Mirage

Ma trezesc brusc din cel mai neplacut vis din ultima perioada de timp. Dau perdeaua la o parte ca sa vad doar... soarele care ma calauzeste de cateva luni. Hmm... Va fi o zi superba.
Cafeaua abureste din ceasca si tigarea ma asteapta timid in scrumiera. Neatza! Si deschid vesnica pagina de socializare. In cutia postala nu e nimic nou. Un singur mail pare sa imi faca putin cu ochiul - Au aparut revistele lunii august - si il rasfoiesc grabit. 
Un comment, trei-patru like-uri si un mesaj. A, ba chiar si o cerere de prietenie. Dragut. Chat: Hey, iar m-ai uitat?! Si un mic zambet imi apare pe linia fetei. 
Suna telefonul - si ma cheama la cafea. Vesnicul nostru ritual. Da, ma imbrac si ies. Te sun. 
Pantalonii de trening, un tricou, ceasul la mana (pentru ca da bine, ora tot la telefon o verific), ochelarii de soare si adidasii si... Am plecat! Unde te duci? Ies la o cafea. Nu stau mult. Paaa.
Cobor grabita dupa inca un apel: Cobori azi? Da ma, sunt pe scari. Ia-mi si mie o cafea, acum ajung. Sunt atat de simpatici stand asa parca aliniati la vesnica scara de bloc - bomba aia - incat n-am cum sa nu imi incep ziua cum trebuie. Printre rasete si fumuri de tigara, decid sa ridic privirea si vad o masina care soseste. Un claxon si toti isi ridica privirea. A, e L. ma. Unde-a fost?
Si decid sa privesc in locul din dreapta. Iar privirea mi se blocheaza pentru cateva secunde. Reusesc sa mi-o desprind hotarand sa ma uit pe telefon. 19 august. Poate ca uitasem pentru o milisecunda. 
Oooo, bine ai venit acasa! Ce faci bai A.? 
Zambete, imbratisari, glume de moment. Si singura care ramasese blocata paream eu. Trecusera 6 luni... Era oarecum coplesitor. Buna... Si am decis sa nu raspund. In schimb am schitat un Hai ba, mergem? sperand sa primesc un raspuns afirmativ si m-am ridicat. G. m-a privit scurt, aruncandu-mi un zambet siret: Ia zii domnisoara, unde te grabesti? Nicaieri, doar ca vroiam sa plecam de-acolo.
Inserarea e atat de placuta in zilele de vara... Iesim? Ar fi o idee. Cobor grabita scarile si aud un clinchet. Mesaj. Numar nou... Ce faci? Si deja stiu cine e. Inchid telefonul si il bag grabita in geanta. Sigur n-am sa rezist si am sa raspund mai tarziu. Sau poate... cine stie, azi e ziua in care totul se va schimba. 
Doua-trei pahare de vin, zeci de glume si o masa plina de oameni. Clinc. Mesaj nou. Nu vorbesti cu mine? Si citesc mesajul printre randuri. Nuuuuu stiuuuu ! Si realizez ca am zis totusi cu voce prea apasata. Delete. Press a key to complete the shutdown. Bang. Inapoi in geanta. 
Ora 02:00 AM nu pare o ora prea usoara de ajuns acasa, mai ales dupa un vin rosu mult prea dulceag pentru o seara torida de vara. Caut cheile si cand imi ridic privirea... N-ai vrut sa raspunzi la mesaje... Mi-a fost dor de tine, sa stii. Si cheile imi aluneca subit din mana. Ocolesc persoana si intru rapid in scara. Urc pana la etajul 2 rapid si ajung in 10 milisecunde chiar in pat, cu ochii inchisi. 

Ma trezesc razele soarelui si privesc nedumerita pe geam. Suna telefonul: Ce faci ma, nu te-ai trezit? Iesi la cafea?! Ma uit la ceas si vad ca indica ora 14:00. De ce am dormit atat?! Acum ies. Te sun cand cobor. Ia-mi si mie o cafea. Trening, adidasi si ochelari de soare. Dau sa cobor scarile si am parca un deja-vu. Ma uit grabita la data in timp ce inaintez spre vesnica scara de bloc. 19

august. Claxon. Nu-mi spune ca...