A venit toamna...
Simti ca a trecut vara atunci cand iesi pe geam, la o tigare tarzie, intr-un tricou pe care trebuie sa il vezi doar tu, si te trece un fior de raceala. Auzi cum bate vantul printre ramurile copacilor, care, si ei la randul lor, s-au lasat batuti si au inceput sa renunte la cate o frunza timida. Stii ca a venit toamna atunci cand peste tricoul glam cu care vrei sa faci furori, trebuie sa iti pui o geaca. Sau macar un bleizer.
Sau... Atunci cand simti raceala vremii pentru ca nu ai pe nimeni acolo.
Am detestat intotdeauna anotimpul asta pentru ca ma intampina mereu singura. Si, credeti-ma, nu faceam eu special. L-am detestat pentru ca ma ingheta fara sa am speranta ca ma va apara cineva de cruzimea lui.
Si astazi mi-a fost cel mai frig. Azi, cand langa mine erau doua cupluri care isi aratau dragostea tomnatica si eu aveam langa mine vesnica mea cutie de fanta si singurul "mascul" care nu m-a dezamagit niciodata: Kent 8.
Si toate astea pentru ca sunt "stricata". Pentru ca nu stiu sa apreciez ce am langa mine, si probabil acum este prea tarziu. Am primit o multitudine de sanse si am stiut sa le arunc pe toate. Am avut dragoste neconditionata si am stiut sa arat ca sunt "smechera" si ca prefer sa raman asa. Si asa am ramas. O "smechera" singura, in prag de toamna. Cea care nu mai are pe cine sa sune de "noapte buna" sau pe care nu o mai trezesc mesaje de "buna dimineata, iubito!". "Smechera" universala.
Ma urasc pentru ce mi-am facut. Cum poate un om sa isi faca rau singur? Cand o sa invat ca nu tot ce am mi se cuvine si ca trebuie sa arat cat de mult imi pasa, nu sa arunc cuvinte grele atunci cand dau de greu? ... Poate ca am realizat acum, dar deja e prea tarziu.
Sunt o "smechera". Editie de toamna.
