Azi am decis sa iti scriu. Nu ca nu as mai fi facut-o pana acum. Dar azi am decis ca asta poate va fi ultima data cand iti voi mai scrie sau spune ceva de noi. De tine sau... de mine, in legatura cu tine. Simt nevoia sa fac acest lucru si simt nevoia sa spun ca e pentru ultima data. Si de data asta simt nevoia sa ma tin de aceasta promisiune.
De mine... ce sa iti spun? Sunt zile bune si zile rele. In zilele mele bune - care au devenit tot mai rare - imi proiectez atentia si energia catre lucrurile care merita. Analizez detalii si oameni. Incerc sa zambesc mai des si imi ocup timpul, zambind in decursul zilei, chiar daca de multe ori nu am de ce.
In cele rele... Sunt o versiune a mea de care nu sunt prea mandra. Dar incerc sa o imbunatatesc. Incerc sa imi raresc zilele rele. Nu de alta, dar mi-am cheltuit prea mult timp si energie pentru ele. M-am consumat prea mult.
Ai mei sunt bine. Eroii si preferatul meu sunt mai veseli acum, ne linistim si ne distram reciproc. Familia Bundy, nu?
Prietenii... S-au cam rarit. Si incep sa cred ca a fost totusi un lucru bun. Poate nu toti aveam material de potentiali prieteni. BFF, cum s-ar zice. Le simt lipsa, incerc sa dau uneori semne de viata, dar poate ca asa a fost destinul, sau poate e doar o perioada. Cred ca suntem oricum prea puternici ca sa nu depasim momentul. Si daca noi nu, prietenia noastra sigur e. In plus... Vine vara. Am impresia ca ne va ajuta acest anotimp. Cei care au ramas acolo... Merita. Si ii iubesc pentru acest lucru. Sper ca sunt constienti, chiar daca nu o spun.
In ceea ce te priveste... Zilele astea nici nu stiu ce sa mai zic. A inceput sa ma doara mai mult decat sa iubesc. Si asta deja nu mai e normal. Mi-a picat extraordinar de rau sa vad ce am vazut. Sa aud ce am auzit. Poate ca trebuie sa imi asum in sfarsit varsta pe care o am si sa renunt la fantezii si obsesii de happily ever after. Da, sunt oameni care isi gasesc drumul inapoi. Si in general se spune ca daca ai ceva/pe cineva pe care iubesti, da-i drumul. Daca vine inapoi, inseamna ca iti apartine. Daca nu, inseamna ca nu ti-a apartinut niciodata. Nu stiu daca sa cred ca nu mi-ai apartinut niciodata sau pur si simplu... Nu mai stiu nimic, oricum. Dar de data asta... Si imi e foarte greu sa o spun - nu vreau sa imi imaginez ce greu imi va fi sa o si fac - iti dau drumul. De tot. Nu doar pentru cateva zile. Iti dau drumul sa fii fericit. Pentru ca daca tu esti fericit - cu riscul de a parea siropos si inspirat din prea multele seriale - sunt si eu. Si oricum, m-ai ranit prea mult de-a lungul timpului. Am pus armele jos. Nu mai am nici scut.
Sa stii totusi ca m-am schimbat. Iar daca nu ai vazut sau nu ti-am demonstrat, e probabil pentru ca tu oricum esti slabiciunea mea. Sau poate pentru ca tu imi aduci la suprafata tot ce nu pot controla. Oricum, mi-am realizat greselile, mi-am cam corectat defectele. Si spun cam, pentru ca mai am de muncit. Dar imi place persoana asta noua, care nici nu credeam ca exista. Am sa o dezvolt mai mult. Imi face bine, sa stii.
Deci per total, scumpule, nu sunt asa de bine. Dar am sa fiu. Imi e dor de tine. Si orice lucru oricat ar fi de comun, imi aduce intr-un fel aminte de tine. Probabil aceste lucruri se vor intensifica atunci cand [daca] vei pleca. Dar ai potential si o sa fii bine. O sa vezi.
De mine nu cred ca vei mai avea parte. Probabil o sa ne mai intalnim, ca, deh, avem o gramada de prieteni comuni, ne leaga multe lucruri. Dar de mine... nu. Ai renuntat acum mult timp. La mine. Am sa renunt si eu acum. Am luptat suficient de mult incat sa realizez ca lupt singura. Ca, de fapt, duc un razboi inutil. Inutil in sensul ca ... Nu va avea sfarsitul pe care il credeam eu.
As mai avea multe sa iti spun, dar ma opresc aici. Am spus destule de-a lungul timpului si nu am fost ascultata, oricum. Sau poate am fost, dar nu prea a contat. Sau poate a contat dar nu a avut efectul pe care il speram eu. Gata cu sau. O las asa.
Ai grija de tine.
A ta mereu,
S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu