What have you done?...

Nu mai stiu cine sunt. Pot sa jur ca am cel putin doua sau trei firi, personalitati, idei sau chiar sentimente care vor sa domine. Si eu nu stiu cum sau pe care sa o aleg. Am un gol in stomac de fiecare data cand ma gandesc ca plec iar, si s-ar putea iar sa pierd "situatia" din mana. Pentru ca am ajuns rau. Si nu stiu de ce, ma ingrijorez si ma zbat aiurea. Nu am niciun motiv. Problema este ca aseara, "Oz" mi-a adus o alta perspectiva in vorbele lui Peter Marie: "Ryan, love, true love, is reciprocal. Both people have to care for each other equally, and when half that equation is missing -- Listen to me, when half that equation is missing, it's no longer love. It's obsession." ... Ma gandesc sa ii dau dreptate, intr-un fel. Da, doar intr-un fel. Cum poti spune ca nu iubesti pe cineva daca el nu te iubeste? Esti conditionat de iubirea lui? Dragostea nu ar trebui sa fie asa. Nu trebuie sa iubesti pe cineva doar daca te iubeste si el la randul lui. Nu e normal. Fericirea, da. Fericirea ta, sau a lui, sau a voastra e conditionata de acest aspect. Dar dragostea nu. Asta pe partea in care nu sunt de acord.

Sunt de acord, pe de alta parte cu ceea ce a spus Peter Marie pentru ca am ajuns sa realizez ca poate asta ai devenit. O obsesie. De care nu mai pot sa scap. Dar dragostea mea a existat. Probabil inca mai exista, dar nu la aceeasi intensitate si oricum nu mai are glas. Si, sa iti reformulez: nu mai crezi in dragoste in momentul in care nu este reciproc. In momentul in care devii o marioneta si esti batjocorit, nu mai crezi in asa ceva. In momentul asta, eu nu mai cred. Refuz sa cred. Refuz sa mai astept o alta iubire. Refuz sa mai fiu bataie de joc.

M-am saturat! Dar nu pot face nimic acum. Decat sa astept. Probabil am sa il astept pe cel care ma va iubi, desi... Au fost destui si nu am stiut sa apreciez. De asta poate am patit asa. Pentru ca... roata se invarte. Si nenorocita niciodata nu se invarte in favoarea ta. Iar cand acel cineva va veni, am sa ii rad in fata, spunandu-i ca ce simte el nu exista sau ca... "o sa iti treaca".

Incurajez persoana care crede ca eu, dupa atatea, mai pot crede in dragoste. Incurajez omul care ma va face sa iubesc din nou. Si il astept. Pentru ca... se spune ca pentru fiecare fata cu inima facuta bucatele, exista un baiat cu lipiciul la el... Oare poti fi tu?

Scrisoarea unei prietene. Iti multumesc ca... esti acolo.

"De la o prietena veche ….pentru Sandra! Nimic nu mi-ar face placere mai mare decat sa publici cele ce urmeaza pe blog. Multumesc pentru tot! Sa rad sau sa plang ? Mi-e atat de greu sa raspund la intrebarea asta….si mi-o pun de fiecare data cand citesc pe blog’ul tau si te vad dincolo de randuri, de aceste vorbe care imi dau fiori cand le citesc si parca te simt undeva in spatele meu si imi dau seama ca asa esti tu. Cum? Oscilezi mereu de la bine la rau, zambesti si versi o lacrima in acelasi timp, radiezi cand suntem cu tine, dar te gandesti totusi la cel care nu e , ca nu a putut sa ajunga, ca nu are chef si te doare, da te doare enorm, te macina interior si inteleg . Daca nu inteleg eu, atunci cine poate mai bine? Am fost langa tine in diferite etape, ne-am tinut de mana de cand eram doua copile, ne-am zambit si am simtit ca o sa ne lege ceva si nu o sa ne mai dea drumul, cu toate ca noi doua fete bune si rele am reusit sa evadam sa ne indepartam spre lumi care ne asteapta sa le descoperim intrigile, sa ne incante cu misterele lor si sa ne maturizeze si apoi sa ne uneasca aceeasi prietenie demult pura si acum patata de unele vorbe care ni le-am adus, care ne-au durut pentru ca ne-am apreciat, pentru ca am renuntat toate la cate ceva ca sa ne fie bine, pentru ca ne-am certat in stanga si in dreapta cu cei care vroiau sa ne desparta si am cedat si am luat-o de la capat. Nimeni nu stie cat dor mi-a fost de tine, de voi, de prietenii mei inocenti, nu de cei care vad viata materiala,ci de cei care se simt bine cand au decat o sticla de suc langa ei, dar sunt impreuna si simt fericirea aia imensa pentru ca sunt oameni diferiti dar uniti printr-o amicitie puternica. Va multumesc ca existati voi cu defectele si problemele voastre, va multumesc ca imi spuneti cand nu arat bine, cand vorbesc in plus, cand sunt orgolioasa, rea si am o parerea prea buna despre mine. Daca m-ar critica altii m-as simti o ramasita a pamantului, dar cand vine de la voi si in felul in care o spuneti sunt mandra pentru ca am defecte, si ca voi, eternii mei prieteni, ma ajutati sa mi le corectez. Si tu? Tu esti un om complex, cu o multitudine de sentimente care nu iti dau pace. Incerci sa pari dura, sa pui capat la ceea ce simti, dar eu stiu ca iubesti cu mai multa pasiune acum decat atunci, stiu ca ai face orice doar ca sa schimbi acel comportament hilar al lui, al simpaticului. Poate daca el ar stii sa dea un telefon sa-i auzi glasul si ar avea un comportament de prieten caruia ii pasa, ai reusi sa treci peste aceasta deceptie. Si nu-mi sopti ca ai trecut pentru ca stiu ca nu e asa, am impresia ca te cunosc mai bine ca niciodata, M sau dupa cum ai descoperit C si asa zisa atractie pentru el, era doar un scut impotriva lumii, te autominteai. De ce? Pentru ca nu mai stii cum sa abordezi problema asta, pentru ca vrei sa distrugi toate ramasitele din sufletul tau. Si stii ce? Te iubesc si stiu ca o sa treci peste pentru ca ai langa tine oameni, suflete bune, dispuse sa-ti fie alaturi la bine si la rau. Si nu uita, cand o sa-ti fie greu, o sa fiu langa tine,sa te ridic …si o sa triumfi, pentru ca asta esti tu o triumfatoare."

by Nicolae Evelyn

Pentru tine... de la cea care se pierde usor. Pentru tine... de la mine.

Ti.am promis ca scriu, si eu nu sunt genul de persoana care nu isi respecta promisiunile. Ma ajuta si pe mine pentru ca sunt in declin.
Poate ma vedeti obosita, stresata uneori sau razand si facand glume. Dar amintiti-va ca, atunci cand ceasul bate o ora lipsita de soare si lumina, unde linistea si intunericul domina, in coltul meu de lume, eu nu sunt ok. Atunci cand vantul bate si voi nu sunteti cu gandul la ceva anume, eu sunt cu gandul la cineva, si sufar. Sufar in ultima vreme din mai multe motive.
Sufar in general de dor. Ma pierd. Simt ca va pierd.
Simt ca a avut dreptate persoana care in vara mi-a zis "te va schimba Bucurestiul". Pentru ca o simt in fiecare firicel de par, vad asta cand deschid ochii dimineata sau in jurul meu. Ma simt singura. Si habar nu aveti cat e de rau. Zilele astea fara telefon mi-au demonstrat ca, in noptile sau zilele cand simti nevoia sa vorbesti cu cineva sau sa raspunzi cuiva si nu poti, te simti cel mai neajutorat.

Revenind la tine, stiu la ce te referi de fiecare data cand abordezi subiectul. Doar ca vreau sa aud de la tine. E hilar, dar nu mai esti nici tu un simplu prieten pentru mine. Si, de fapt, toti mi-ati devenit o parte din suflet. Iar duminica, dupa ora 7, eu plec pentru cateva zile fara sufletul meu. O persoana fara suflet care bantuie strazile cautand alinare in ochi straini, ochii celor care isi confrunta privirea cu a mea.
Nu va zic de fiecare data ca nu ati dat semne de viata inutil. Ma doare chestia asta. Pentru ca am ajuns la vorba cuiva: daca tu nu ii cauti, ei nu te cauta. Nu va reprosez nimic, toti suntem ocupati, toti dam tonuri de ocupat, toti avem grijile noastre. Dar simt nevoia sa va aud. Pentru ca atunci cand eu simt ca va pierd, nu ma linisteste nimic ca nu e asa. Telefonul meu nu mai suna, mesajele nu se inghesuie sa apara. Mi-e dor de voi de imi vine sa urlu chiar si acum, riscand sa fiu data afara de-aici pe caz de boala. Si, scuze, am inceput iar sa generalizez sau sa aberez. Dar, ti-am zis, stiu. Si nu stiu ce sa zic. Nu stiu nimic acum. Crezi ca stii tu?
Revenind la marea mea dilema, mi-e dor de tine. Si nu mi-a facut bine ca nu am ascultat sfaturile primite. Si, de fapt, iar m-ai ranit. Dar eu, riscand sa pic in ridicol, am realizat ceva. Ceva care uneori ma linisteste. Cred ca am gasit singura raspunsul la intrebarea care ma macina. Acum inteleg de ce. Sau sper sa fi inteles.
Am sufletul pierdut acum si nu cred ca il voi mai gasi. Pentru ca e facut bucatele, si sa regasesti toate acele fragmente e greu. Nu ma lasa sa cred totusi ca nu am insemnat sau nu insemn nimic. Nu as mai putea continua. Nu lucid, oricum.
In final, ganditi-va ca in acest moment, eu nu dorm. Si de fapt, ganditi-va ca, atunci cand se sting luminile si e liniste, eu sunt undeva, intr-un colt de lume si nu mi-e bine deloc.
Ti-am promis ca scriu, am scris. Promite-mi tu acum ca nu te-am speriat. Vreau sa imi promiteti ca maine, cand decorul acela de care v-am spus apare, o sa va ganditi la ce fac eu. Si vreau sa stiu ca a doua zi, telefonul meu va suna. Pentru ca am nevoie de voi acum. Mai mult ca orice.

Un strain printre straini

Gandeste-te la mine ca fata care a trecut pe langa tine azi pe strada. Cea cu fularul pus nonsalant si cu castile in urechi. Da, cea care ai vazut-o oprindu-se la magazin, sau asteptand metroul. Sunt exact persoana careia i-ai remarcat ochii aia negri, uitandu-se cu stupoare la tine sau analizand generalul. Sunt cea care te-a privit poate azi din cafenea, tragand intrigant din tigara.

Nu mai tii minte, nu am fost atat de importanta probabil. Dar eu te-am vazut. Pentru ca am talentul asta de a observa. Si analizez, crede-ma. Am momente cand ma uit la cate un necunoscut pe strada si ma intreb care e povestea lui. As fi fascinata si sunt mereu sa aud povesti noi. Povesti de viata. Asa cum, atunci cand vad un avion pe cer, ma intreb ce fel de persoane sunt in el si unde se duc. Poate maine va trece pe langa tine pe strada o persoana care nu mai are multe apusuri de prins. Sau poate pe langa tine maine va trece jumatatea ta. Cata atentie dai celor din jur? Cate persoane am neglijat sau am "pierdut" prin simplul fapt ca suntem prea ocupati si prea grabiti sa ajungem la destinatie? Suntem un popor de oameni stresati.

Dar... Sa revenim. Sunt fata aia care rade cu prietenii ei la cafea, se uita serioasa la cate un serial, zambeste intotdeauna la telefon, fumeaza cam prea mult si seara scrie in blog.

Cat de curios ai fi sa ma cunosti? Uita-te in jurul tau.

Poate, cine stie, maine trec pe langa tine pe strada...

A Sandrella Story

M-am decis, urmarind 5 sezoane din vestitul sau serial, sa incerc sa il "copiez" pe domnul matematician Charlie Eppes. Nu la modul ca voi incepe sa rezolv crime, ajutandu-l pe fratele meu din FBI, cu ajutorul matematicii. Si daca as vrea, fratele meu e bobocel de liceu, in niciun caz "FBI agent" si eu am detestat matematica. De-aia am si terminat filologia si am aerul asta nocturn de artista. Ca, dupa cum ati observat, cu daca, desigur, scriu numai noaptea.

Deci... Imaginati-va, sau, mai bine zis, imaginati-ma ca pe omul care trece pe langa voi zilnic. Cea care sta la rand la cafea sau pentru un "Kent 8, va rog". Cea cu fularul intotdeauna pus diferit si nonsalant in jurul gatului. Cea care umbla mereu la telefon sau asculta muzica, atunci cand e singura. Cea care, involuntar, se uita urat. Ma uit urat la viata pentru ca nu vreau sa am surprize, vreau sa o intampin urat, ca sa imi demonstreze ca merita sa ma faca sa zambesc, nu invers. Sunt persoana care are intotdeauna ceva de zis si pe cineva de contrazis. Sunt fata care rade mult, are umor si cea care nu mai regreta.

Ar fi aiurea daca m-as apuca acum sa zic ca nu mai am sentimente. Am o gramada. Si pentru multi oameni. Sentimente deosebit de mari. Nu am zis ca nu mai am sentimente, am zis ca nu o sa mai pun sentiment pentru cine nu merita.

M-am "lecuit" de iubire.

Revenim. Am descoperit ca eu aici trebuie sa imi recuperez orele pierdute de somn si relaxare acasa. Ca, frate, nu sunt o persoana "pasiva", dar parca in viata mea n-am umblat cat umblu cand ajung in weekend-uri acasa. Dar asa e viata. Trebuie traita la maxim, pentru ca am auzit ca nu are "repeat". Hai sa o traim. Paharele sus, sarbatorim ceva foarte important azi! Sarbatorim ca ne cunoastem, ca suntem cine suntem si ca vom deveni ceva mai mult. Sarbatorim viata!

Baby I'm a million ;;)

Sunt extrem de obosita. La modul ca abia mai tin ochii deschisi. Weekend-ul asta a fost de pomina. Acasa nu ma mai relaxez, umblu si ma distrez. De fapt, cam asta e scopul vietii. Sa te distrezi. Sa iesi din viata razand.
Am ajuns in deosebita noastra capitala cu chef de odihnit, nu de cursuri. Super! Sper sa vina totusi chefu' ala pana maine la 8 cand o sa sune ceasu', sa ma trimita sa-mi fac cafeaua pentru a putea "purcede" catre UB. Si imi trebuie energie. Pentru ca orasu' asta ma oboseste. Metrou, statii, oameni grabiti, curent, anunturi, harti, galagie, miscare, culori. Asta definind doar metroul. Gandeste-te ca e un intreg oras plin de astfel de achizitii si nu numai.
Nu, nu e prima data cand calc in capitala, nu sunt vreo marginalizata a pamantului. Dar zi de zi, e ceva. Nu sunt genul de persoana care sa nu aiba nevoie de liniste. Sunt agitata si imi place sa fiu in centrul atentiei si in mijlocul actiunii sau al petrecerilor. Dar, totusi, a girl needs her own time.
Ma va schimba acest oras. Simt.

=D

Ma linisteste intunericul si calmul camerei mele. Ma simt in siguranta aici. Dar sunt obosita, si, desi perna imi face cu ochiul, nu ma indur. As prefera sa continui. La nesfarsit. Umblu. De cateva zile umblu incontinuu, cu diferite persoane. Telefonul ma mir ca inca mai functioneaza la cate mesaje si apeluri primeste. Dar imi place. Imi place ca ajut si ca sunt acolo. Imi place cand sunt folositoare. Imi place cand sunt persoana la care se apeleaza. Imi place mult.

M-a linistit si de fapt, m-am simtit foarte bine azi, cand, dupa mult timp, L. mi s-a destainuit si am reusit sa il ajut. M-am simtit eu bine. Extraordinar de bine. Mi-a placut cand am iesit doar cu D. si cand m-a sunat M. doar ca sa "vada ce fac".

Imi place sa ii vad zambind. Pe toti. Ma linisteste, ma ajuta. De aici imi vine energia. Nu de la sutele de cafele pe care le beau zilnic, sau de la sutele de metri pe care le parcurg. Nu, de la ei. De la zambetele si rasul lor. De la stralucirea ochilor.

Pentru ca ma fac sa ma simt in siguranta. Pentru ca se vede in ochii lor ca ma iubesc. Pentru ca sunt constienti ca si eu pe ei. M-a linistit si ultimul "apel" pe care l-am primit azi. Si cu ocazia asta vreau sa ii spun tatalui meu ca IL IUBESC! Si ca vreau sa ii urez toata fericirea din lume si sanatate deplina. Si sa imi traiasca multi ani! Macar atat daca nu pot sa il iau in brate. Pentru ca mi-e extraordinar de dor.

Dar am descoperit ca sunt o persoana puternica. O persoana care ascunde multe. Pentru ca sub zambetul meu, exista multe intrebari si se dau multe lupte.

Dar am energie. Datorita voua, celor care ma inconjurati cu dragostea voastra zilnica.

Si pentru asta va multumesc. Tot ce scriu aici se leaga de voi. De unul dintre voi, de cativa, de toti pe rand si la un moment dat. Daca veti reusi sa va dati seama si de cine, de fiecare data, va multumesc iar.

Si nimic in plus decat... VA IUBESC! Pe toti. De la mic la mare. De la tanar la batran... De la prieten la parinte.

Hey you... Me? Not you.. the new me!

Sunt extraordinar de fericita. Dar extraordinar la modul ca radiez! Si zambesc, si rad din orice, si-mi place. Merg pe strada si-mi place tot ce vad, dansez pe tot ce aud si vorbesc cu straini de parca mi-ar fi prieteni. Fericita ca in reclamele de la Orange sau ca in filmele de dragoste cu happy-end. Fericita ca atunci cand vezi rasaritul la mare, ca atunci cand parintii tai sunt mandrii de tine, ca atunci cand te lauda prietenii.

Am puterea sa zambesc iar, nu pentru ca trebuie, ci pentru ca vreau. Gust glumele din plin, imi iubesc prietenii si mai mult decat pana acum, ca si pe parinti, si imi place viata, frate!

Acum singura chestie la care ma gandesc e cum am putut sa fiu atat de... idioata, ca sa zic asa, sa stau suparata si sa sufar... Pentru ce? :)) Sa fim seriosi, sunt mai buna de atat. Pot mai mult. MERIT mai mult. Mult mai mult.

Acum am zambetul ala radiant, rad cu lacrimi si dansez pana obosesc. Acum ma gandesc la tot ce nu puteam atunci. Ti-am ridicat bariera. Sunt LIBERA.

Ai avut dreptate ("O sa-ti treaca"). Mi-a trecut. Doar ca mi-ai lasat un gust amar.

Inchei aici, si te pup. Sunt fericita! Si chiar vreau sa iti multumesc pentru tot. Nu ironic. Iti multumesc ca m-ai lasat sa te iubesc, ca te-am cunoscut cum nu te cunoaste nimeni, iti multumesc ca ai fost langa mine si ca am fost o perioada o parte din tine. Iti multumesc ca existi.

Dar acum sunt fericita. Radiez... Ma vezi, nu?! :)

Transmitting live from... the new me.

Raaaaaaappin' oooon :D Ba, ba, ba! I'm baaaaaaaack! Da, m-am intors. Aceeasi plina de viata si cu chef nebun de distractii, cu chef nebun de a gusta viata din plin! A durat ceva, cateva randuri scrise trist, cateva lacrimi pe obraz, doua-trei oftari si inca vreo patru priviri aruncate pe furis. Dar uite-ma, ti-am promis si mi-am promis ca nu ma va distruge nimeni si nimic. Si ti-am dovedit-o. Sunt tot eu, sunt de fapt mult mai puternica decat eram.

Cine m-a vindecat? Bucurestiul, oameni noi, prieteni noi, prietene care ma fac sa ma simt frumoasa, vechi prieteni care sunt mereu alaturi, detasarea si exact felul tau de a fi. Iti multumesc acum pentru cum esti. Datorita tie am ajuns sa fiu la fel de indiferenta. Si stii ceva? Imi pare rau ca te acuzam inainte! E chiar bine de tot sa fii asa!

Si hai sa-ti mai zic: nu vreau sa ma mai privesti cu subinteles, nu mai vreau sa ne vedem "la o tigare", nu mai vreau sa ma enervezi, nu mai poti si daca vrei oricum, nu, nu si iar nu.

Eu decid acum. Si eu am decis sa te elimin din viata mea. Din inima mea, de fapt. In viata mea te voi pastra ca prieten, asa cum trebuia de fapt sa te pastrez de la inceput.

Dar iti multumesc. M-ai facut mult mai puternica.

Iar tu, dragul meu... Ramai cu bine. Mi-am luat inima inapoi.

Yours truly. Madly. Deeply.

"S-ar putea sa te mire dar dragostea nu-i o lupta..." - asta e acum in capul meu. S-ar putea sa te mire, dar nu mai cred in dragoste. Nu in dragoste reciproca, evident. Cred in sfintenia prostului care iubeste fara sa ii fie impartasite sentimentele. In divinitatea sentimentelor pe care le investeste pentru un individ care nici macar nu isi da osteneala sa aprecieze, nu sa faca mai mult. Sa aprecieze.

Mi s-a spus ca majoritatea chestiilor pe care le postez aici sunt triste si ca "nu e genul tau". Sincer, acum, care e genul meu? Dupa parerea ta, asa. Chiar crezi sau ti-ai imaginat vreodata ca ma cunosti? Total? Da, tu. Niciodata sa nu faci aceasta greseala. Sunt a doua cea mai complicata persoana pe care o cunosc. A doua da, n-am reusit sa ii bat recordul scumpului si eternului meu "iubit". Ex. Fost. Iubit, da. Pentru ca l-am iubit. Poate pentru ca il mai iubesc si poate pentru ca asta nu se va schimba niciodata. Poate.

Urasc ca ma gandesc la tine mereu si vreau sa stiu in permanenta ce faci. Urasc cand iti suna telefonul si nu stiu cine e. Urasc cand zambesti si nu-mi mai gasesc cuvintele. Urasc ca nu pot sta suparata pe tine. Urasc ca m-ai facut de atatea ori sa plang. Urasc ca esti atat de indiferent. Urasc ca am ajuns sa te iubesc. Urasc ca nu esti langa mine dimineata, cand ma trezesc. Urasc ca nu gasesc niciun mesaj de la tine cand imi verific telefonul. Urasc ca vrei sa ma indepartezi. Urasc ca dupa mine va urma alta. Si din cate urasc, un simplu TE IUBESC, sterge tot.

Urasc, iubesc, plang, rad, ma gandesc, analizez, zambesc, ma incrunt, tip, vorbesc calm, injur, ironizez, etc etc etc. Crezi ca ma cunosti? Hai, incearca. Cat de bine?