To be or not to be.

S-a trezit deodata din inertie cand a auzit zgomotul patrunzator al imperfectiunilor diminetii. Isi dorea cu ardoare sa poata analiza lumea asa cum isi inchipuia ca o va face cand va atinge pragul adolescentei. Totul era fad acum. Nimic nu mai stralucea, nimic nu ii domolea panica acuta ce i se instaurase in suflet. Se vedea jos, acolo unde nu credea vreodata ca va ajunge si asta o demoraliza total. Stia ca trebuia sa se ridice singura, asa cum o facuse de atatea ori pana acum, si totusi nu avea zvacul necesar de a isi incepe noua calatorie. Se simtea slabita, cumva paralizata de noile informatii ce o inconjurau. Realizase ca isi facuse rau singura si era constienta ca o asteapta alte noi calatorii. Doar daca s-ar putea ridica si de aceasta data. Avea inainte o siguranta totala, stupefianta, avand o inocenta pura in suflet. Plamani innegriti. Ochi inrositi. Oboseala. Rautatea celor din jur. Respingere. Sufletul bucati. Intreab-o cat de inocenta este acum.

Isi pufaia ultima tigare ca si cum ar fi fost ultima ei amprenta lasata pe acest taram. Un taram al oamenilor nesiguri si bolnaviciosi. Si chiar daca inca se simtea stapana trupului ei, sufletul nu o mai insotea demult. Ramasese pe acea veranda, in acea zi de vara torida, langa acel cumul de amintiri. Si il vroia inapoi, dar ceva o impiedica. Frica aceea de trecut nu ii parasise niciodata constiinta.

Isi aducea aminte de cuvintele mamei, cea ocrotitoare si ii vedea din nou ochii in lacrimi la vederea fiicei sale covarsita de sublimele depresii ce ii invaluisera vara. Se invinuia pentru lipsa de judecata, cand, de fapt, nu se gandea ca a actionat cu sufletul, lasandu-si neuronii in sertarul ei de lucruri marunte. Circumstantele care au adus-o aici erau infime, dar scopul lor era de a o ajuta pe aceasta domnisoara, pierduta in lumea oamenilor "mari". Singurul lucru care nu i se schimbase era licarirea puternica ce o avusese intotdeauna in ochi. Ochii aceia patrunsi de amintiri si de vesti proaste. De oameni pierduti si iubiri uitate. Se privea in oglinda ca si cum acum era prima data cand se vedea cu adevarat. Dincolo de machiajul superficial si zambetul fals ce ii dezvaluia dantura cu care furase cateva priviri incerte. Se privea acum pe dupa "ambalaj". Si realiza ca e timpul sa nu se mai minta macar pe sine, daca pe restul reusise de atatea ori. 

Aceea era privirea de care era atat de mandra. Aceea era motivatia ei de a continua de fiecare data cand intalnise ceva ambiguu sau greu. Pentru ca domnisoara asta era o luptatoare. Si se va purta ca atare. 

O vad ridicandu-se in sfarsit, retusindu-si machiajul si finisandu-si aerul impecabil pe care il purta mereu cu ea. O vad iesind pe usa, uitandu-se pentru o zecime de secunda inapoi. Felul in care a intrat in lumina diminetii imi confirma ca isi va continua misiunea. Acel aer ma asigura ca este pusa pe un singur lucru: cucerirea intregii lumi. Acum ori niciodata.

Revolution.

Vorbesc din partea celor care sunt mult prea ocupati sau distrati ca sa spuna ceva. Here we go.
Suntem cei care au depasit 20 de ani, care au apucat doua milenii si au trait in fabulosii ani '90.
Noi suntem cei care au apucat desenele in engleza, astfel invatand a doua limba. Noi aveam ca film preferat Vrajitorul din Oz si ne distram de pe urma vesnicilor Tom & Jerry.
Noi suntem cei care au supravietuit cazaturilor de la fotbal, de la castelul, cei care aveau cele mai bune locuri de ascuns la pititea si care invatau culorile folosindu-le la leapsa.
Noi am trecut prin frangeri de inimi la o varsta acceptabila, si nu la 13 ani, cand... sincer... nu cred ca stiam ce inseamna heartbroken.
Noi sufeream cand ni se spargea mingea, nu cand ne trada cea mai buna prietena.
Noi suntem cei care au profitat la maxim de prietenie, care ne strigam sa iesim afara si nu ne dadeam sms-uri.
Batai cu apa? Vara era domeniul lor. Batai cu zapada? Welcome winter.
Suntem generatia care a stiut cum sa treaca prin fiecare perioada a vietii, lasand in ea cele mai frumoase amintiri.
Acum suntem depasiti de fabuloasa varsta de 20 de ani. Acum incepem sa ne maturizam. Acum punem accent pe imagine, dar si mai mult pe cuvintele care le lasam in urma. Acum vrem sa ne lasam amprenta asupra lumii.
Noi suntem cei de la coltul strazii, in miez de noapte, pe care ii auzi razand sau povestind. Cei pe langa care treci si pe care ii analizezi.
Noi, cei pe care ii vezi, suntem tot cei pe care ii vedeai acum 10-15 ani cu mingea in mana. Am lasat mingea si am luat cutiile de bere. Am lasat leapsa si am luat pachetele de tigari. Nu e ceva de mandrit, dar este un fel de maturizare.
Si, totodata, noi suntem cei care au trecut prin atatea momente frumoase incat au ce povesti nepotilor. Tot noi suntem cei care am trecut prin atatea momente grele incat am devenit persoanele ambitioase de azi. Noi suntem vechea poza din album, cu ceva centimetri peste.
O sa ne vezi diseara iar. Probabil tot acolo. Pentru ca ne reprezentam cartierul minunat, nu?
O sa auzi rasete, idei si chiar tocuri. Daca reusesti sa ne captezi atentia, priveste-ne in ochi. Ai sa vezi atunci ce am vrut sa spun. Ai sa vezi acolo copilarie, rasete, amintiri de viata, momente grele depasite si multe ambitii de viitor.
Noi suntem cei trecuti de 20 de ani. Cei care au apucat doua milenii si au trait in fabulosii ani '90.
Noi reprezentam acest oras. Cu multe povesti extraordinare de transmis mai departe.