Stii de cate ori am vrut sa te intreb chestia asta? Te ascunzi in spatele unei bariere de gheata si chiar pare impenetrabila uneori.
Nu stiu de ce tot incerci sa deschizi un subiect ... mort.
Pentru ca, tocmai... nu este mort.
Ai spus ca vrei sa fiu sincera... ma lasi sa fiu?
Chiar te rog. Dar fii sincera, nu-mi spune ce vrei tu sa crezi.
Stadiul asta l-am depasit demult. Ce vrei sa auzi? Ca mai cred in povesti cu printi si printese cu inelul pe deget?
Vreau doar sa aud ca esti bine.
Bine am fost mereu.
La suprafata...
In interior n-am sa mai fiu bine, in adevaratul sens al cuvantului, probabil... niciodata.
Pentru ca nu iti permiti.
Pentru ca nu se mai poate. Am luat o decizie acum ceva timp...
Stiu, stiu, treaba cu butonul...
Stiu, e hilar uneori, si poate de necrezut, dar ... a mers. Si chestia si mai hilara e ca, desi ma plang ca nu este un lucru bun, si sfatuiesc in stanga si-n dreapta sa nu apuce nimeni sa ajunga in acest stadiu... Pentru mine a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla.
Adica vrei sa spui ca iti place varianta asta a ta? Falsa, rea, rece...
Ma crezi ca, auzindu-le din partea tuturor, imi suna a complimente? Mi-e mai bine asa. Stii... sunt genul de om care investeste tot. Care se implica total. Greu... dar total. Si atunci cand sunt dezamagita - si chestia asta mi se intampla foarte des - dezamagirea este la fel de totala. Durerea, golul ala... naucitor.
Si totusi, asta e cea mai buna varianta? Oprim sentimentele si devenim umbre?
Pentru voi nu, pentru mine nu poate fi altfel. Oricat de ciudat ar suna, am si eu un suflet. Si are nevoie de o pauza.
Totala?
Poate ca da, poate ca nu. Cine stie... poate voi gasi persoana care imi va arata unde este butonul de pornire...
A, deci inca mai ai sperante...
Sperantele sunt pentru oamenii slabi. Sperantele nu te ajuta decat sa te distrugi. De-aia se numesc sperante si nu reusite. Pentru ca raman la stadiul de dorinta, nu de implinire.
S. ... raspunde-mi sincer: daca vine inapoi, ce faci?
N-ai idee de cate ori am raspuns la intrebarea asta...
Stiu, dar mie vreau sa-mi raspunzi sincer.
Stii, am intotdeauna o sinceritate de moment. Pentru ca eu cred cu tarie ca orice spui, spui pentru ca undeva in adancul tau crezi in acel lucru. Cat de putin. Adu-ti aminte de clepsidra aia de timp care a trecut...
Ce-i cu ea?
De ce i-a fost permis sa treaca? Si mai ales, atat de mult timp.
Stii... exista oameni care se regasesc dupa vieti intregi...
Stii... eu nu mai cred demult in basme. Printul odata ce a parasit castelul, nu se mai intoarce. Dar am sa-ti fac pe plac, si am sa-ti raspund cel mai sincer... tie.
Raspunzandu-ti la fel de sincer si tie, in acelasi timp.
Ok, asculta-ma bine ca n-am sa o mai repet. Am sa las timpul sa isi spuna cuvantul. Daca se hotaraste sa vina inapoi, isi va gasi opera asa cum a creat-o.
Ok, deci ce vrei sa spui? ... Nu prea suna bine.
Nu suna in niciun fel. Incearca sa citesti printre randuri.
Tocmai de-aia am spus ca nu suna bine...
Stii cum se spune... nu stii niciodata pana nu incerci. Dar, acum e randul meu. Ia spune-mi, de ce intotdeauna vorbim despre sentimente, iubiri pierdute, drame si orgolii? De ce nu despre gastronomie, hobby-uri sau aventuri?
Mai e necesar raspunsul?
Chiar sunt curioasa de raspuns.
Pentru ca pe tine asta te defineste ca om. Modul in care te implici, sentimentele pe care le investesti. Tu esti o dovada a persoanelor care stiu sa puna suflet si sa investeasca in oameni. Mi-as pierde timpul daca as vorbi cu tine despre gastronomie, hobby-uri sau aventuri. Si nu pentru ca nu te pricepi, doar pentru ca ... tu esti buna la materia asta... de ce te-as amesteca in ceva in care nu poti da ce-i mai bun din tine?
Ai folosit verbele la prezent si chiar nu stiu daca mai sunt necesare...
Pentru ca, spre deosebire de tine, eu inca sper. De fapt, eu cred in tine.
Si, va jur, am lasat discutia neterminata si m-am ridicat sa plec. Simteam nevoia sa ii dau o clipa de reflectare, dar ... m-a surprins cu zambetul ei spontan. Nu i-am citit pe chip o privire intrebatoare, ci una sigura. Era de parca as fi vorbit cu o persoana care imi spunea despre o veche prietena, in niciun caz una care vorbea despre propria ei fiinta.
Nu mai incerca sa ma cauti, de fapt... sa o cauti, pe cea care a fost candva. Imbratiseaza-mi persoana care sunt acum. Poate nu este cea mai buna varianta dar este tot ce pot sa ofer. Poate maine am sa-mi gasesc drumul inapoi spre umanitate, poate n-am sa-l mai gasesc nicicand. Momentan, crede-ma, sunt cea mai buna versiune a mea. Crede-ma, daca ai putea simti lumea cu intensitatea cu care o fac eu, ti-ai petrece fiecare minut cautandu-ti propriul buton. Pentru ca este un sentiment coplesitor. Dragostea de care sunt capabila este incomensurabila. Cum pot iubi cu atata intensitate o lume care nu este dispusa sa ma iubeasca inapoi in acelasi mod?
... in acel moment am simtit ca o inteleg.
In acel moment... i-am zambit inapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu