"S-ar putea sa te mire dar dragostea nu-i o lupta..." - asta e acum in capul meu. S-ar putea sa te mire, dar nu mai cred in dragoste. Nu in dragoste reciproca, evident. Cred in sfintenia prostului care iubeste fara sa ii fie impartasite sentimentele. In divinitatea sentimentelor pe care le investeste pentru un individ care nici macar nu isi da osteneala sa aprecieze, nu sa faca mai mult. Sa aprecieze.
Mi s-a spus ca majoritatea chestiilor pe care le postez aici sunt triste si ca "nu e genul tau". Sincer, acum, care e genul meu? Dupa parerea ta, asa. Chiar crezi sau ti-ai imaginat vreodata ca ma cunosti? Total? Da, tu. Niciodata sa nu faci aceasta greseala. Sunt a doua cea mai complicata persoana pe care o cunosc. A doua da, n-am reusit sa ii bat recordul scumpului si eternului meu "iubit". Ex. Fost. Iubit, da. Pentru ca l-am iubit. Poate pentru ca il mai iubesc si poate pentru ca asta nu se va schimba niciodata. Poate.
Urasc ca ma gandesc la tine mereu si vreau sa stiu in permanenta ce faci. Urasc cand iti suna telefonul si nu stiu cine e. Urasc cand zambesti si nu-mi mai gasesc cuvintele. Urasc ca nu pot sta suparata pe tine. Urasc ca m-ai facut de atatea ori sa plang. Urasc ca esti atat de indiferent. Urasc ca am ajuns sa te iubesc. Urasc ca nu esti langa mine dimineata, cand ma trezesc. Urasc ca nu gasesc niciun mesaj de la tine cand imi verific telefonul. Urasc ca vrei sa ma indepartezi. Urasc ca dupa mine va urma alta. Si din cate urasc, un simplu TE IUBESC, sterge tot.
Urasc, iubesc, plang, rad, ma gandesc, analizez, zambesc, ma incrunt, tip, vorbesc calm, injur, ironizez, etc etc etc. Crezi ca ma cunosti? Hai, incearca. Cat de bine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu