Poate ca...

Ma urmareste de ceva timp un sentiment tacit dar puternic. Dar nu stiu sa il explic. E suficient de apatic incat sa-l numesc "nesiguranta", dar suficient de placut incat sa-l numesc "revenire". Suficient de plus suficient de egal un amalgam de sentimente, un semn de intrebare, o zona gri acoperita cu ceata sau poate doar o fata nesigura care inca nu si-a gasit locul.
Sa stii ca ma motivezi. De fapt, voi ma motivati. Daca am vrut azi sa plec, fara nicio explicatie, raspunzand intrebarilor "Ce ai?" cu un simplu "Nimic.".. care.. pe de o parte a fost sincer.. asta nu inseamna ca trebuie sa am ceva. Am plecat fara nicio explicatie, am privirea aia pierduta si nesiguranta aia in glas intocmai pentru ca nu am explicatii. Nu mai am motive.
Iar venind vorba de tine, scumpule... Nu stii ce vrei. De fapt, amandoi suntem constienti de cat de bine ne cunoastem, si, cunoscandu-te atat de bine, pot spune ca in sfarsit am realizat ca esti la fel de pierdut ca si mine. Nesigur, temator si fugitiv. Pentru ca nu stii ce vrei, ai nevoie de cineva acolo, pleci si vii cand stii tu ca trebuie, iar daca cineva iti dezechilibreaza balanta, dispari pentru o perioada, ascunzandu-te in propria ta personalitate, ceea ce... te-am sfatuit toti, renunta sa o mai faci. Lasa-ne pe noi, cativa, oricati, sa fim acolo. Dar pana la urma, e viata ta. Sunt greselile tale infinite si dorintele tale absurde.
De voi, ce sa mai zic. M-ati ajutat .. Si da, lasam timpul sa le rezolve pe toate.
Intr-o oarecare masura sunt intr-o situatie bulversanta dar calma in acelasi timp. M-am regasit intr-un mod relativ... o particica din mine, cel putin.
Mi-am recapatat siguranta de sine si nevoia de un nou inceput.
Poate ca maine ma voi trezi o noua persoana, sau poate ca aceste ganduri vor disparea definitiv.
Poate maine ma voi trezi cu un semn de la tine, sau cu un semn de la cel care a stiut cum sa valoreze ce ai lasat tu in urma.
Poate ca ieri nu am procedat bine ascunzandu-ma, sau poate ca azi am plecat fara nicio explicatie.
Poate ca sunt doar un om si am nevoie de ...

... De mine. Inapoi.

Poate ca maine e o zi prea nesigura totusi pentru a face atatea planuri.
Poate ca totusi am sa ma bazez pe ziua de maine.

Two in one.

Se numeste insomnie.
Momentul ala in care, te bagi in pat, doborat de oboseala din cursul zilei, asteptand cu sufletul la gura o noua zi.
Momentul ala in care, pe oricine ai vrea sa suni, ai risca sa fii injurat datorita orei nonsalante la care tu crezi ca altii au chef de povesti la o ultima tigare tarzie.
Numim insomnie gandurile care ne apuca atunci cand lumina s-a stins si linistea ne acapareaza.
Si acolo, in intunericul profund si linistit, incepi sa te gandesti.
La lucrurile pe care nu le-ai facut din mandrie sau ca sa nu vada altii ca esti slab. Si le regreti. Chiar in momentul ala.
La persoanele care le-ai pierdut din aceleasi greseli stupide si infime.
La persoanele care sunt langa tine si ai impresia ca nu le acorzi suficienta atentie.
Se numeste insomnie momentul in care gandurile tale sunt mult prea galagioase ca sa poti adormi. Momentul in care ticaitul ceasului te scoate din sarite, si cea mai plapanda lumina te orbeste.
Am o vaga impresie ca m-a pandit o insomnie in aceasta seara. Si m-au acaparat gandurile de care fug de la o vreme incoace. Prin iesiri, citit, invatat, Sims 3, seriale preferate sau orice urma de acaparare a atentiei.
Si nu fug de ele neaparat pentru ca sunt rele sau pentru ca m-ar deprima. Nu. Fug de ele pentru ca nu le gasesc raspuns sau rezolvare. Pentru ca daca urasc ceva in viata, urasc sa nu am o rezolvare la orice. O situatie de iesire, o usa de scapare.
Intotdeauna cand mi-am propus ceva, intr-un fel sau altul, a iesit ca mine. Cum era vorba aia? Pentru ca pot si pentru ca vreau !
Riscand sa par depresiva, am avut curajul sa redeschid laptop-ul si sa incep sa-mi astern anumite ganduri... bolnave si obsesive, care nu ma lasa sa dorm. Sunt in sesiune, luati si voi o pauza?
Am sa rezolv. Tot ce nu am reusit pana acum. Mi-am promis mie chestia asta.
Ibricul de cafea de azi-dimineata e langa mine, si parca imi sugereaza: Stii... S-ar putea sa fie vina mea ca esti aici.
"Masculul" meu preferat, K8, este, ca intotdeauna, langa mine si se lupta cu ibricul pentru suprematie.
Nu va castiga niciunul, dar asta nu le-o spun lor.
Si stiu, par nebuna, eventual, discutand imaginar cu un ibric uitat pe masa si un pachet de tigari care isi da ultima suflare. Nu sunt. Sunt doar... plictisita. Intr-un mod exhaustiv, sa spunem.

Se numeste insomnie. Momentul ala in care ai da orice sa iti opresti gandurile.
Momentul ala in care ai nevoie de o pauza mai mult decat orice.

Se numeste insomnie.
Continua si perpetua.

Da... Am sa o numesc insomnie.

It's decided. We're going to hell.

Pot sa spun ca ma simt relativ. Si atat.
Am facut prea multe compromisuri, am acceptat prea multe. Persoane, vorbe, ganduri, idei, com-pro-mi-suri.
M-a emotionat atat de tare comentariul primit la postarea anterioara, incat am varsat o lacrima. M-a facut sa realizez si eu ca... relativ are dreptate. Oricum, asa cum stiu ca stii si tu, altfel nu as fi avut cum sa procedez. Lasa frigul de afara, ala nu mai conteaza in astfel de momente.
Iti multumesc, si, desi te-ai semnat "Anonim", cred ca am o idee despre cine esti. Te iubesc, oricum, si tu stii asta. Si iti multumesc ca esti alaturi de mine.
Sunt puternica. In ultima vreme, cel putin, ma surprind si pe mine. Am trecut prin foarte multe, nu am cum sa fiu altfel.
Trebuie sa fiu asa. Sunt puternica pentru ca trebuie sa am taria sa ma trezesc dimineata. Pentru ca trebuie sa va incurajez pe voi cand aveti nevoie. Sunt puternica pentru ca trebuie. Pentru ca pot si pentru ca acum... asta vreau.
Trebuie sa simt si eu ceva. Si, deci... Ma simt puternica. Ma ajuta incredibil de mult.
Si oricum... ne-o cere varsta.
Ma apropii de fabuloasa varsta de 21 de ani. Nu am cum sa mai fiu copilul ala nebun care traieste intr-o lume fabuloasa. E vorba de realitate, si domnisoara aceasta te loveste atunci cand te astepti mai putin.
Daca mai iubesc? Sincer... nu stiu. Nu prea mai simt nimic. M-am "interiorizat". Daca mi se permite aceasta formulare invalida si fada.
Da, s-au intamplat multe in ultima vreme. Asa cum ti-am spus si tie, C., aseara, e mult de povestit. Ti-am spus pe scurt, oricum.
Am ajuns sa realizez ca se pot intampla atat de multe in doar 24 de ore, incat nici nu iti vine sa crezi. Se pot schimba relatii, se pot schimba vieti. In doar 24 de ore. Care... sa fim seriosi... Ce mai inseamna?
In ultima vreme... Am inceput sa imi refac relatiile mai vechi, sa ma ocup mai mult de viitorul meu, sa imi iau master-ul in "petrecut" [:)) i'm gonna do it, someday <3 ar="" br="" buna.="" cum="" de="" fi="" fiu="" inceput.="" la="" mai="" o="" persoana="" sa="" si...="" trebuit="">Sper in acest mod sa imi recuperez inima. Sufletul.
Sper sa pot sa incep sa simt iar.
Daca ai observat, nu am vorbit deloc de iubire. Si nici nu am sa mai vorbesc. Cel putin, nu acum.
Tie nu iti spun decat ca... o sa am grija de tine. Pentru ca asta vrei, si pentru ca ... asta e treaba mea pana la urma, nu? Nu iti face griji. Esti pe maini bune. Dar cred ca stii asta deja. De fapt... Trebuie doar sa mai citesti mesajul ala o data si o sa te lamuresti.
Sunt destul de optimista in ultima vreme. Am inceput sa ma gandesc ca... daca incerci sa privesti lucrurile putin mai bine, asa vor fi. Si e frumoasa senzatia.
Iar voua... Nu va spun decat ca sunt inca aici.. pentru cei care nu s-au intors. Ca sunt si am sa fiu MEREU langa voi... pentru toti ceilalti.
Nu va spun decat ca acum sunt bine. Si ca sunt pregatita sa dau piept cu domnisoara realitate mai mult decat oricand.
V-am spus ca am sa schimb lumea intr-o zi. Watch me !