Ma intrebai, cand ti-am intalnit ochii, daca te voi uita vreodata.
Ma intrebam daca esti atat de nesigur incat vrei un raspuns.
Iti fereai privirea de ochii mei ori de cate ori aveai ocazia.
Si ma intrebam ce te face sa crezi ca pot fi evitata.
M-am indragostit de tine de nenumarate ori si te-am iubit cam cat ar putea iubi un pamantean.
Te priveam ca pe motivul meu de a deschide ochii dimineata, iar tu ma numeai dorinta ta de a fi mai bun.
De cele mai multe ori am reusit sa ne sincronizam bataile inimii si ma gandeam cati ani ti-ar lua sa ma uiti.
Aveai o anumita gelozie catre toate persoanele cu care intram in contact, desi stiai ca inima mea iti apartine.
Spuneai ca asa esti tu, cand eu stiam ca de fapt vrei doar asigurari.
Te numesc cel mai bun lucru care mi s-a intamplat, iar tu... ai disparut.
Cred ca bataile inimii ti-au ramas pe banca noastra.
Ochii aia, in care imi vedeam viitorul, ei si-au lasat privirile pe pervazul camerei mele.
Cuvintele frumoase le-am lasat in camera acelei pensiuni, de pe faimosul Costinesti, in ziua in care toate erau prea multe si deloc isi atinsese ultima suflare.
Zambetele si rasetele, cauta-le in arhiva convorbirilor nesfarsite de pe internet, iar lacrimile... nu le vei mai gasi oricum, deci nu mai are rost.
Sufletul meu... il vreau inapoi.
Ultima data stiu ca era la tine.
Daca il gasesti, te rog, am nevoie de el.
Oricum cred ca il vei pastra, si pe buna dreptate, ti-a apartinut mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu