Apare la un moment dat intrebarea: Daca ar fi sa spui ce ti-a placut cel mai mult in viata, ce ai spune?
Si raspunsurile variaza.
Ai putea sa arati un rasarit de soare, intr-o dimineata mult prea tardiva, in care toate faptele au fost deja consumate si amintirile se inghesuie in mintea ta sa iti arate care isi doreste suprematia. Dimineata in care toate s-au spus si nimic nu este regretat. Zorii acelei zi in care astepti poate un deznodamant in loc sa astepti regretele apuse de demult.
In schimb, ai putea sa iti incolacesti bratele in jurul persoanei care te-a facut sa fii ce esti astazi. Motivul tau de a te trezi dimineata si singurul om care te vrea langa el... cu bune si rele.
Ai putea scoate de la naftalina albumul de amintiri, aratand poate acea poza care inseamna mai mult decat mii de cuvinte.
Eu? Personal pot spune ca mi-a placut viata pentru ca am stiut cum si cand sa o traiesc. Alaturi de cine si poate in afara de...
Singurul lucru care conteaza cu adevarat este amprenta pe care o lasam asupra lumii. Pentru ca, in afara de asta, nu stiu ce mai este suficient de important. Oamenii nu vor tine minte ce geanta ai avut la ultimul eveniment sau cat de bine iti statea cu rochia aceea de care esti atat de mandra. Oamenii vor uita cadoul primit intr-o seara tarzie sau trandafirul lasat pe etajera.
Dar, crede-ma pe cuvant, oamenii nu vor uita niciodata cat i-ai facut sa rada, cum ai fost acolo cand nimeni nu era suficient de puternic sau ce ai spus in momentele in care cuvintele erau singurul lucru care mai conta. Daaa... ce ai spus. Pentru ca ar fi atat de usor sa putem sterge cu buretele cuvintele aruncate mult prea insipid in momentele in care tu lasasei sa iasa la lumina persoana aceea de care nu esti prea mandra.
Am o colectie impresionanta de persoane.
Ce colectie mai e si asta? De timbre, capace de diferite culori sau de reviste am auzit. Dar colectie de oameni?
Da... o colectie superba de oameni... frumosi. De oameni in care am investit. Nu, nu bani sau lucruri materiale. Am investit sufletul. Am dat putin de la mine. Putin cate putin.
Stiu ca tot insist asupra ideii de a investi in oameni. Dar poate ca este la fel de important ca si trezitul de dimineata.
Si totusi nimeni nu poseda pe nimeni. Nu. Dar fiecare detine ceva de la celalalt. O parte din suflet. Iar atunci cand esti una din persoanele care are o astfel de parte, atunci poti spune cu adevarat ca ai trait. A detine o parte de suflet este o calitate suprema.
Eu? Poate detin parti de suflet si nu stiu. Tot ceea ce stiu e ca sufletul meu este impartit intr-un mod alegoric intre oamenii aceia frumosi.
Bun, deci ce ti-a placut cel mai mult la aceasta viata?
Hmm... oamenii din ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu