Da, scumpule, sunt mult prea dezamagita ca sa mai exist. Prea dezamagita ca sa ma mai simt bine cand nu esti langa mine, prea dezamagita ca sa imi dau seama ca de fapt sunt bine. Sunt bine in general. Personal?! Nu mai traiesc.
Personal nu mai am sentimente. Mi-ai luat-o. Inima, da. Ai luat-o si ai plecat cu ea. Fara sa intrebi. Fara sa iti pese, fara sa te uiti inapoi. Crede-ma ca nu sunt bine deloc.
Nu-mi spune ca zambesc, nu e zambetul meu. Zambetul ala al meu frumos tot la tine a ramas. Felul meu de a fi, rasul si chiar si glumele mele sunt la tine. Privirile, bataile inimii si chiar si pulsul ei, tot la tine au ramas. In buzunarul drept, langa telefonul care nu ma mai suna.
Gandeste-te ca plec. Nu pentru mult timp, nu pentru putin, oricum. Dar plec... si plec departe. Departe de tine... psihic.
Nu sunt ranita, sunt calcata in picioare. Nu mai sunt eu. Sunt inca in stare de soc. Sunt... goala pe dinauntru. Nu mai simt. Stii ce? Eu cred ca nu mai am suflet. Nu mai pot sa plang, nu mai pot sa ma descarc, nu mai vreau nimic.
Am slabit... psihic. Am slabit si fizic daca te intereseaza, dar nu dau vina pe tine. Vina e a mea. Ca te-am asteptat, ca te-am cicalit, ca am existat langa tine. Ca am sperat si pentru ca am iubit.
Gandeste-te ca esti singura persoana langa care vreau sa ma trezesc dimineata si singura persoana pe care vreau sa o aud in telefon. Singurul pe care il vreau langa mine acum.
Am revenit de unde am plecat. Suntem prieteni. Suntem un fel de... frati?! Hai sa fim seriosi.
Eu te iubesc, tu ma iubesti... ca pe o sora. Doare, dar "sora" ta, nu va mai fi niciodata la fel.
Dar, scumpule, suntem prieteni. Si daca pentru tine asta conteaza, asta conteaza si pentru mine. Tu contezi pentru mine... Si de fapt, voi trece peste. In cateva zile, saptamani, luni sau ani... Dar voi trece peste. Uitare? Nu, nu te voi uita. Niciodata, crede-ma.
Tu esti totul acum. Dar inteleg, scumpule. Suntem prieteni. Dar crede-ma ca eu... eu nu mai sunt eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu