Dear ... Dearest of mine.

Draga Scumpule,

Azi am decis sa iti scriu. Nu ca nu as mai fi facut-o pana acum. Dar azi am decis ca asta poate va fi ultima data cand iti voi mai scrie sau spune ceva de noi. De tine sau... de mine, in legatura cu tine. Simt nevoia sa fac acest lucru si simt nevoia sa spun ca e pentru ultima data. Si de data asta simt nevoia sa ma tin de aceasta promisiune.
De mine... ce sa iti spun? Sunt zile bune si zile rele. In zilele mele bune - care au devenit tot mai rare - imi proiectez atentia si energia catre lucrurile care merita. Analizez detalii si oameni. Incerc sa zambesc mai des si imi ocup timpul, zambind in decursul zilei, chiar daca de multe ori nu am de ce.
In cele rele... Sunt o versiune a mea de care nu sunt prea mandra. Dar incerc sa o imbunatatesc. Incerc sa imi raresc zilele rele. Nu de alta, dar mi-am cheltuit prea mult timp si energie pentru ele. M-am consumat prea mult.

Sunt ocupata cu facultatea, imi cam acapareaza timpul si atentia [in zilele cand in sfarsit ajung in Bucuresti ca sa pot ajunge la facultate]. E un lucru bun, dar uneori ma oboseste. Am hotarat sa raresc restantele alea si asta nu pot face decat daca imi cam fac prezentele pe la facultate. Am deja 4 si nu e bine.
Ai mei sunt bine. Eroii si preferatul meu sunt mai veseli acum, ne linistim si ne distram reciproc. Familia Bundy, nu?
Prietenii... S-au cam rarit. Si incep sa cred ca a fost totusi un lucru bun. Poate nu toti aveam material de potentiali prieteni. BFF, cum s-ar zice. Le simt lipsa, incerc sa dau uneori semne de viata, dar poate ca asa a fost destinul, sau poate e doar o perioada. Cred ca suntem oricum prea puternici ca sa nu depasim momentul. Si daca noi nu, prietenia noastra sigur e. In plus... Vine vara. Am impresia ca ne va ajuta acest anotimp. Cei care au ramas acolo... Merita. Si ii iubesc pentru acest lucru. Sper ca sunt constienti, chiar daca nu o spun.
In ceea ce te priveste... Zilele astea nici nu stiu ce sa mai zic. A inceput sa ma doara mai mult decat sa iubesc. Si asta deja nu mai e normal. Mi-a picat extraordinar de rau sa vad ce am vazut. Sa aud ce am auzit. Poate ca trebuie sa imi asum in sfarsit varsta pe care o am si sa renunt la fantezii si obsesii de happily ever after. Da, sunt oameni care isi gasesc drumul inapoi. Si in general se spune ca daca ai ceva/pe cineva pe care iubesti, da-i drumul. Daca vine inapoi, inseamna ca iti apartine. Daca nu, inseamna ca nu ti-a apartinut niciodata. Nu stiu daca sa cred ca nu mi-ai apartinut niciodata sau pur si simplu... Nu mai stiu nimic, oricum. Dar de data asta... Si imi e foarte greu sa o spun - nu vreau sa imi imaginez ce greu imi va fi sa o si fac - iti dau drumul. De tot. Nu doar pentru cateva zile. Iti dau drumul sa fii fericit. Pentru ca daca tu esti fericit - cu riscul de a parea siropos si inspirat din prea multele seriale - sunt si eu. Si oricum, m-ai ranit prea mult de-a lungul timpului. Am pus armele jos. Nu mai am nici scut.
Sa stii totusi ca m-am schimbat. Iar daca nu ai vazut sau nu ti-am demonstrat, e probabil pentru ca tu oricum esti slabiciunea mea. Sau poate pentru ca tu imi aduci la suprafata tot ce nu pot controla. Oricum, mi-am realizat greselile, mi-am cam corectat defectele. Si spun cam, pentru ca mai am de muncit. Dar imi place persoana asta noua, care nici nu credeam ca exista. Am sa o dezvolt mai mult. Imi face bine, sa stii.
Deci per total, scumpule, nu sunt asa de bine. Dar am sa fiu. Imi e dor de tine. Si orice lucru oricat ar fi de comun, imi aduce intr-un fel aminte de tine. Probabil aceste lucruri se vor intensifica atunci cand [daca] vei pleca. Dar ai potential si o sa fii bine. O sa vezi.
De mine nu cred ca vei mai avea parte. Probabil o sa ne mai intalnim, ca, deh, avem o gramada de prieteni comuni, ne leaga multe lucruri. Dar de mine... nu. Ai renuntat acum mult timp. La mine. Am sa renunt si eu acum. Am luptat suficient de mult incat sa realizez ca lupt singura. Ca, de fapt, duc un razboi inutil. Inutil in sensul ca ... Nu va avea sfarsitul pe care il credeam eu.
As mai avea multe sa iti spun, dar ma opresc aici. Am spus destule de-a lungul timpului si nu am fost ascultata, oricum. Sau poate am fost, dar nu prea a contat. Sau poate a contat dar nu a avut efectul pe care il speram eu. Gata cu sau. O las asa.
Ai grija de tine.

A ta mereu,
S.

Ilu.

Incep aceasta postare urandu-ti LA MULTI ANI Walif ! O continui... urandu-ti:
Sa ramai aceeasi persoana buna la suflet, capabila sa ajute pe oricine, in orice moment.
Sa fii cel putin mai fericit decat cea mai fericita persoana de pe Pamant.
Sa iti realizezi toate idealurile si sa iti atingi toate visele. Iar daca nu poti singur, ma ai pe mine chiar aici.
Sa ramai acelasi baiat frumos care seamana cu sora lui. =D
Sa ai puterea sa treci peste toate problemele care ti se vor ivi in viata si sa o faci cu capul sus.
Sa te gandesti de doua ori inainte sa spui ceva si de trei ori inainte sa faci ceva.
Sa pretuiesti intotdeauna persoanele pe care le ai in jurul tau. Cele care conteaza si vor fi mereu acolo.
Sa nu uiti niciodata ca ma ai pe mine alaturi, indiferent de situatie. Pe mine si pe eroii nostri.

Chiar daca nu iti spun mereu, chiar daca nu iti arat mereu, tu stii ca esti una dintre cele mai importante persoane din viata mea. Te iubesc! Suficient de mult incat sa vreau sa te vad intotdeauna bine. Suficient de mult incat sa iti permit sa faci anumite chestii [stii tu !], suficient de mult incat sa mut munti pentru tine oricand vei vrea sa vezi ce e dincolo de ei.
Niciodata sa nu renunti la visele pe care le ai.

Niciodata sa nu permiti cuiva sa te convinga ca nu poti face ceva.
Niciodata sa nu lasi cuvintele nespuse sau gesturile mici nefacute.
Intotdeauna sa fii tu, pentru ca esti una dintre cele mai bune persoane pe care le stiu.
Pentru ca meriti tot. Meriti ce e mai bun, si sunt mandra sa te am langa mine.

Sunt mandra sa ma mandresc cu tine pe oriunde ma duc. Sunt mandra ca ne curge acelasi sange prin vene. Sunt mandra ca impartim acelasi nume de familie [si acelasi nas..]. Sunt mandra de tine in orice moment, sunt aici pentru tine oricand.
Imi pare rau ca nu pot fi acum langa tine sa te iau in brate, dar abia astept sa ajung acasa sa o fac. Si chiar daca nu sunt fizic langa tine, stii ca sunt intotdeauna cu sufletul.
Esti micul meu erou.

La multi ani, dragul meu! Sunt mandra de tine si te iubesc!
Asa cum numai o sora o poate face.

Let there be spring.

1 Martie.
Prima zi de primavara. Prima ninsoare de primavara.
1 Martie adica Martisor. Adica inca o sarbatoare puerila si inocenta transformata intr-o sarbatoare "profitabila".
Sunt atat de indignata de societate ca a permis transformarea sarbatorilor in lucruri comerciale si de prost gust, incat imi vine sa protestez singura in fata Casei Poporului.
Toata lumea azi a fost fericita ca, vai draga, a venit primavara. Va incalzeste cu ceva ca azi v-ati trezit si ati realizat ca e 1 Martie? A fost vreo schimbare? Aceeasi zapada, acelasi peisaj, acelasi soare cu dinti, aceleasi tarabe dornice de vanzari.
Sunt mult prea sarcastica pentru prima zi de primavara, nu? Ce pacat... poate o sa fiu altfel in prima zi de vara. Ramane de vazut.
Oricum, apreciez venirea lunii Martie, pentru ca imi subliniaza ca mai e din ce in ce mai putin pana la venirea caldurii. Atat. Nu ma incalzeste ca oficial e prima zi de primavara cand afara e groaznic de frig si inca vad zapada cand ma uit pe geam.
In al doilea rand... Ma enerveaza atat de tare goana dupa bani, incat sunt indignata la maxim de aceste sarbatori. Nu se mai considera ca e Craciun daca nu sunt cadouri, nu mai e Martie daca nu ai Martisor in piept, nu poti sa mai sarbatoresti Pastele daca nu ai masa plina de mancare. Pe bune, de unde atata comercializare? Unde mai e spiritul sarbatorilor?
Ma bucur ca a venit primavara. Ma bucur mult. Dar terminati cu comercializari si cu "fericire" doar pentru ca ati trecut la alta pagina din calendar. Hai sa ne bucuram de micile detalii, de micile "minuni" ale vietii de zi cu zi. Hai sa fim fericiti si pe 28 Februarie cum suntem pe 1 Martie. Hai sa profitam de fiecare zi in parte, chiar daca nu are o insemnatate in calendar. Poate chiar facem din ea cea mai buna zi a noastra.
Am decis sa sarbatoresc fiecare zi ca si cum ar fi o sarbatoare. Si fara sa fac cadouri, fara sa postez eventual pe Facebook urari. Vorba unui "intelept": "Stiu ca e zapada fara sa ma uit pe geam si mi-am dat seama ca e Martisor de la primul log-in. Multumesc Facebook!".
Hai sa nu mai comercializam. Asta e un apel la umanitatea din noi. La gesturile mici care conteaza foarte mult. Hai sa lasam maine cartile de credit acasa si sa ne descurcam doar cu dorinta de a trai fiecare moment la maxim. Hai sa mizam pe naturalete si sa lasam portfard-ul sau bijuteriile scumpe in primul sertar din dormitor. Hai sa fim oameni.

Deci... O primavara cat mai frumoasa! Si spun asta pentru ca am simtit ca se apropie din razele soarelui de azi-dimineata si retragerea tacita a zapezii. Din faptul ca am decis azi sa privesc ziua de 1 Martie ca pe o zi oarecare, fara calendar si fara cadouri.
Lasa 1 Martie. Lasa Martisorul. Lasa astea. Tu simti ca a venit primavara?