Se numeste insomnie.
Momentul ala in care, te bagi in pat, doborat de oboseala din cursul zilei, asteptand cu sufletul la gura o noua zi.
Momentul ala in care, pe oricine ai vrea sa suni, ai risca sa fii injurat datorita orei nonsalante la care tu crezi ca altii au chef de povesti la o ultima tigare tarzie.
Numim insomnie gandurile care ne apuca atunci cand lumina s-a stins si linistea ne acapareaza.
Si acolo, in intunericul profund si linistit, incepi sa te gandesti.
La lucrurile pe care nu le-ai facut din mandrie sau ca sa nu vada altii ca esti slab. Si le regreti. Chiar in momentul ala.
La persoanele care le-ai pierdut din aceleasi greseli stupide si infime.
La persoanele care sunt langa tine si ai impresia ca nu le acorzi suficienta atentie.
Se numeste insomnie momentul in care gandurile tale sunt mult prea galagioase ca sa poti adormi. Momentul in care ticaitul ceasului te scoate din sarite, si cea mai plapanda lumina te orbeste.
Am o vaga impresie ca m-a pandit o insomnie in aceasta seara. Si m-au acaparat gandurile de care fug de la o vreme incoace. Prin iesiri, citit, invatat, Sims 3, seriale preferate sau orice urma de acaparare a atentiei.
Si nu fug de ele neaparat pentru ca sunt rele sau pentru ca m-ar deprima. Nu. Fug de ele pentru ca nu le gasesc raspuns sau rezolvare. Pentru ca daca urasc ceva in viata, urasc sa nu am o rezolvare la orice. O situatie de iesire, o usa de scapare.
Intotdeauna cand mi-am propus ceva, intr-un fel sau altul, a iesit ca mine. Cum era vorba aia? Pentru ca pot si pentru ca vreau !
Riscand sa par depresiva, am avut curajul sa redeschid laptop-ul si sa incep sa-mi astern anumite ganduri... bolnave si obsesive, care nu ma lasa sa dorm. Sunt in sesiune, luati si voi o pauza?
Am sa rezolv. Tot ce nu am reusit pana acum. Mi-am promis mie chestia asta.
Ibricul de cafea de azi-dimineata e langa mine, si parca imi sugereaza: Stii... S-ar putea sa fie vina mea ca esti aici.
"Masculul" meu preferat, K8, este, ca intotdeauna, langa mine si se lupta cu ibricul pentru suprematie.
Nu va castiga niciunul, dar asta nu le-o spun lor.
Si stiu, par nebuna, eventual, discutand imaginar cu un ibric uitat pe masa si un pachet de tigari care isi da ultima suflare. Nu sunt. Sunt doar... plictisita. Intr-un mod exhaustiv, sa spunem.
Se numeste insomnie. Momentul ala in care ai da orice sa iti opresti gandurile.
Momentul ala in care ai nevoie de o pauza mai mult decat orice.
Se numeste insomnie.
Continua si perpetua.
Da... Am sa o numesc insomnie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu