Kiss me goodbye.

In momentul asta simt ca asta este ultima oara cand voi scrie aici. De fapt, simt ca este ultima mea "relatie" cu internetul. Cu viata.
Sunt bolnava, dragii mei. Ma simt extraordinar de rau. Si mi-e frica. Mi-e frica sa nu termin "calatoria" asta la doar 19 ani. Suna pesimist si absurd, stiu. Dar mi-e frica.
Vreau doar sa aveti curajul sa fiti alaturi de mine indiferent de situatie. Si vreau ca, atunci cand veti primi "apelul", sa va stapaniti.
In momentul asta mi-e extraordinar de frica. Si de rau. Scriu printre frici, senzatii si dureri. In momentul asta nu vreau decat ori sa se termine bine ori rau. Dar deja nu mai suport.
Asigurati-va din cand in cand ca sunt ok.
Pentru ca simt ca zilele imi sunt numarate...

My life be like

Am o neliniste. Si apare doar uneori. Ca presimtirile alea cu care va stresez mereu. Golul ala in stomac, senzatia aia de... rau. De cateva zile am observat ca a inceput iar sa imi faca inima figuri. Si nu la figurat, la propriu. Vechea mea problema s-a intors, si, mai nervoasa decat de obicei. Era inevitabil sa nu se intample asa ceva, a trecut prin multe. Dar parca acum e mult mai furioasa decat de obicei si, presimt... vrea sa imi dea o lectie. Mi-e frica de momentul ala. Pentru ca stiu ca va veni, si am inceput sa ma pregatesc pentru el. Dar asta nu conteaza acum.
Conteaza ca am nelinistile alea. Si cred ca stiu de ce. Pentru ca de data asta am inceput sa ma oblig sa te dau afara, si incepe sa functioneze. Si probabil am sentimentul etern ca te voi pierde definitiv. Dar, D. aseara a avut dreptate... in tot ce a zis, dar a avut dreptate cu afirmatia la care nu am mai avut raspuns: "De ce nu termini odata?" - "Pentru ca daca renunt de tot, am senzatia ca o sa il pierd de tot." - "Sandra, l-ai pierdut demult. De fapt, nici nu cred ca a fost vreodata al tau."
Are dreptate... Toti aveti dreptate. Sa nu credeti ca nu tin cont de ce ziceti, sau ca va raciti gura de pomana. Tin cont, dar inca sper. Sau speram. Si eram oarba. Orbita de dragostea mea pentru el ca sa vad cat de tare si bate joc.
Am o intrebare pentru tine, scumpul meu: Cum poti ? Cum poti sa iti bati joc in asa hal de o fata? De o prietenie? De una din persoanele care ti-au fost alaturi mereu? De un suflet? Cum ai putut sa ma aduci in situatia in care nici eu sa nu ma mai respect ca om? Cu ce ti-am gresit? Ca ti-am fost alaturi mereu? Cum poti sa iti bati joc de cineva care te iubeste din tot sufletul?...
Sper ca citesti blog-ul asta, pentru ca e pentru tine. Si daca nu acum, candva. Vreau macar sa vezi, putin cat poti de-aici, cat rau mi-ai facut. Si nu vreau decat sa te gandesti ca poate nu meritam.
Nu am facut decat sa te iubesc. Nu ai facut decat sa calci in picioare tot.
Iti multumesc. Si de data asta, te invinuiesc. Iar daca inima mea va ceda la un moment dat, vreau sa ma ai pe constiinta. Vreau sa stii ca cineva te-a iubit enorm si tu ti-ai batut joc. Si vreau ca, chestia asta, sa te bantuie toata viata ... !

Giving up on faith...less.

Azi am avut un sentiment sublim. S-a intamplat in gara de sud, in Ploiesti. Momentul in care l-am vazut pe B. venind spre mine si vantul mi-a rascolit cateva suvite de par, cu o racoare care m-a facut sa tremur, si in surdina fiind melodia de la No Doubt - "Don't Speak". Ma gandeam la tine in acel moment, evident. Si apoi mi-am spus, privindu-l cum se apropie: Tu ma ajuti. Voi ma ajutati. De asta va iubesc. De asta va numesc adevarati. Prieteni adevarati.
Dar in seara asta nu vreau sa vorbesc despre tine. Am vrut doar sa descriu momentul din gara. Tipa aia ciufulita de vant, cu tenesii de "houser-itza", care vorba aia, frate... n-au sireturi... Esarfa care a rezistat destul de curajos si bagajele voluminoase. Tipa aia avea pe chip o lumina diafana, care te indemna sa te gandesti unde se duce si de ce se grabeste sa ajunga acolo, pentru ca asta i se citea in ochi. Dar, daca te uitai mai atent la ea, observai ca tot fixa cu privirea usile care duceau inapoi in oras. "Nu ai unde sa fugi in orasul asta infect." - am auzit o data. Adevarat. In el, nu ai unde. Pentru ca in fiecare colt, exista o amintire uitata. In afara lui, te asteapta o lume intreaga.
Si stand acum, aici, realizez ca scriu aceste randuri cu puterea unui om care, desi tanjeste la o portie sanatoasa de somn - ca de, abia am venit de acasa - are puterea sa scrie. Iar si iar, randuri si fraze. Nu mai promit nimic, mi-am tradat si sistemul de detox. Nu mai spun nimic, dar, in acelasi timp, nu ma mai intrebati si nu-mi mai povestiti nimic.
Pentru ca tipa aia care azi era in gara de sud, Ploiesti, e obosita, si momentan nu vrea decat cateva ore bune de somn. Si, sincer, in acest caz, considerati-ma etern obosita.
Cand va veni vorba de tine, imi va fi somn, iar perna iti va lua locul mereu.

Going ... worse.

Nu e bine deloc. Am ajuns in Bucuresti, si chestia asta de obicei ma ajuta. De data asta nu.
Intru la detox. Promit ca, de maine voi incepe sa ma abtin. Sau macar sper sa pot. Ma doare rau, deja nu mai pot continua asa. Da, mi se inmoaie picioarele de fiecare data cand te vad. Si da, ma balbai cand esti langa mine. Vanez locul de langa tine mereu si esti subiectul meu preferat de discutie. Nu mai e normal, dupa 3 luni. Mi-e frica sa nu ajung pe scaunul ala lung, intinsa si sa fiu intrebata: cum te simti? Mi-e frica de omul ala care crede si vrea sa poata sa ma "vindece". Psiholog, da. Refuz sa cred ca trebuie sa ajung in stadiul ala.
Rau nu cred ca arat. Capul ma duce si consider ca sunt o prietena buna. Financiar nu ma plang si am o familie si niste prieteni pe care si i-ar dori oricine. Si totusi, imi lipsesti tu, iar asta face ca toate cele enumerate mai sus sa fie nimicuri si sa nu conteze. Pentru ca am ajuns sa imi fie frica sa plec la facultate, de teama ca, joi seara cand ajung, sa nu aflu ca altcineva, pentru ceva timp, mi-a luat locul. Sau sa vad ca iar nu iti pasa. Ma doare extraordinar de tare faptul ca nu imi iei apararea cand am nevoie. Ca nu primesc niciun mesaj sau apel doar ca sa ma intrebi ce fac. Ca nu imi spui uneori: arati bine azi. Sau ca nu folosesti expresii mai dragute cand vrei sa imi spui ceva. Mi s-au inmuiat picioarele cand am auzit din gura ta alaltaieri: nu crezi ca ar trebui sa vorbim despre noi doi? Eram fericita, si apoi... nimic. Apoi ai preferat sa nu mai spui nimic. Am realizat ca mintea mea cere ajutor dar inima face tot cum vrea ea.
MA DOARE ! Ajuta-ma... Ori spune-mi ca insemn ceva, spune in sfarsit pana la capat lucrurile pe care mereu le lasi neterminate... ori, te rog, elimina-te din viata mea.
Pentru ca adresandu-mi-se intrebarea "fara cine nu ai putea momentan sa traiesti?", raspunsul meu esti tu. De fapt, raspunsul meu esti, vei fi si ai fost probabil mereu tu.
Si da, aseara am plans. Dupa ceva timp, aseara am plans iar. Aseara mi-am dezamagit sufletul iar. Mi l-ai dezamagit de fapt. Si i-am promis ca nu va mai suferi. Dar azi, privindu-ti ochii aia ametitor de albastrii si de frumosi, mi-am dat seama de ce sunt indragostita de tine.
Nu mai am scapare momentan, asta e cert. Nu mai spun ca am inceput sa trec peste sau ca sper sa trec momentan, stiu ca nu pot. Vreau doar sa stiu ca am pe cineva langa mine care va fi acolo cand voi reusi. Sau, vreau doar sa stiu ca exista persoane langa mine care ma sustin. Pentru ca singura nu pot. Singura impotriva ta, niciodata nu pot.
Poate de vina sunt ochii aia albastrii...

Let me be free.

In momentul asta imi vine sa sparg telefonul mamei. Nu pentru ca nu imi place, pentru ca de pe el am sunat. Pentru ca nu trebuia sa sun. Imi impun sa fiu la fel de puternica, ca si Blair, la suprafata, si totusi sunt la fel de slaba ca si ea pe dinauntru.

Doamne, de cate ori am jurat ca nu mai sun. De cate ori am dat "delete". De cate ori am injurat si de cate ori am plans! Am ajuns sa cred ca imi fac singura rau. Ca ma agit singura pentru nimic. Am ajuns sa urasc vocea aia, care dupa raspuns spune: "da". Urasc "da"-ul ala si acel "nu stiu" si acel "mhm".

Sunt plina de nervi si nu stiu de ce am impresia ca ma pot descarca aici. Oscilez intre anumite sentimente si anumite persoane. Momentan, le multumesc alor mei ca m-au incurajat sa aleg Bucurestiul. M-au incurajat ca, in fiecare saptamana, sa plec pentru cateva zile sa imi pun viata in ordine. Chiar daca, atunci cand ma intorc, o dau iar peste cap. Ai efectul asta asupra oamenilor, crede-ma. Asupra mea de fapt.

Pentru prima data, saptamana trecuta te-am vazut outsider. Mi-a fost mila de tine. Dar lucrurile care le-ai auzit, trebuia sa le auzi. Si nu au fost toate. Asteapta-te ca, atunci cand imi voi face curajul sa te elimin complet din sufletul meu, sa le auzi pe cele mai dureroase. Meriti sa suferi. Meriti sa te fac sa suferi.

Erai cat pe ce sa iti pierzi cei mai buni prieteni. Erai cat pe ce sa fii pentru noi, asa cum ti-am zis, "mort".

"Pentru mine, A. a murit". Asta am auzit-o, am spus-o si eu si ti-am spus-o noi si tie. Nu vreau sa ma gandesc cum ti-a picat, pentru ca pe mine una m-ar fi dezaxat total. Rau ai ajuns. Rau vei ajunge.

Peste zece ani, daca aceasta prietenie nu va mai dura, desi noi toti speram, crede-ma ca am impresia ca voi trece pe langa tine pe strada si voi lacrima. Pentru ca baiatul pe care l-am iubit din tot sufletul si pentru care am facut orice, nu a dat doi bani. Peste zece ani, iti vei aduce aminte de mine si vei ofta. Pentru ca noi doi am fi fost invincibili. Pentru ca stiu ca tii la mine si te doare si pe tine uneori distantarea. Daca ma insel, te rog, spune-mi. Suntem un fel de Chuck si Blair, nu? Sunt curioasa cum li se va termina povestea, ca sa suspin sau sa sper ca si a noastra se va termina la fel.

Sunt curioasa, daca peste ceva timp, vom fi iar invincibili sau vom fi fiecare pentru el. Pentru ca amandoi suntem, separat, de milioane. Gandeste-te cum era cand eram impreuna. Pentru ca au judecat multi acea despartire si multi inca spun ca va fi un "to be continued".

Momentan, sunt plina de nervi si probabil aberez. Momentan sper la "to be continued".

Miss Independent.

Sunt o femeie independenta. Nu cred asta, stiu asta. Sunt independenta pentru ca ma leg singura la sireturi, imi incalzesc singura mancarea si imi aprind singura tigarea. Sunt independenta pentru ca imi gestionez banii, imi fac prieteni noi si ii mentin pe cei vechi. Independenta pentru ca am iubit cu tot sufletul, desi stiam riscurile. Sunt independenta pentru ca incep sa-mi dau singura sfaturi si nu ii mai cer voie mamei intotdeauna sa fac ceva. Sunt independenta pentru ca experimentez si pentru ca... ghici ce?! Traiesc singura frate intr-un oras strain. Ma rog, relativ strain. Cert e ca nu stau cu ai mei, deci e ceva.
Imi place sa cred ca sunt o femeie independenta, si chiar am impresia ca sunt. Voi deveni cea mai influenta femeie pe care o stiu. Am 19 ani si am realizat destule lucruri de care sunt mandra, am o duzina de greseli pe care nu le regret si am sufletul plin de iubire pentru voi, cei care meritati. Am 19 ani si am gustat iubirea, cu toate suisurile si coborasurile ei, am simtit tradarea si dezamagirea si am plans atat de mult incat, Marea Marmara ar fi invidioasa. Am 19 ani si am ras cu lacrimi de prea multe ori, am mult prea multi prieteni adevarati si imi place sa iubesc.

Sunt fata care mi-am dorit sa fiu. Si inca mai am foarte multe de facut. Crede-ma, sunt pustoaica de 19 ani care are atat de multe visuri de indeplinit incat mi s-ar spune probabil ca e imposibil. Dar, asta din cate ati observat toti, cand imi pun ceva in cap, imi iese. Si mi-am pus in cap ca, desi am trait din plin acesti 19 ani, e doar inceputul.

Sunt Sandra, am 19 ani, sunt o femeie independenta si voi schimba lumea intr-o buna zi.

?!

Ador calmul noptii. Ii ador intunericul, racoarea si acel... sentiment. Sentimentul de libertate. Pentru ca, eu asta simt noaptea. Ca sunt libera. Ca pot face orice. Ma gandeam mai devreme la jocul acela infam si ludic "Care sunt cele 3 lucruri pe care le-ai lua pe o insula pustie?"... Si daca as raspunde: "Noaptea, fericirea si ... " si as incheia asa? In primul rand as fi "condamnata" ca nu am ales "lucruri", ci senzatii... Sau altceva, oricum. Si cu punctele de suspensie cum ramane? Pai, prefer sa raman misterioasa si sa afirm ca ultimul lucru pe care l-as lua ar fi ... Si atat. Impune-ti sa te gandesti de ce am ales noaptea, ce semnificatii ascunse are, si ai sa realizezi lucrul pe care il iau din ea. Apoi, analizeaza fericirea. Daca ai reusit sa imi scoti acele 2 lucruri ascunse bine sub catalogari metaforice, am sa iti dezvalui si ce se ascunde sub acele trei puncte de suspensie. Ce se ascunde sub "the big number 3".

Pentru ca, daca ai observat, eu scriu doar noaptea. Asta ar trebui sa dea de gandit. Si fericirea imi lipseste de cele mai multe ori. Fericirea aia deplina. Nu cea de suprafata, ca de aia, slava Domnului, sunt satula.

Nu regret zilele sau momentele, regret noptile "pierdute" cu somnul. Imi place sa dorm, nu zic nu, si de fapt sunt una din persoanele care afirma cu nonsalanta ca "m-am nascut obosita". Dar as irosi noaptea altfel. De fapt, nu as irosi-o. Nu te gandi la prostii, nu sunt genul. Dar noaptea e ceva suprem.

"Noaptea este perioada de timp care se scurge între răsăritul și apusul soarelui. "

Suna atat de bine, pana si prin definitie. Incearca sa profiti de o noapte anume. Compara apoi cu o zi petrecuta la fel. Anunta-ma care e diferenta.

Poti sa imi multumesti mai tarziu.

Cu astea fiind spuse, ma retrag, pentru a profita inca putin de noaptea care mi-a ramas. Pe tine te las sa dormi... Pana maine, cand eu am sa dorm, iar tu ai sa regreti ca nu ai fost in locul meu.