persoane? Si de ce preferam sa le lasam pierdute? Din orgoliu, remuscari, ura de moment, nevazand probabil un viitor sau pur si simplu nervii de moment. Si bine zis, de moment.
Am invatat, de-a lungul anilor si experientelor ca ar trebui sa te gandesti de doua ori inainte sa spui ceva [stiu, tot repet chestia asta in postarile mele], dar stiti cat ajuta? Pentru ca, de cele mai multe ori, maine ai sa regreti nervii de azi. Maine ai sa regreti vorbele spuse azi. Cand toate ti s-au parut trecute de limita paharului, oricat de mare ar fi el.
Si totusi... ai o persoana. La sfarsitul zilei ai o persoana. Pe care te poti baza. Care o simti aproape chiar daca e departe. Care stii ca este acolo pentru tine indiferent de situatie. Ai minim o astfel de persoana, deci considera-te norocos. Nu multi au acest privilegiu. Si astea sunt lucrurile frumoase din viata.

Eu? Am suficiente persoane de genul asta. Si le multumesc. Pentru ca sunt o persoana dificila. Si cu care mentii greu o prietenie sanatoasa. Sunt... Cum era? Pustiita? Nu, sunt dificila. Complicata. Si totusi am astfel de persoane langa mine. Si, am zis persoane, nu persoana.
For better or for worse... I got them. Si datorita unor astfel de persoane sunt ceea ce sunt astazi. Si sunt mandra de mine. Dar sunt si mai mandra de ei.

A place to crash, I got you
No need to ask, I got you.

22 and counting :)

Pot sa incep prin a-ti ura vesnicul "La multi ani!", dragul meu.
Daca tot binele din lume nu iti ajunge, am sa ma asigur ca vor mai fabrica pentru a te completa.
Visele sper sa ti le atingi, rand pe rand, vazandu-le cu ochiul liber zi de zi.
Fericirea sper sa iti bata la usa in disperare, pana te va cuprinde cu totul, fara sa iti dea vreo sansa de scapare.
Daca stau sa analizez bine, am facut si rime. =)

Vesnicele urari cred ca deja sunt mult prea neimportante, ti le-am adaugat ca sa nu cumva sa omit vreun lucru.
In plus de ele?
Iti doresc sa fii mandru de tine, asa cum suntem si noi, toti cei de langa tine, zi de zi.
Vreau pentru tine tocmai imposibilul, iar daca nu reusesti sa il atingi, cred ca nu ai nevoie decat sa te uiti putin in adancul sufletului tau pentru a observa ca, de fapt, nimic nu iti este prea greu de atins.
Sper sa ramai acelasi tip carismatic, care probabil ne va pune un zambet pe fete si de acum incolo, doar la o simpla privire in directia ta.

Iti doresc sa nu regreti niciodata nimic, sa gandesti de doua ori inainte de a face ceva si sa intampini orice problema cu zambetul pe buze.
Cu fiecare an care trece conturezi din ce in ce mai mult omul deosebit care ai devenit. Baiatul care intr-o zi va ramane in istorie, asa cum va ramane mereu in vietile noastre.
Scumpule, doar ... sa nu uiti niciodata ca ne ai aici, pe toti, de atatia ani de zile, iar daca ai sa crezi vreodata ca nu poti continua, probabil ne ai deja numerele salvate in telefon.
De 22 de ani esti aici, iti urez inca 2200, daca ar fi posibil, pentru ca tu esti o persoana speciala.

Cuvintele oricum sunt de prisos, doar... la multi ani, dragul meu si iti multumesc ca existi.

P.S. Pentru tot ce nu am spus... Doar un moment sa te uiti in ochii mei... ar fi de ajuns.