Memorabil

Si probabil atunci cand vine luna Decembrie, devii tot mai constient de faptul ca timpul trece repede. Si parca iti vine sa il opresti cumva, strigand: Hey, stai putin, ma misc mai greu!
Poate ca totusi timpul trece atat de repede pentru a ne forta sa ne miscam. Sa derulam. Sau poate doar sa ne inspire. Aratandu-ne ca totusi nu totul ni se cuvine si nu orice este foarte usor de obtinut. Si astfel ai nevoie de timp, dar timpul... Se misca mai repede decat tine.
Ce sa zic? Bine ai venit, Decembrie! Dar... stii cat de mult vreau sa treci mai repede? Pantalonii mei scurti nu sunt de acord cu venirea ta. Si, stii ce? Nu-ti suport frigul si vremea asta... mohorata.
Aberand, ca de obicei, m-am abatut cumva de la subiect. Ideea era ca a venit Decembrie, de fapt, deja e pe la jumatate si asta inseamna ca ar trebui sa reflectam asupra anului care a trecut, rugandu-ne la un an mai bun sau facand iar si iar listele de rezolutii viitoare. O sa fac anul asta! Jur, anul asta...
N-are rost. Fa din fiecare cel mai bun an al tau. Chiar daca poate nu a fost. Chiar daca se putea mai bine. Pentru ca... stii ce? Habar nu ai cat timp mai ai la dispozitie. Ia verifica lista cu interminabilele idealuri. Mai sunt multe, nu? Si cam cat timp crezi ca mai ai sa le faci? Ce te opreste, de fapt?
Nu lasa vremea sa iti strice starile. De fapt, arata-i lui Decembrie ca esti mai tare. Fa-ti curaj si iesi din casa si ia-ti viata de unde ai lasat-o. Nu te va astepta la nesfarsit, asta ti-o promit.
Deruland 2012 pot sa spun ca, chiar daca se putea mai bine, a fost un an bun. Probabil va ramane mereu cu mine, asa cum au ramas si celelalte. Am sa iau din el putin cate putin si am sa profit de acest putin pentru a prospera. Pentru mai bine. Am sa iau saruturile care mi-au fost furate in atatea nopti si am sa le asez in cutia cu amintiri. Si am sa le las acolo! Am sa iau nesfarsitele nopti albe si am sa le inmultesc pentru anul urmator. Am sa iau toate zambetele culese si toate rasetele auzite si am sa le imprastii in jurul meu.
Probabil am sa iau si toate supararile, nervii si calomniile si am sa le adaug la experiente.
Si, crede-ma, cu fiecare lucru adunat si ameliorat intr-un anumit sens, am devenit persoana care sunt acum. Cu invataturile din fiecare an am reusit sa ma formez ca persoana. 2009,2010,2011,2012... Si vine 2013 si va trece si el. Vine, da... Lasati 21 Decembrie, singurul lucru care ma ingrijoreaza in legatura cu aceasta data e ca inca nu m-am gandit cu ce sa o surprind pe A., fiind totusi ziua ei de nastere.
Si chiar ieri mi s-a spus ca sunt optimista. Am invatat sa fiu asa si, ghici ce? E fenomenal de bine.

Cu fiecare zi, secunda, amintire, 2012 a reusit sa mai contureze putin oamenii extraordinar de frumosi care suntem acum. Cu fiecare clipa, anul acesta a reusit sa ne indrume spre mai bine.

Multumim, 2012. Pentru lectii invatate, nopti albe, rasete si amintiri. Multumim ca ai avut rabdare circa 365 de zile cu noi pentru a ne ghida in directia cea mai buna. Ne pare rau probabil ca nu am profitat mai mult de tine. Hey, cu parerile de rau! Ce-am vorbit? Corect, fara pareri de rau.

Promit ca la primul gong al lui 2013 am sa ridic paharul in primul rand in cinstea ta, draga 2012. Pentru ca datorita tie sunt aici, acum.
Pentru ca daca nu ar fi timpul... poate nimic nu ar fi ce este.

Poate pentru ca ... am reusit sa fac din tine cel mai bun an al meu.

Make sure it's worth watching.

Apare la un moment dat intrebarea: Daca ar fi sa spui ce ti-a placut cel mai mult in viata, ce ai spune?
Si raspunsurile variaza.
Ai putea sa arati un rasarit de soare, intr-o dimineata mult prea tardiva, in care toate faptele au fost deja consumate si amintirile se inghesuie in mintea ta sa iti arate care isi doreste suprematia. Dimineata in care toate s-au spus si nimic nu este regretat. Zorii acelei zi in care astepti poate un deznodamant in loc sa astepti regretele apuse de demult.
In schimb, ai putea sa iti incolacesti bratele in jurul persoanei care te-a facut sa fii ce esti astazi. Motivul tau de a te trezi dimineata si singurul om care te vrea langa el... cu bune si rele.
Ai putea scoate de la naftalina albumul de amintiri, aratand poate acea poza care inseamna mai mult decat mii de cuvinte.
Eu? Personal pot spune ca mi-a placut viata pentru ca am stiut cum si cand sa o traiesc. Alaturi de cine si poate in afara de...
Singurul lucru care conteaza cu adevarat este amprenta pe care o lasam asupra lumii. Pentru ca, in afara de asta, nu stiu ce mai este suficient de important. Oamenii nu vor tine minte ce geanta ai avut la ultimul eveniment sau cat de bine iti statea cu rochia aceea de care esti atat de mandra. Oamenii vor uita cadoul primit intr-o seara tarzie sau trandafirul lasat pe etajera.
Dar, crede-ma pe cuvant, oamenii nu vor uita niciodata cat i-ai facut sa rada, cum ai fost acolo cand nimeni nu era suficient de puternic sau ce ai spus in momentele in care cuvintele erau singurul lucru care mai conta. Daaa... ce ai spus. Pentru ca ar fi atat de usor sa putem sterge cu buretele cuvintele aruncate mult prea insipid in momentele in care tu lasasei sa iasa la lumina persoana aceea de care nu esti prea mandra.
Am o colectie impresionanta de persoane.
Ce colectie mai e si asta? De timbre, capace de diferite culori sau de reviste am auzit. Dar colectie de oameni?
Da... o colectie superba de oameni... frumosi. De oameni in care am investit. Nu, nu bani sau lucruri materiale. Am investit sufletul. Am dat putin de la mine. Putin cate putin.
Stiu ca tot insist asupra ideii de a investi in oameni. Dar poate ca este la fel de important ca si trezitul de dimineata.
Si totusi nimeni nu poseda pe nimeni. Nu. Dar fiecare detine ceva de la celalalt. O parte din suflet. Iar atunci cand esti una din persoanele care are o astfel de parte, atunci poti spune cu adevarat ca ai trait. A detine o parte de suflet este o calitate suprema.
Eu? Poate detin parti de suflet si nu stiu. Tot ceea ce stiu e ca sufletul meu este impartit intr-un mod alegoric intre oamenii aceia frumosi.
Bun, deci ce ti-a placut cel mai mult la aceasta viata?


Hmm... oamenii din ea.

!gnortseblliwi

Stii ca ma gandeam mai devreme ca poate sunt prea dificila.
Si prea buna?! La suflet, daca mi se permite.
Ai simtit vreodata singuratatea? Ai gustat din ea? Si zici ca ti-a placut? Hmm.. Asa credeam si eu.
Poate ca, mai devreme sau mai tarziu, o sa avem toti acel happy-end. Sau poate fiecare are end-ul lui, nu neaparat happy. Sa zicem ca e mai bine sa fie un end in viata fiecaruia, asa.. ca sa supravietuim furtunilor. Gandindu-ne ca mai e putin si vine end-ul mult asteptat. M-am murdarit la gura de engleza? Scuzati-mi multilingivistica. Sunt internationala, nu?! :]
Orice fraza are punct. Orice fraza cu punct si virgula te lasa sa astepti o continuare, orice semn de intrebare e in plus si orice semn de exclamare indica o tonalitate ridicata. Deci orice fraza are un punct. Unul, nu trei. Pentru stabilitatea mentala a oricarui individ capabil sa mentina un stil de viata sanatos, orice fraza are un punct.
Stii cum e cel mai bine sa iti termini orice zi? Cu un zambet. Sau asa zic ei. Aia mai experimentati. Trecutii-prin-viata, cum imi place mie sa ii numesc. Ma, teoria e buna. Cu practica stam putin mai prost dar recuperam. Hai ca incerc eu azi si va anunt cum si daca functioneaza. Imi permit sa ma distantez putin de atitudinea mea atot-proclamata badass si sa fac si acest sacrificiu. Ca de... Eu sunt aia care se sacrifica, nu?! Martira... Mvai, ce aberatii pot sa insir. Puuunct?! Mhm.
Ati observat si voi cum am observat si eu caaa.. Postez cam rar. Nu am scuze, asa ca nu am sa ma chinui sa inventez. Si probabil daca ma tot laud ca sunt sincera, hai macar sa fiu. Nu promit ca o sa se schimbe situatia pentru ca ma cunosc... Si avand in vedere ca ma cunosc, prefer sa ma dezamagesc in general doar pe mine si nu pe altii. O atitudine gresita de la bun inceput. Stiu.
In viata trebuie sa incerci sa iti atingi cea mai buna versiune a ta. Si cand spun sa incerci, ma refer sa si reusesti. Investeste in tine, faci cea mai buna afacere posibila, iti promit. Risc de faliment?! 0! =)
Ai cel putin o persoana in momentul asta de care iti este un dor execrabil. Ai cel putin o persoana care ai vrea sa fie acum langa tine. Te gandesti la minim o persoana si... ghici ce? S-ar putea sa te fi gandit la aceeasi persoana in toate cele mentionate mai sus. Nu lasa orgoliul sau vremea sa iti pericliteze sanatatea mentala. Lupta pentru ce vrei. Va merita intotdeauna.

Am insirat aici aberatii? Nu. Analizeaza-le cu maaare atentie si cauta mesajul meu. Daca merita, iti multumesc. Daca nu.. am sa mai incerc.
Si stii de ce?
Eu inca n-am dat faliment.

Tiki taka, te aud zambind sau pur si simplu punct. Si de la capat.

Intr-o oarecare masura vine un moment in care te simti confuz. Dar confuz la modul ca nu stii daca sa mai raspunzi la ultimul mesaj primit sau daca sa expediezi un altul.
Poate ca pur si simplu devenise defecta. Poate o stricasera mult prea multele maini care au imbratisat-o. Se blocase intre un mesaj nocturn, dat cu un anumit motiv si o privire cu subinteles... care ascundea mult prea multa durere. Se blocase intre un mister aparte si un altul mult mai dens. O enerva faptul ca intotdeauna se autostimula, gasindu-si oameni de "descifrat". Care pana la urma isi pun lacatul la loc si isi vad de treaba lor, nearatand vreun fel de sentiment. Uneori isi dorea sa nu ii fi cunoscut, sa nu fi cercetat mai mult decat trebuia. Uneori spera sa nu mai vada ochii aia albastri sau surasul ala fermecator.
Alteori isi dorea pur si simplu sa ii lumineze ziua, asa cum facusera de-a lungul timpului... fiecare in felul lui. Nici nu stia ce regreta mai mult... "Te iubesc"-ul spus cu lacrimi in ochi sau cel spus cu o privire plina de regret.
Se gandea sa se apuce serios de baut. Ca sa isi distruga toti neuronii ramasi. Ai fi baut si tu, daca ai fi cunoscut lumea macar pe jumatate pe cat o stia ea. Si ... oricum... Pentru a iesi din iad, trebuie sa dansezi cu diavolul, nu?
Poate ca isi pierduse ambele sanse la fericire sau poate ca pur si simplu o astepta ceva mai bun.
Poate ca va mai intalni vreodata ochii aceia sau poate ca nu va uita niciodata acel suras.
Facuse greseli pe care nu vroia si nu o sa le mai repete. Fusese la masa, pierduse totul inainte. Si totusi intotdeauna se intorcea pentru mai mult.
Deziluzii, amintiri, regrete. Poate ca maine va fi mai bine. Poate ca ieri a fost o greseala. Nu-ma-uita.
Contin multitudini.
Drive by. Sau poate doar broken-hearted-girl. Wannabe, poftim.

Sunt lucruri care nu mor.

Missed me?!

A fost odata o fata... care traia intr-o casuta plina de amintiri si regrete. Dupa ceva timp, a fost mutata intr-un castel unde l-a intalnit pe Fat Frumos si au trait fericiti pana la adanci batraneti...

BUUUUUUUULLSHIT !

A fost odata o tipa... rebela din fire, cu un caracter nonsalant. Isi construise singurica "visul" si il traia zilnic. Era independenta, era singura... si asa ii statea cel mai bine. Infrunta viata din plin si ii astepta provocarile. Fara Fat Frumos, fara castele, fara happily-ever-after.

Nu am mai scris demult. Nu am avut timp, cred. M-am apucat de cartea aia de care tot vorbeam si am preferat sa imi "irosesc" imaginatia acolo.
Despre mine, ce sa-ti spun? M-au schimbat astea doua luni de vara exact asa cum ma asteptam sa ma "afecteze" vara lu' 2012. M-a "afectat" in bine. Sau asa cred. Sunt o mult mai buna versiune a mea. From Sandra with... power. With courage sau with faith. Merge. Love, altadata.
Vara lui 2012 a fost bizara oricum. Si abia acum vine luna mea "preferata". August. In fiecare an a avut un tupeu fantastic sa ma puna la incercare si sa ma faca sa fiu cea mai aiurea versiune a mea.

Am impresia ca anul asta o sa ii dau peste nas. Si-a cam irosit optiunile, nu de alta.
Sarmanta, ca de obicei. Mai ales la ore d-astea.

Cum spuneam... A fost odata ca niciodata... cu accente de trecut impregnate dar inlaturate din prezent, cu un iz de lasa-ma sa te las si un caracter de hai, surprinde-ma, o preafrumoasa... ba nu, o "preasigurapeea" fata. Traia intr-o casuta plina de amintiri si momente care au facut-o ce devenise azi. A decis sa il lase pe Fat Frumos sa o mai astepte, nu era pregatit pentru ea oricum.

A fost odata ca niciodata o... vara care a intarit-o.

Offf.. A fost odata ca niciodata o... S.

Punct.

My beloved... congrats!

"O priveam deseori pe S. si ma gandeam cum poate fi atat de fericita. Dupa toate cate au fost, dupa destul de multe si suficient de putine. Imi doream, superficial, sa pot vedea lumea prin ochii ei. I-am vazut si durerea din ochi, oftatul motivat de oboseala si zambetul ala fals care trecea drept valabil atunci cand toata lumea era infima si nepasatoare. Ma intrebam cata iubire zace in sufletul ei si cate poate ierta.
Cred ca totusi nu-l cunoasteti pe A., sau, intr-o masura imperceptibila, pe cel pe care domnisoara S. il numeste Scumpule, de este atat de criticat. Da, are partea lui de vina, dar pe el l-ati privit vreodata in ochi? Ati observat cata durere exista? A iubit-o mult, de fapt, nu stiu sa fi intalnit doua persoane care sa se iubeasca mai mult. Poate ca vremea lor va veni candva, sau poate au fost prea atunci ca sa poata fi candva.
Sunt curioasa cum li se va termina povestea. Sunt increzatoare si suficient de tematoare, in acelasi timp.
Sunt genul de oameni carora nu le poti ghici viitorul. Bonnie & Clyde - cum v-ati numit atunci, sau poate ceva mult mai complex. 
Sigur, nu poate. Sigur vor face parte unul din viata celuilalt mereu. Iar daca nu, numiti-ma nebuna. Pledez in fata unei povesti care bate box-office-ul, ingenuncheaza viata si te face sa vrei sa continui.

S. si A. ... Va multumim."

Lav stori

Ma intrebai, cand ti-am intalnit ochii, daca te voi uita vreodata.
Ma intrebam daca esti atat de nesigur incat vrei un raspuns.
Iti fereai privirea de ochii mei ori de cate ori aveai ocazia.
Si ma intrebam ce te face sa crezi ca pot fi evitata.
M-am indragostit de tine de nenumarate ori si te-am iubit cam cat ar putea iubi un pamantean.
Te priveam ca pe motivul meu de a deschide ochii dimineata, iar tu ma numeai dorinta ta de a fi mai bun.
De cele mai multe ori am reusit sa ne sincronizam bataile inimii si ma gandeam cati ani ti-ar lua sa ma uiti.
Aveai o anumita gelozie catre toate persoanele cu care intram in contact, desi stiai ca inima mea iti apartine.
Spuneai ca asa esti tu, cand eu stiam ca de fapt vrei doar asigurari.
Te numesc cel mai bun lucru care mi s-a intamplat, iar tu... ai disparut.
Cred ca bataile inimii ti-au ramas pe banca noastra.
Ochii aia, in care imi vedeam viitorul, ei si-au lasat privirile pe pervazul camerei mele.
Cuvintele frumoase le-am lasat in camera acelei pensiuni, de pe faimosul Costinesti, in ziua in care toate erau prea multe si deloc isi atinsese ultima suflare.
Zambetele si rasetele, cauta-le in arhiva convorbirilor nesfarsite de pe internet, iar lacrimile... nu le vei mai gasi oricum, deci nu mai are rost.
Sufletul meu... il vreau inapoi.
Ultima data stiu ca era la tine.
Daca il gasesti, te rog, am nevoie de el.

Oricum cred ca il vei pastra, si pe buna dreptate, ti-a apartinut mereu.

B-B-By

Si poate ca de fapt nu-mi trebuia discutia pe care o doream atat de mult ci un simplu gest care sa ma lamureasca. Si mi l-ai oferit. Numai faptul ca ai plecat asa, fara nicio remuscare, fara vreo privire sau un ramas-bun, mi-a dovedit mie multe. Mi-a deschis ochii pentru o ultima data. Drum bun ti-am dorit deja, sedere placuta inca nu. Chiar as vrea sa iti fie atat de placuta incat sa te hotarasti sa ramai acolo. Si asta fara niciun regret.
Sper ca in momentul in care ai pus piciorul in avion ai luat cu tine chiar toate bagajele. Adica si plimbarile noastre, ideile nocturne, pozele, zambetele, certurile, declaratiile fara fond si privirile ingreunate. Sper sa fi luat cu tine absolut tot ce te mai lega de mine. Pentru ca eu ti-am trimis tot. Ramai tu cu toate, eu nu mai vreau nimic care sa-mi aminteasca de tine.
Ti-am spus ca nu ma vei mai vedea, nu m-am referit la sensul propriu al cuvantului. Cand vei reveni vei gasi o cu totul alta persoana. Ti-am dat-o tie pe S., cea fara siguranta de sine, cea care se pierdea doar cand o priveai sau care sarea imediat in ajutor la primul apel.

Si stii cand vei regreta faptul ca n-ai pastrat-o? In momentul in care te vei simti singur, dar singur la modul suprem. In momentul in care telefonul tau nu va mai suna, pe ecran aparand ":x", sau cand ma vei vedea zambind pentru altcineva.
Si, desi au fost nenumarate amintiri frumoase, cele urate le surclaseaza, si din cauza asta renunt la toate.
Iti vei aduce aminte intr-o zi ca a existat o tipa bruneta... La etajul 2, in vestitul cartier in care ai crescut si tu. Era cat de cat cunoscuta, si asta numai pentru ca ii placea sa fie in centrul atentiei. Ati fost foarte buni prieteni o buna bucata de vreme, te-a iubit o mare parte din viata ei. Si trist e faptul ca ar fi facut orice doar ca sa te vada fericit. Nu avea nevoie decat de tine, langa ea. O vei mai vedea in viata, dar niciodata nu va mai fi acolo cand te vei uita in locul de langa tine si nu o vei mai auzi spunandu-ti vorbe pe care numai tu le auzeai de la ea. Iti vei aduce aminte de ea ca fata careia i-ai frant inima cand ai decis sa iti separi drumul de al ei. Cea care a incercat cand toate erau trecute de vremea lor si care a acceptat suficiente incat sa poata primi vreun premiu, daca ar fi existat asa ceva.
Nu te condamn, ea isi va aduce aminte de tine mereu.
Dar nu iti garantez ca va zambi atunci cand chipul tau ii va aparea in minte.
Ai gresit, scumpule. Dar de asta nu iti vei da seama acum. Asta vei realiza mai tarziu.
Problema este ca mai tarziu va deveni prea tarziu.

21 and still breathing.

Am atins si fabuloasa varsta de 21 de ani. Si sunt extrem de curioasa ce imi va aduce aceasta cifra. Cate realizari, cate amintiri, betii, rasete, poze, cuvinte si vise. Imi doresc in acelasi timp sa nu imi mai aduca frangeri de inima, momente de sufocare si lacrimi pe obraz. Vreau sa infrunt lucruri pe care am fost prea tematoare pana acum sa le infrunt si vreau sa invat alte lectii pe care viata mi le poate oferi. Vreau sa dau cu capul de sus de suficient de multe ori incat sa realizez ca am picioarele pe pamant si vreau sa am realizari atat de mari incat sa fiu constienta ca pot realiza tot ce imi propun.
Si am inceput sa invat cate ceva din orice lucru pe care il fac. Sunt diferita in fiecare zi pentru ca incerc sa ma descopar. Imi testez limitele pentru a-mi demonstra ca, de fapt, nu exista. Sunt constienta de faptul ca ma asteapta multi ani de vise traite, si totusi sunt tematoare ca nu voi avea timp sa realizez tot ce vreau sa fac.
Vreau sa avem acea discutie pentru ca vreau sa spun toate lucrurile pe care oamenii nu le spun, din orgoliu sau pur si simplu pentru ca se gandesc ca inca au timp. Si cu tine, si cu toti cei la care tin. Pentru ca am decis sa investesc in oameni. Imi deschid o afacere de marire a potentialului. Vreau sa ajut oamenii sa invete mai mult, invatand si eu la randul meu suficient de multe cu fiecare suflet care imi deschide viziunea.
Si gandesc relativ pozitiv.
Si visez la ziua in care nu am sa mai spun o sa, ci am.
Imi doresc sa ating ziua in care am sa zambesc din nimic si am sa pot spune din tot sufletul ca sunt fericita, ca am ajuns unde vroiam si ca am langa mine persoanele de care am eu nevoie.
Vreau sa ii fac mandri de mine pe toti cei care au investit in caracterul meu.
Sper sa fiu tinuta minte drept persoana care te face sa zambesti chiar daca ea nu poate zambi.
Vreau sa ajung sa raman in istorie.
Am suficient de multe idealuri in viata care ma pot tine ocupata. Care ma pot face sa imi iau gandul de la tot ce a fost rau pana acum.
Am multe sa iti spun, asa ca sper ca, pana pleci, sa nu uiti sa imi rezervi ziua aia de care vorbeai.
Vara anului 2012 se apropie. Vara anului in care am sa zambesc mai mult, am sa gandesc de doua ori inainte sa spun ceva, vara aceea in care am sa investesc in oameni.

To be or not to be.

S-a trezit deodata din inertie cand a auzit zgomotul patrunzator al imperfectiunilor diminetii. Isi dorea cu ardoare sa poata analiza lumea asa cum isi inchipuia ca o va face cand va atinge pragul adolescentei. Totul era fad acum. Nimic nu mai stralucea, nimic nu ii domolea panica acuta ce i se instaurase in suflet. Se vedea jos, acolo unde nu credea vreodata ca va ajunge si asta o demoraliza total. Stia ca trebuia sa se ridice singura, asa cum o facuse de atatea ori pana acum, si totusi nu avea zvacul necesar de a isi incepe noua calatorie. Se simtea slabita, cumva paralizata de noile informatii ce o inconjurau. Realizase ca isi facuse rau singura si era constienta ca o asteapta alte noi calatorii. Doar daca s-ar putea ridica si de aceasta data. Avea inainte o siguranta totala, stupefianta, avand o inocenta pura in suflet. Plamani innegriti. Ochi inrositi. Oboseala. Rautatea celor din jur. Respingere. Sufletul bucati. Intreab-o cat de inocenta este acum.

Isi pufaia ultima tigare ca si cum ar fi fost ultima ei amprenta lasata pe acest taram. Un taram al oamenilor nesiguri si bolnaviciosi. Si chiar daca inca se simtea stapana trupului ei, sufletul nu o mai insotea demult. Ramasese pe acea veranda, in acea zi de vara torida, langa acel cumul de amintiri. Si il vroia inapoi, dar ceva o impiedica. Frica aceea de trecut nu ii parasise niciodata constiinta.

Isi aducea aminte de cuvintele mamei, cea ocrotitoare si ii vedea din nou ochii in lacrimi la vederea fiicei sale covarsita de sublimele depresii ce ii invaluisera vara. Se invinuia pentru lipsa de judecata, cand, de fapt, nu se gandea ca a actionat cu sufletul, lasandu-si neuronii in sertarul ei de lucruri marunte. Circumstantele care au adus-o aici erau infime, dar scopul lor era de a o ajuta pe aceasta domnisoara, pierduta in lumea oamenilor "mari". Singurul lucru care nu i se schimbase era licarirea puternica ce o avusese intotdeauna in ochi. Ochii aceia patrunsi de amintiri si de vesti proaste. De oameni pierduti si iubiri uitate. Se privea in oglinda ca si cum acum era prima data cand se vedea cu adevarat. Dincolo de machiajul superficial si zambetul fals ce ii dezvaluia dantura cu care furase cateva priviri incerte. Se privea acum pe dupa "ambalaj". Si realiza ca e timpul sa nu se mai minta macar pe sine, daca pe restul reusise de atatea ori. 

Aceea era privirea de care era atat de mandra. Aceea era motivatia ei de a continua de fiecare data cand intalnise ceva ambiguu sau greu. Pentru ca domnisoara asta era o luptatoare. Si se va purta ca atare. 

O vad ridicandu-se in sfarsit, retusindu-si machiajul si finisandu-si aerul impecabil pe care il purta mereu cu ea. O vad iesind pe usa, uitandu-se pentru o zecime de secunda inapoi. Felul in care a intrat in lumina diminetii imi confirma ca isi va continua misiunea. Acel aer ma asigura ca este pusa pe un singur lucru: cucerirea intregii lumi. Acum ori niciodata.

Revolution.

Vorbesc din partea celor care sunt mult prea ocupati sau distrati ca sa spuna ceva. Here we go.
Suntem cei care au depasit 20 de ani, care au apucat doua milenii si au trait in fabulosii ani '90.
Noi suntem cei care au apucat desenele in engleza, astfel invatand a doua limba. Noi aveam ca film preferat Vrajitorul din Oz si ne distram de pe urma vesnicilor Tom & Jerry.
Noi suntem cei care au supravietuit cazaturilor de la fotbal, de la castelul, cei care aveau cele mai bune locuri de ascuns la pititea si care invatau culorile folosindu-le la leapsa.
Noi am trecut prin frangeri de inimi la o varsta acceptabila, si nu la 13 ani, cand... sincer... nu cred ca stiam ce inseamna heartbroken.
Noi sufeream cand ni se spargea mingea, nu cand ne trada cea mai buna prietena.
Noi suntem cei care au profitat la maxim de prietenie, care ne strigam sa iesim afara si nu ne dadeam sms-uri.
Batai cu apa? Vara era domeniul lor. Batai cu zapada? Welcome winter.
Suntem generatia care a stiut cum sa treaca prin fiecare perioada a vietii, lasand in ea cele mai frumoase amintiri.
Acum suntem depasiti de fabuloasa varsta de 20 de ani. Acum incepem sa ne maturizam. Acum punem accent pe imagine, dar si mai mult pe cuvintele care le lasam in urma. Acum vrem sa ne lasam amprenta asupra lumii.
Noi suntem cei de la coltul strazii, in miez de noapte, pe care ii auzi razand sau povestind. Cei pe langa care treci si pe care ii analizezi.
Noi, cei pe care ii vezi, suntem tot cei pe care ii vedeai acum 10-15 ani cu mingea in mana. Am lasat mingea si am luat cutiile de bere. Am lasat leapsa si am luat pachetele de tigari. Nu e ceva de mandrit, dar este un fel de maturizare.
Si, totodata, noi suntem cei care au trecut prin atatea momente frumoase incat au ce povesti nepotilor. Tot noi suntem cei care am trecut prin atatea momente grele incat am devenit persoanele ambitioase de azi. Noi suntem vechea poza din album, cu ceva centimetri peste.
O sa ne vezi diseara iar. Probabil tot acolo. Pentru ca ne reprezentam cartierul minunat, nu?
O sa auzi rasete, idei si chiar tocuri. Daca reusesti sa ne captezi atentia, priveste-ne in ochi. Ai sa vezi atunci ce am vrut sa spun. Ai sa vezi acolo copilarie, rasete, amintiri de viata, momente grele depasite si multe ambitii de viitor.
Noi suntem cei trecuti de 20 de ani. Cei care au apucat doua milenii si au trait in fabulosii ani '90.
Noi reprezentam acest oras. Cu multe povesti extraordinare de transmis mai departe.

Dear ... Dearest of mine.

Draga Scumpule,

Azi am decis sa iti scriu. Nu ca nu as mai fi facut-o pana acum. Dar azi am decis ca asta poate va fi ultima data cand iti voi mai scrie sau spune ceva de noi. De tine sau... de mine, in legatura cu tine. Simt nevoia sa fac acest lucru si simt nevoia sa spun ca e pentru ultima data. Si de data asta simt nevoia sa ma tin de aceasta promisiune.
De mine... ce sa iti spun? Sunt zile bune si zile rele. In zilele mele bune - care au devenit tot mai rare - imi proiectez atentia si energia catre lucrurile care merita. Analizez detalii si oameni. Incerc sa zambesc mai des si imi ocup timpul, zambind in decursul zilei, chiar daca de multe ori nu am de ce.
In cele rele... Sunt o versiune a mea de care nu sunt prea mandra. Dar incerc sa o imbunatatesc. Incerc sa imi raresc zilele rele. Nu de alta, dar mi-am cheltuit prea mult timp si energie pentru ele. M-am consumat prea mult.

Sunt ocupata cu facultatea, imi cam acapareaza timpul si atentia [in zilele cand in sfarsit ajung in Bucuresti ca sa pot ajunge la facultate]. E un lucru bun, dar uneori ma oboseste. Am hotarat sa raresc restantele alea si asta nu pot face decat daca imi cam fac prezentele pe la facultate. Am deja 4 si nu e bine.
Ai mei sunt bine. Eroii si preferatul meu sunt mai veseli acum, ne linistim si ne distram reciproc. Familia Bundy, nu?
Prietenii... S-au cam rarit. Si incep sa cred ca a fost totusi un lucru bun. Poate nu toti aveam material de potentiali prieteni. BFF, cum s-ar zice. Le simt lipsa, incerc sa dau uneori semne de viata, dar poate ca asa a fost destinul, sau poate e doar o perioada. Cred ca suntem oricum prea puternici ca sa nu depasim momentul. Si daca noi nu, prietenia noastra sigur e. In plus... Vine vara. Am impresia ca ne va ajuta acest anotimp. Cei care au ramas acolo... Merita. Si ii iubesc pentru acest lucru. Sper ca sunt constienti, chiar daca nu o spun.
In ceea ce te priveste... Zilele astea nici nu stiu ce sa mai zic. A inceput sa ma doara mai mult decat sa iubesc. Si asta deja nu mai e normal. Mi-a picat extraordinar de rau sa vad ce am vazut. Sa aud ce am auzit. Poate ca trebuie sa imi asum in sfarsit varsta pe care o am si sa renunt la fantezii si obsesii de happily ever after. Da, sunt oameni care isi gasesc drumul inapoi. Si in general se spune ca daca ai ceva/pe cineva pe care iubesti, da-i drumul. Daca vine inapoi, inseamna ca iti apartine. Daca nu, inseamna ca nu ti-a apartinut niciodata. Nu stiu daca sa cred ca nu mi-ai apartinut niciodata sau pur si simplu... Nu mai stiu nimic, oricum. Dar de data asta... Si imi e foarte greu sa o spun - nu vreau sa imi imaginez ce greu imi va fi sa o si fac - iti dau drumul. De tot. Nu doar pentru cateva zile. Iti dau drumul sa fii fericit. Pentru ca daca tu esti fericit - cu riscul de a parea siropos si inspirat din prea multele seriale - sunt si eu. Si oricum, m-ai ranit prea mult de-a lungul timpului. Am pus armele jos. Nu mai am nici scut.
Sa stii totusi ca m-am schimbat. Iar daca nu ai vazut sau nu ti-am demonstrat, e probabil pentru ca tu oricum esti slabiciunea mea. Sau poate pentru ca tu imi aduci la suprafata tot ce nu pot controla. Oricum, mi-am realizat greselile, mi-am cam corectat defectele. Si spun cam, pentru ca mai am de muncit. Dar imi place persoana asta noua, care nici nu credeam ca exista. Am sa o dezvolt mai mult. Imi face bine, sa stii.
Deci per total, scumpule, nu sunt asa de bine. Dar am sa fiu. Imi e dor de tine. Si orice lucru oricat ar fi de comun, imi aduce intr-un fel aminte de tine. Probabil aceste lucruri se vor intensifica atunci cand [daca] vei pleca. Dar ai potential si o sa fii bine. O sa vezi.
De mine nu cred ca vei mai avea parte. Probabil o sa ne mai intalnim, ca, deh, avem o gramada de prieteni comuni, ne leaga multe lucruri. Dar de mine... nu. Ai renuntat acum mult timp. La mine. Am sa renunt si eu acum. Am luptat suficient de mult incat sa realizez ca lupt singura. Ca, de fapt, duc un razboi inutil. Inutil in sensul ca ... Nu va avea sfarsitul pe care il credeam eu.
As mai avea multe sa iti spun, dar ma opresc aici. Am spus destule de-a lungul timpului si nu am fost ascultata, oricum. Sau poate am fost, dar nu prea a contat. Sau poate a contat dar nu a avut efectul pe care il speram eu. Gata cu sau. O las asa.
Ai grija de tine.

A ta mereu,
S.

Ilu.

Incep aceasta postare urandu-ti LA MULTI ANI Walif ! O continui... urandu-ti:
Sa ramai aceeasi persoana buna la suflet, capabila sa ajute pe oricine, in orice moment.
Sa fii cel putin mai fericit decat cea mai fericita persoana de pe Pamant.
Sa iti realizezi toate idealurile si sa iti atingi toate visele. Iar daca nu poti singur, ma ai pe mine chiar aici.
Sa ramai acelasi baiat frumos care seamana cu sora lui. =D
Sa ai puterea sa treci peste toate problemele care ti se vor ivi in viata si sa o faci cu capul sus.
Sa te gandesti de doua ori inainte sa spui ceva si de trei ori inainte sa faci ceva.
Sa pretuiesti intotdeauna persoanele pe care le ai in jurul tau. Cele care conteaza si vor fi mereu acolo.
Sa nu uiti niciodata ca ma ai pe mine alaturi, indiferent de situatie. Pe mine si pe eroii nostri.

Chiar daca nu iti spun mereu, chiar daca nu iti arat mereu, tu stii ca esti una dintre cele mai importante persoane din viata mea. Te iubesc! Suficient de mult incat sa vreau sa te vad intotdeauna bine. Suficient de mult incat sa iti permit sa faci anumite chestii [stii tu !], suficient de mult incat sa mut munti pentru tine oricand vei vrea sa vezi ce e dincolo de ei.
Niciodata sa nu renunti la visele pe care le ai.

Niciodata sa nu permiti cuiva sa te convinga ca nu poti face ceva.
Niciodata sa nu lasi cuvintele nespuse sau gesturile mici nefacute.
Intotdeauna sa fii tu, pentru ca esti una dintre cele mai bune persoane pe care le stiu.
Pentru ca meriti tot. Meriti ce e mai bun, si sunt mandra sa te am langa mine.

Sunt mandra sa ma mandresc cu tine pe oriunde ma duc. Sunt mandra ca ne curge acelasi sange prin vene. Sunt mandra ca impartim acelasi nume de familie [si acelasi nas..]. Sunt mandra de tine in orice moment, sunt aici pentru tine oricand.
Imi pare rau ca nu pot fi acum langa tine sa te iau in brate, dar abia astept sa ajung acasa sa o fac. Si chiar daca nu sunt fizic langa tine, stii ca sunt intotdeauna cu sufletul.
Esti micul meu erou.

La multi ani, dragul meu! Sunt mandra de tine si te iubesc!
Asa cum numai o sora o poate face.

Let there be spring.

1 Martie.
Prima zi de primavara. Prima ninsoare de primavara.
1 Martie adica Martisor. Adica inca o sarbatoare puerila si inocenta transformata intr-o sarbatoare "profitabila".
Sunt atat de indignata de societate ca a permis transformarea sarbatorilor in lucruri comerciale si de prost gust, incat imi vine sa protestez singura in fata Casei Poporului.
Toata lumea azi a fost fericita ca, vai draga, a venit primavara. Va incalzeste cu ceva ca azi v-ati trezit si ati realizat ca e 1 Martie? A fost vreo schimbare? Aceeasi zapada, acelasi peisaj, acelasi soare cu dinti, aceleasi tarabe dornice de vanzari.
Sunt mult prea sarcastica pentru prima zi de primavara, nu? Ce pacat... poate o sa fiu altfel in prima zi de vara. Ramane de vazut.
Oricum, apreciez venirea lunii Martie, pentru ca imi subliniaza ca mai e din ce in ce mai putin pana la venirea caldurii. Atat. Nu ma incalzeste ca oficial e prima zi de primavara cand afara e groaznic de frig si inca vad zapada cand ma uit pe geam.
In al doilea rand... Ma enerveaza atat de tare goana dupa bani, incat sunt indignata la maxim de aceste sarbatori. Nu se mai considera ca e Craciun daca nu sunt cadouri, nu mai e Martie daca nu ai Martisor in piept, nu poti sa mai sarbatoresti Pastele daca nu ai masa plina de mancare. Pe bune, de unde atata comercializare? Unde mai e spiritul sarbatorilor?
Ma bucur ca a venit primavara. Ma bucur mult. Dar terminati cu comercializari si cu "fericire" doar pentru ca ati trecut la alta pagina din calendar. Hai sa ne bucuram de micile detalii, de micile "minuni" ale vietii de zi cu zi. Hai sa fim fericiti si pe 28 Februarie cum suntem pe 1 Martie. Hai sa profitam de fiecare zi in parte, chiar daca nu are o insemnatate in calendar. Poate chiar facem din ea cea mai buna zi a noastra.
Am decis sa sarbatoresc fiecare zi ca si cum ar fi o sarbatoare. Si fara sa fac cadouri, fara sa postez eventual pe Facebook urari. Vorba unui "intelept": "Stiu ca e zapada fara sa ma uit pe geam si mi-am dat seama ca e Martisor de la primul log-in. Multumesc Facebook!".
Hai sa nu mai comercializam. Asta e un apel la umanitatea din noi. La gesturile mici care conteaza foarte mult. Hai sa lasam maine cartile de credit acasa si sa ne descurcam doar cu dorinta de a trai fiecare moment la maxim. Hai sa mizam pe naturalete si sa lasam portfard-ul sau bijuteriile scumpe in primul sertar din dormitor. Hai sa fim oameni.

Deci... O primavara cat mai frumoasa! Si spun asta pentru ca am simtit ca se apropie din razele soarelui de azi-dimineata si retragerea tacita a zapezii. Din faptul ca am decis azi sa privesc ziua de 1 Martie ca pe o zi oarecare, fara calendar si fara cadouri.
Lasa 1 Martie. Lasa Martisorul. Lasa astea. Tu simti ca a venit primavara?

Poate ca...

Ma urmareste de ceva timp un sentiment tacit dar puternic. Dar nu stiu sa il explic. E suficient de apatic incat sa-l numesc "nesiguranta", dar suficient de placut incat sa-l numesc "revenire". Suficient de plus suficient de egal un amalgam de sentimente, un semn de intrebare, o zona gri acoperita cu ceata sau poate doar o fata nesigura care inca nu si-a gasit locul.
Sa stii ca ma motivezi. De fapt, voi ma motivati. Daca am vrut azi sa plec, fara nicio explicatie, raspunzand intrebarilor "Ce ai?" cu un simplu "Nimic.".. care.. pe de o parte a fost sincer.. asta nu inseamna ca trebuie sa am ceva. Am plecat fara nicio explicatie, am privirea aia pierduta si nesiguranta aia in glas intocmai pentru ca nu am explicatii. Nu mai am motive.
Iar venind vorba de tine, scumpule... Nu stii ce vrei. De fapt, amandoi suntem constienti de cat de bine ne cunoastem, si, cunoscandu-te atat de bine, pot spune ca in sfarsit am realizat ca esti la fel de pierdut ca si mine. Nesigur, temator si fugitiv. Pentru ca nu stii ce vrei, ai nevoie de cineva acolo, pleci si vii cand stii tu ca trebuie, iar daca cineva iti dezechilibreaza balanta, dispari pentru o perioada, ascunzandu-te in propria ta personalitate, ceea ce... te-am sfatuit toti, renunta sa o mai faci. Lasa-ne pe noi, cativa, oricati, sa fim acolo. Dar pana la urma, e viata ta. Sunt greselile tale infinite si dorintele tale absurde.
De voi, ce sa mai zic. M-ati ajutat .. Si da, lasam timpul sa le rezolve pe toate.
Intr-o oarecare masura sunt intr-o situatie bulversanta dar calma in acelasi timp. M-am regasit intr-un mod relativ... o particica din mine, cel putin.
Mi-am recapatat siguranta de sine si nevoia de un nou inceput.
Poate ca maine ma voi trezi o noua persoana, sau poate ca aceste ganduri vor disparea definitiv.
Poate maine ma voi trezi cu un semn de la tine, sau cu un semn de la cel care a stiut cum sa valoreze ce ai lasat tu in urma.
Poate ca ieri nu am procedat bine ascunzandu-ma, sau poate ca azi am plecat fara nicio explicatie.
Poate ca sunt doar un om si am nevoie de ...

... De mine. Inapoi.

Poate ca maine e o zi prea nesigura totusi pentru a face atatea planuri.
Poate ca totusi am sa ma bazez pe ziua de maine.

Two in one.

Se numeste insomnie.
Momentul ala in care, te bagi in pat, doborat de oboseala din cursul zilei, asteptand cu sufletul la gura o noua zi.
Momentul ala in care, pe oricine ai vrea sa suni, ai risca sa fii injurat datorita orei nonsalante la care tu crezi ca altii au chef de povesti la o ultima tigare tarzie.
Numim insomnie gandurile care ne apuca atunci cand lumina s-a stins si linistea ne acapareaza.
Si acolo, in intunericul profund si linistit, incepi sa te gandesti.
La lucrurile pe care nu le-ai facut din mandrie sau ca sa nu vada altii ca esti slab. Si le regreti. Chiar in momentul ala.
La persoanele care le-ai pierdut din aceleasi greseli stupide si infime.
La persoanele care sunt langa tine si ai impresia ca nu le acorzi suficienta atentie.
Se numeste insomnie momentul in care gandurile tale sunt mult prea galagioase ca sa poti adormi. Momentul in care ticaitul ceasului te scoate din sarite, si cea mai plapanda lumina te orbeste.
Am o vaga impresie ca m-a pandit o insomnie in aceasta seara. Si m-au acaparat gandurile de care fug de la o vreme incoace. Prin iesiri, citit, invatat, Sims 3, seriale preferate sau orice urma de acaparare a atentiei.
Si nu fug de ele neaparat pentru ca sunt rele sau pentru ca m-ar deprima. Nu. Fug de ele pentru ca nu le gasesc raspuns sau rezolvare. Pentru ca daca urasc ceva in viata, urasc sa nu am o rezolvare la orice. O situatie de iesire, o usa de scapare.
Intotdeauna cand mi-am propus ceva, intr-un fel sau altul, a iesit ca mine. Cum era vorba aia? Pentru ca pot si pentru ca vreau !
Riscand sa par depresiva, am avut curajul sa redeschid laptop-ul si sa incep sa-mi astern anumite ganduri... bolnave si obsesive, care nu ma lasa sa dorm. Sunt in sesiune, luati si voi o pauza?
Am sa rezolv. Tot ce nu am reusit pana acum. Mi-am promis mie chestia asta.
Ibricul de cafea de azi-dimineata e langa mine, si parca imi sugereaza: Stii... S-ar putea sa fie vina mea ca esti aici.
"Masculul" meu preferat, K8, este, ca intotdeauna, langa mine si se lupta cu ibricul pentru suprematie.
Nu va castiga niciunul, dar asta nu le-o spun lor.
Si stiu, par nebuna, eventual, discutand imaginar cu un ibric uitat pe masa si un pachet de tigari care isi da ultima suflare. Nu sunt. Sunt doar... plictisita. Intr-un mod exhaustiv, sa spunem.

Se numeste insomnie. Momentul ala in care ai da orice sa iti opresti gandurile.
Momentul ala in care ai nevoie de o pauza mai mult decat orice.

Se numeste insomnie.
Continua si perpetua.

Da... Am sa o numesc insomnie.

It's decided. We're going to hell.

Pot sa spun ca ma simt relativ. Si atat.
Am facut prea multe compromisuri, am acceptat prea multe. Persoane, vorbe, ganduri, idei, com-pro-mi-suri.
M-a emotionat atat de tare comentariul primit la postarea anterioara, incat am varsat o lacrima. M-a facut sa realizez si eu ca... relativ are dreptate. Oricum, asa cum stiu ca stii si tu, altfel nu as fi avut cum sa procedez. Lasa frigul de afara, ala nu mai conteaza in astfel de momente.
Iti multumesc, si, desi te-ai semnat "Anonim", cred ca am o idee despre cine esti. Te iubesc, oricum, si tu stii asta. Si iti multumesc ca esti alaturi de mine.
Sunt puternica. In ultima vreme, cel putin, ma surprind si pe mine. Am trecut prin foarte multe, nu am cum sa fiu altfel.
Trebuie sa fiu asa. Sunt puternica pentru ca trebuie sa am taria sa ma trezesc dimineata. Pentru ca trebuie sa va incurajez pe voi cand aveti nevoie. Sunt puternica pentru ca trebuie. Pentru ca pot si pentru ca acum... asta vreau.
Trebuie sa simt si eu ceva. Si, deci... Ma simt puternica. Ma ajuta incredibil de mult.
Si oricum... ne-o cere varsta.
Ma apropii de fabuloasa varsta de 21 de ani. Nu am cum sa mai fiu copilul ala nebun care traieste intr-o lume fabuloasa. E vorba de realitate, si domnisoara aceasta te loveste atunci cand te astepti mai putin.
Daca mai iubesc? Sincer... nu stiu. Nu prea mai simt nimic. M-am "interiorizat". Daca mi se permite aceasta formulare invalida si fada.
Da, s-au intamplat multe in ultima vreme. Asa cum ti-am spus si tie, C., aseara, e mult de povestit. Ti-am spus pe scurt, oricum.
Am ajuns sa realizez ca se pot intampla atat de multe in doar 24 de ore, incat nici nu iti vine sa crezi. Se pot schimba relatii, se pot schimba vieti. In doar 24 de ore. Care... sa fim seriosi... Ce mai inseamna?
In ultima vreme... Am inceput sa imi refac relatiile mai vechi, sa ma ocup mai mult de viitorul meu, sa imi iau master-ul in "petrecut" [:)) i'm gonna do it, someday <3 ar="" br="" buna.="" cum="" de="" fi="" fiu="" inceput.="" la="" mai="" o="" persoana="" sa="" si...="" trebuit="">Sper in acest mod sa imi recuperez inima. Sufletul.
Sper sa pot sa incep sa simt iar.
Daca ai observat, nu am vorbit deloc de iubire. Si nici nu am sa mai vorbesc. Cel putin, nu acum.
Tie nu iti spun decat ca... o sa am grija de tine. Pentru ca asta vrei, si pentru ca ... asta e treaba mea pana la urma, nu? Nu iti face griji. Esti pe maini bune. Dar cred ca stii asta deja. De fapt... Trebuie doar sa mai citesti mesajul ala o data si o sa te lamuresti.
Sunt destul de optimista in ultima vreme. Am inceput sa ma gandesc ca... daca incerci sa privesti lucrurile putin mai bine, asa vor fi. Si e frumoasa senzatia.
Iar voua... Nu va spun decat ca sunt inca aici.. pentru cei care nu s-au intors. Ca sunt si am sa fiu MEREU langa voi... pentru toti ceilalti.
Nu va spun decat ca acum sunt bine. Si ca sunt pregatita sa dau piept cu domnisoara realitate mai mult decat oricand.
V-am spus ca am sa schimb lumea intr-o zi. Watch me !